Ce se va întâmpla cu Cornel Borza?

Pentru a trece bugetul Consiliului Judeţean, coaliţia PSD-ALDE + UDMR avea nevoie de un vot de la inamicii PNL-işti. Accident sau nu, trădare sau eroare, votul a venit din partea lui Cornel Borza, un novice al politicii, instalat în premieră în funcţia de consilier judeţean. PNL se jurase că nu va vota bugetul în ruptul capului. Veriga slabă, călcâiul lui Ahile, a fost omul adus în politică din interese strict populiste.

În partidele în care democraţia funcţionează, orice părere este acceptată, ba chiar binevenită, în interior. Oricât de diverse şi contrare ar fi, opiniile se dezbat în sânul organizaţiei pentru ca, la final, să se ia o hotărâre prin vot pentru poziţia partidului. În partidele autocrate, hotărârea vine uneori impusă de sus. În oricare dintre cazuri, din acel moment, toţi consilierii partidului trebuie să acţioneze ca nişte soldaţi, chiar dacă opinia personală nu coincide cu cea decisă de votul intern.

Politica are reguli uşor diferite de viaţa obişnuită şi de setul de valori promovate de familie şi şcoală. Oricât de dăunător sau neplăcut ar fi votul, acesta trebuie exercitat conform disciplinei de partid. Procesele de conştiinţă nu îşi au locul, dar nici argumentele de genul "Aşa e mai bine pentru oameni", "Aşa este mai corect" sau "Aşa este moral". Votul se execută, nu se discută.

Politica mai înseamnă şi multă matematică. Începând cu alegerile, continuând cu repartizarea mandatelor şi stabilirea numărului de consilieri sau parlamentari, totul se rezumă la matematică pură şi calcule adeseori foarte complicate. La fel s-a întâmplat şi în şedinţa CJ Bihor din 25 aprilie, când coaliţiei aflate la conducerea judeţului îi lipsea un singur vot din tabăra adversă pentru a-şi trece bugetul. Iar votul a venit.

Motivaţia lui Cornel Borza ("Am votat cu sufletul") e de natură să provoace de la zâmbete amare până la senzaţii de vertij celor hârşiţi în ale politicii. Votul său, potrivnic propriului partid, poate fi privit în două feluri. Dacă a fost trădare, nu este altceva decât un mecanism de obţinere a unor avantaje personale, fapt condamnabil, dar explicabil, des întâlnit în mediul politic. Dacă a fost o criză de conştiinţă, ea poate fi aplaudată în plan uman, dar şi aprig condamnată în plan politic. Deci, cum ar veni, tot trădare.

Nu ştim ce se va întâmpla cu rapsodul-consilier Cornel Borza, dacă va fi pedepsit de propriul partid sau dacă va fi răsplătit de adversari. În ambele scenarii, cariera sa politică pară să aibă de pierdut. În plan personal, însă, imaginea lui Cornel Borza are doar de câştigat. Votul său de Gică Contra a demonstrat încă o dată abisul dintre lumea politică şi cea obişnuită şi a tras o scatoalcă neaoşă tuturor politicienilor şi idealurilor pe care aceştia le slăvesc. Oamenilor le plac şuturile trase politicienilor, cu atât mai mult când vin de la oameni pe care îi iubesc. Iar oamenii îl iubesc pe Cornel Borza.