URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
27 Iulie 2011, 11:52

Când crapă USL Bihor?

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

La înfiinţarea Uniunii Social-Liberale, copreşedinţii PSD, PNL şi PC îşi comparau alianţa cu coaliţia SUA-Marea Britanie-URSS perfectată în toiul celui de-al doilea război mondial de Roosvelt, Stalin şi Churchill. Una între capitalism şi comunism, aptă să doboare răul cel mare, reprezentat atunci de Germania lui Hitler. Azi, deviza USL e "Totul contra PDL, totul anti-Băsescu!" şi, din nefericire, nimic mai mult. Niciun plan despre ce va fi după.

Parafată cu valabilitate până în 2016, înţelegerea contra naturii riscă însă să se facă ţăndări înainte de alegerile de anul viitor, adică înainte să-şi atingă scopul. Dacă la centru cei trei copreşedinţi par să se înţeleagă de minune (dovadă chiar şi glumiţele cu care Ponta şi Antonescu se completează când vorbesc de gravele abuzuri marca PDL-Băsescu), "în teritoriu" vechile litigii dintre stânga PSD şi dreapta liberală dau în clocot. Motivul? Cine să candideze sub flamura USL la locale: reprezentanţii PSD ori cei ai PNL? Ba chiar şi liliputanii conservatori pretind întâietate pe ici-pe colo...

Situaţia nu diferă nici în Bihor. De două săptămâni, liderii locali ai PSD şi cei ai PNL deţin rezultatele sondajelor în baza cărora trebuie stabiliţi candidaţii la Primăria Oradea şi la preşedinţia Consiliului Judeţean, dar refuză să le facă publice. În condiţiile în care ambele părţi susţin că USL are în acest moment 50% din voturile bihorenilor şi că Ilie Bolojan e cotat cu 60% din şanse pentru un nou mandat în fruntea Oradiei, sursa de tensiune rămâne candidatura la şefia judeţului. Asta fiindcă un candidat al PDL ar avea şanse minime (din cauza prăbuşirii partidului la nivelul întregii ţări, dar şi a lipsei de figuri credibile în judeţ), iar UDMR poate câştiga doar teoretic (electoratul român fiind, totuşi, superior numericeşte celui de etnie maghiară), de unde concluzia că USL ar putea obţine cel mai uşor postul din fruntea CJ.

Asta, totuşi, numai în teorie, căci la locale "omul" contează mai mult ca partidul. Şi, atunci, cine să fie "omul"? PSD-istul Ioan Mang ori liberalul Cornel Popa? Fiecare are argumentele lui: aflat la al treilea mandat parlamentar, Popa e indiscutabil mai cunoscut în judeţ decât Mang, care a smuls un mandat de senator doar graţie redistribuirii voturilor. PSD-istul vrea însă egalitate cu PNL şi pretinde nu doar că e mai bun decât Popa, ci chiar şi că în Bihor PSD-ul dă să surclaseze PNL-ul.

Ascunzând rezultatele sondajelor, şi Mang, şi Popa aşteaptă arbitrajul şefilor de la Bucureşti. Dar în acest caz nu nesocotesc ei, primii, voinţa "poporului" bihorean? Ba mi-e teamă că da, cum mă tem şi că, indiferent cine va fi "alesul", între liberali şi social-democraţi urmează, ca între aliaţii din a doua conflagraţie mondială, un război rece. Numai că de data asta conflictul dintre aliaţi ar putea izbucni chiar înainte de a fi biruit "răul cel mare"...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
23 Comentarii
rep[lica la @Safe ,,Logica politica asoulii PeNaLe `` :))=))
@Safe membru de partid PeNaL Bihor sa-ti comenteze contra @Romanul Simplu toate debiatiile ,,afirmatii`` pentru ca faci aluzie la ,,simpli romani ``bihoreni poporu votant PSD :))=).PeNaLule @Safe ..mor caii pnl asa cum vor ciini razboiului PSD, talibanii rebeli fanatici din PSD Bihor colegiul 6 Salonta :))=) BAH PeNaL @Safe noi talibanii rebeli fanatici din PSD Bihor colegiul 6 Salonta NU ,,pricepem acest lucru ``:))=)) ,,Desemnarea candidatilor USL`` poate sa fie si din PSD Bihor dar atita vreme cit vor fi aceeasi oameni desemnati de catre senatorul PSD de Bihor Ioan Mang in functie de cit au cotizat la el,si nu au fost alesi ,votati si acceptati de membri PSD Bihor, NU acceptam ! NU sustinem asemena oameni ! Pe cine ?Pe totii cei care au mai fost?NICIODATA!:))=)),,2 posibilitati `` 1)ambitiile politice ,,Ori noi Talibanii ,ori voi bogatanii !(PSDaristocratii),dar nu votam penalii bihoreni :))=))2) orientare politica spre PDL,UDMR ,PDAR....la cite stim despre PSD Bihor vom fi o mina de aur ,diamante si ..informatii politice pretioase cu care se poate distruge credibilitatea politica a PSD Bihor ,dar a senatorului PSD Ioan Mang?.:))=))Aceasta este opinia lui Romanul Simplu.
Postat 02 August 2011, 06:50 de Romanul Simplu
Logica politica.
\"Nu mor caii dupa vrerea cainilor\". Chiar si cei mai simpli romani trebuie sa priceapa acest lucru. Dupa desemnarea candidatilor USL apele se vor limpezi, in sensul ca, nemultumitii vor avea doua posibilitati: sa-si struneasca ambitiile sau sa se orienteze politic.
Postat 31 Iulie 2011, 21:48 de safe
NU Mang, NU psd, NU Tirle
NU Mang, NU psd, NU Tirle, NU pdl, NU udmr, NU pc. Daca pe liste o sa regasesc si alte optiuni voi vota altfel voi anula votul.
Postat 29 Iulie 2011, 10:50 de Mr. Bean
replica la articolul cu tombola mitei electorale ale senatorului PSD Ioan Mang
Am vizionat la TVS extragerea premiilor tombolei senatorului PSD Ioan Mang presedintele ,,legal si legitim ales `` al PSD Bihor dupa 2 ani de interimat.:))=))de fapt este o mita electorala mascata pe care senatorul PSD Ioan Mang a trimis-o electoratului bihorean :))=))Noi cei din linia intai a partidului PSD Bihor nici macar nu am primit sau vazut cu ochii ,,fluturasul cu tombola si mita electorala a senatorului PSD Ioan Mang ,dar si daca-l vedeam si trimiteam ca sa cistigam si noi ceva ,scriam insulte si reprosuri la adresa senatorului PSD Ioan Mang despre nemultumirile simplilor membri de partid PSD militanti social democrati ,nemultumiri la adresa conduceri PSD Bihor si la adresa senatorului PSD Ioan Mang.Noah un banc...Extragera cistigatorilor tombolei mitei electorale a senatorului PSD Ioan Mang care zise romanizind numele cistigatorilor ,premilul I Marele Alexandru,Alexandru cel Mare,premiul IIMarlene PDitrich,premiul III Marele Arcadie ,Arcadie cel Mare+ altii 100 de ciumpalaci care au primit mita electorala :))=))=))O sa consultam pe blogul senatoruluio PSD Ioan Mang lista cu cistigatorii tombolei acestei mite electorale :))=))Acesta este opinia lui Romanul Simplu
Postat 29 Iulie 2011, 07:17 de Romanul Simplu
replica la @Emil-ian alias Emilian Pavel alias PEPEa Homosexualul
@Emil-ian alias PEPEa Hoimosexualul alias Emilian Pavel consilier judetean PSDfacut la apelul bocancilor,care i-a luat locul ex consilierului judetean PSD Ioan Mang cind a ajuns senator in Senatul Romaniei,ai curaj a spune in fata senatorului PSD Ioan Mang presedintele filialei PSD Bihor toate cele ce le-ai scris aici pe forum intr-o sedinta judeteana a PSD Bihor?:))=)) Nu ai curajul ca sa spui toate acuzele in fata senatoruluiPSD Ioan Mang !:))=)) Esti doar o piticanie mica si neagra care vrea sa avanseze in PSD Bihor asa ca si ratatul de tatal sau Pavel Florian senior care nu face deosebirea intre asociatie agricola si unsindicat al agricultorilor :))=))Pavel Emilian consilier judetean PSD viitorul tau in PSD Bihor nu exista esti doar un simplu ratat politic ca si tatal tau ,trebuia sa te gindesti cind ai batjocorit romanii simplii bihoreni votanti PSD de consecinta faptelor tale .Emil-ian alias PEPEA Homosexualu NU ai tu treaba ,,ca pierde USL `` tu oricum esti un ratat politic :))=)).Emilian Pavel alias PEPEa Homosexualul vezi ca se apropie serbarile orasului Oradea ,sa faci de rusine iarasi PSD Bihor si TSD Bihor (un sfat ):))=))Aceasta este opinia lui Romanul Simplu.
Postat 28 Iulie 2011, 14:42 de Romanul Simplu
pt roman
adevarul e ca decat kiss sau un udmrist mai bine Tirle. Asta macar n-a facut ce au zis ei. a avut sange in instalatie in comparatie cu toti predecesorii lui care-i spuneau saruTmana lui KISS!
Postat 28 Iulie 2011, 09:04 de bihoreanca
ATENTIE
Daca nu candideaza Tirle pt USL, veti pierde garantat in fata UDMR. Singurul candidat de care i frica UDMR-ului e Tirle. Daca UDMR-ului ii este frica de Tirle, ar trebui sa va puneti intrebari serioase. Deocamdata UDMR e singurul partid din tara care stie sa faca cu adevarat politica si care a facut ceva pt sustinatorii lui!
Postat 28 Iulie 2011, 08:58 de roman
ATENTIE
Daca nu candideaza Tirle pt USL, veti pierde garantat in fata UDMR. Singurul candidat de care i frica UDMR-ului e Tirle. Daca UDMR-ului ii este frica de Tirle, ar trebui sa va puneti intrebari serioase. Deocamdata UDMR e singurul partid din tara care stie sa faca cu adevarat politica si care a facut ceva pt sustinatorii lui!
Postat 28 Iulie 2011, 08:57 de roman
replica la articol
,,Cind crapa USL ?``Doamne ajuta cit mai repedesi fiecare partid din alianta P USL A sa-si vada de drumul lui politic in alegerile viitoare:))=))La romanii simplii poporul PSD este o vorba ,,cit de prost este ?tot al nostru este !cit de rau este ?total nostru este! al PSD Bihor `` asta referitor la senatorul PSD Ioan Mang pe care o sa-l alegem.Alianta PUSL A locala bihoreana ar trebui sa inteleaga ca echitabil si egal este ca fiecare partid PSD si PNL sa sa aiba o functie de conducere pe lista electorala din cele 2 enuntate respectiv primar si presedinte de consiliul judetean,pentru ca altfel va fi scandal politic local(nu ca acum nu ar fi):))=)), iar PDL sa nu zic UDMR o sa cistige cele 2 functii ,cu 10% din voturile bihorenilor .Senatorul PNL Cornel Popa ar face binbe daca ar sta deoparte ,pentru ca se stie ca reprezinta interesele fratilor Chimicali Micula ,se lauda mandatele trecute ca era senator de fapt el era un amarit de deputat beat :))=)),iar mandatele trecute nu prea facut ceva pentru bihoreni desi PeNaLi au fost la putere si l-au avut pe Tariceanu prim minstru,au furat doar statul roman .HUOOOOOOO jos PeNaLi in Bihor!:))=)).Aceasta este opinia lui Romanul Simplu.
Postat 28 Iulie 2011, 07:00 de Romanul Simplu
ce se bea pe-aici?
bey politicienii lu\' peshte, unu si cu unu fac Bolojan, m-auziti? Daca nu-l puteti clona pe Bolojan e jale, iar daca asteptati dupa trombonistii de la Bucale (dobitocii de ponta si antonescu) io sa mor daca nu votez cu ungurii... Ca e clar ca se va vota omul, iar pampulicii astia de la USL n-au om. Nu va mai coiti degeaba voi, astia, patatii, ca n-aveti sanse. Asadar, scoateti un om credibil, ca de nu io votez cu Rozi neni, iou? Si hai noroc, mai bem una mica? Hic...
Postat 28 Iulie 2011, 00:41 de beat-mut
Mang,nu periclita sansele USL in Bihor
Mang,nimic nu te recomanda pt candidatura la presedentia CJ! Daca nu intelegi ca n-ai nici carisma, nici notorietatea,nici alura unui lider, fie el si judetean, USL va pierde.Si e pacat pt efortul celor 2 lideri nationali, Ponta si Antonescu, sa piarda un judet, pe care ,altfel, liberalii l-au castigat si-l mai pot castiga singuri.Numai ca aici nu e vorba numai de Bihor ci de Romania.Asadar baga-ti mintile in cap si renunta la visul de a deveni candidat pt presedentia CJ pt ca o sa pierzi, dar tu poti pierde ca nu esti important,problema e ca pierde USL-ul.
Postat 27 Iulie 2011, 20:54 de Emil-ian
tramvaie completare
se va citi: "preturi in europa de 1,2 milioane E+TVA"
Postat 27 Iulie 2011, 20:13 de dante
tramvaie
@ Wall: da, da, si tramvaiele siemens le-a comandat filip si le plateste bolojan(adica municipiul)! 2,7 milioane E+TVA. Cititi Ziua de cluj! Acolo au demarat procedurile de licitatie pentru achizitia unor garnituri similare(daca nu cumva superioare)si se vorbeste de preturi in europa de 1,e milioane E+TVA. si unde? in cluj, oras portocaliu prin excelenta! deci oare de ce au costat tramvaiele siemens atat cat au costat in oradea?
Postat 27 Iulie 2011, 20:11 de dante
proverb
cainele moare de drum lung iar prostul de gria altuia.
Postat 27 Iulie 2011, 19:58 de veto
Unul face altul trage Fortany
Fortany, tu nu stii nici macar faptul ca toate proiectele de infrastructura ale Oradiei sunt demarate cu cel putin 5 ani in urma, iar Bolojan este un beneficiar a ceea ce s-a gindit inaintea lui ?
Postat 27 Iulie 2011, 19:56 de Wall
Basescu: Ramine cum am stabilit.
Nici PDL si nici UDMR nu au interese sa ia USL ceva important in Bihor. Dupa noile formule, UDMR poate lua consiliul judetean si primaria oradeana, conform principiului de prim tur al celui mai bine plasat la vot, daca PNL, PSD si PC isi arunca in cursa proprii candidati, nu sub umbrela USL. Si tot asa, in mai multe judete cu cel putin 25% etnici maghiari. Daca nu ajung sa fie pusi la punct de conducerile centrale din cadrul USL, formatiunile ce o compun acum vor merge separat. Si atunci, cine va avea guvernul? Surprize, surprize. PDL+PNL, la care se adauga UDMR, UNPR si minoritati. Asadar nimic nu se schimba dupa 2012. Iar la BIhor, UDMR peste tot cu corabia semiscufundata a PDL-ului lui Seremi, Ghilea, Corches, etc.
Postat 27 Iulie 2011, 19:51 de Noncombat
Discernamant politic.
La o preyenta la vot sub 50%, UDMR castiga Primaria si Consiliul Judetean. Drept urmare, se impun 2 lucruri: romanii sa mearga la vot, iar USL sa nu faca cadouri nejustificate pedelistilor.
Postat 27 Iulie 2011, 17:16 de safe
...
cu mang candidat al usl la cj bihor, bag mana in foc ca usl va pierde cj-ul. Sper sa nu se ajunga ca mang sa fie candidatul, dar daca va fi veti vedea ca va pierde. psdistii bihoreni nu vor sa inteleaga ca nu sunt foarte iubiti de alegatori.
Postat 27 Iulie 2011, 15:33 de unu
idee
Ar fi de preferat ca nici un primar sa nu stea mai mult de patru ani. Asa se desavarsesc clanurile mafiote in timp
Postat 27 Iulie 2011, 13:29 de cristian
Primar
Comentariul era la paragraful trei din articol: "rezultatele sondajelor în baza cărora trebuie stabiliţi candidaţii la Primăria Oradea"
Postat 27 Iulie 2011, 12:46 de Forlany
eroare
@Forlany: atentie, cand se vorbeste despre Popa sau Mang, se vorbeste despre potentiali candidati la Presedintia consiliului judetean. pentru primarie lucrurile sunt absolut CLARE!
Postat 27 Iulie 2011, 12:39 de dante
Primar
Aici nu-i vorba de Mang sau Popa. Este in joc viitorul orasulu. De doi-trei ani orasul se afla pe o panta ascendenta privind lucrarile de infrastructura, atat din fonduri locale cat si europene. Nu le mai insir. Cei interesati le cunosc foarte bine. Acestea trebuiesc terminate in acelasi ritm in care au fost incepute. Un primar nou, cu o echipa noua, ar incetini acest ritm cu un an-doi, sau mai rau, multe proiecte se vor abandona. Lasati culorile si ambitiile politice la o parte. Indiferent de culoare Bolojan va fi si din 2012 primar.
Postat 27 Iulie 2011, 12:35 de Forlany
compromis
trebuie facut ORICE COMPROMIS numai pentru contracararea abjectilor portocalii. ca parere personala, cred ca totusi Cornel Popa este mai bine plasat in preferintele bihorenilor
Postat 27 Iulie 2011, 12:02 de dante
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON