URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 19 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Iată că telenovela dintre președintele Consiliului Județean Ilie Bolojan și un grup de cetățeni din Cheriu începe să capete accente tragice. Deși șeful județului le-a oferit un inel, e drept, un inel metropolitan care trecea prin terenurile lor, cei din Cheriu n-au apreciat gestul romantic și l-au târât prin tribunale, pe motiv că le tulbură posesia și buruienile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ca în fiecare an electoral, o grămadă de aleși își schimbă partidul care i-a ajutat să-și câștige mandatele, perioada pre-electorală fiind comparată cu sezonul de Mercato din fotbal. Atât doar că, deși numitorul comun cu fotbalul sunt banii, în politică ar trebui să conteze și factorul moral. Cum aleșilor nu le pasă, însă, de așa ceva (de doctrine și ideologii nici vorbă, iar de fair-play nici atât), alegătorii n-au decât să spună că politica e prostituție, dar să meargă totuși să-i voteze.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat anul trecut, în octombrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie, extrem de importantă, prin care a stabilit că asiguratorul RCA care nu își respectă obligațiile legale trebuie să fie obligat să plătească penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, adică peste 70% pe an, din suma stabilită de instanță cu titlu de despăgubiri.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
15 Ianuarie 2020, 13:50

Clădiri înnoite, deja prăfuite

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În urmă cu un deceniu, când îşi începea primul mandat, primarul Ilie Bolojan socotea corect că Oradea trebuie înnoită radical, atât prin refacerea sistemelor de apă-canalizare şi de termoficare, cât şi prin reabilitarea clădirilor din centrul istoric, aşa încât acestea să devină atractive inclusiv turistic. Apoi a declanşat cele mai vaste operaţiuni în ambele direcţii, în ciuda contestărilor formulate de adversari.

Nu pot uita, de pildă, că în 2012 deputatul (atunci) Cseke Attila candida la Primărie împărţind vitamina C prin centru şi pretinzând că, pentru a-l face atractiv turistic, nu era nevoie de renovarea palatelor, ci de cât mai multe evenimente "culturale", de divertisment. Bolojan îi replica, pe bună dreptate, că nu poţi chema oaspeţi înainte să le poţi oferi o urbe pusă la punct, altfel îi compromiţi renumele înainte de a-l întări.

În ultimii ani, numărul turiştilor a continuat să crească în mod constant în Oradea, ceea ce a adus câştiguri semnificative în industria hotelieră şi a restaurantelor, dar şi în comerţ şi în servicii conexe. Un alt efect îmbucurător este, însă, că şi orădenii se simt mai bine în propriul oraş, în care nu mai trebuie să se ferească atunci când trec pe lângă imobilele din centru, temându-se să nu le cadă în cap tot felul de resturi de tencuială şi bucăţi din ornamentele descompuse. La fel de important, deşi poate nu mulţi conştientizează, e că aspectul înnoit al clădirilor renovate are un efect pozitiv şi asupra psihicului localnicilor, din simplul motiv că nu mai văd doar cenuşiu în faţa ochilor.

Problema e că, de o vreme, pe faţadele împrospătate a început să se depună noi straturi de praf, iar pe ornamente pânze mari de păianjen favorizează concentrarea acestuia. Cauzele sunt cunoscute: şantierele încă în lucru în perimetrul central şi poluarea generată de noxele maşinilor. 
Chiar dacă aceste cauze nu pot fi eliminate în totalitate, efectele pot fi totuşi înlăturate, căci e păcat de munca şi banii investite în refacerea faţadelor. Altfel spus, nu-i de ajuns că au fost renovate clădirile, ci ele trebuie şi întreţinute pentru a prelungi cât mai mult avantajele renovării, iar asta se poate face, pur şi simplu, prin curăţarea faţadelor cu jeturi de apă şi/sau aburi, cu utilaje special concepute pentru asemenea intervenţii. Am văzut aşa ceva la Bruxelles, dar sunt convins că se practică şi în alte oraşe europene, şi nu văd motivul pentru care nu s-ar face şi la noi. Ba, mai mult, cred că asemenea operaţiuni de curăţenie ar trebui să fie obligatorii cu o anumită frecvenţă, o dată la câţiva ani. 

Primăria ar trebui, însă, să fie prima care dă un exemplu şi în direcţia asta. Printre multele proiecte pe care le au în plan, edilii ar trebui să ia în calcul şi acest detaliu. Altfel, ne vom trezi că am renovat cam tot ce se putea, dar locul culorilor pastelate îl ia, pe nesimţite, tot cenuşiul.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5614 RON
  • 1 EUR = 4.9715 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON