URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 23 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
25 Iulie 2018, 11:01

Bodog, file de poveste

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Dacă un şofer face un accident fără victime, pe eBihoreanul.ro vor citi ştirea cel puţin 10.000 de oameni. Dacă sunt răniţi, se ajunge la 15.000 de cititori. Dacă, Doamne fereşte, a şi murit cineva, numărul curioşilor sare de 20.000. Dacă, pe deasupra, şoferul conducea un BMW, peste 30.000!

Vestea că Florian Bodog a fost dovedit că şi-a plagiat una din lucrările de doctorat nu strânge, însă, mai mult de 8.000 de cititori.

Prin urmare, din două una: ori nu mai interesează pe nimeni ce mai face fostul ministru al Sănătăţii, mare senator PSD şi prodecan la Medicină, ori ştirea de senzaţie ar fi fost că omul n-a comis, de fapt, nicio furăciune intelectuală.

După luni de zile în care s-a mişcat ca melcul, o comisie din Timişoara a stabilit că 36% dintr-unul din cele două doctorate semnate de Bodog este copiat după cărţile doctoriţei Lucia Daina. Parcă-l şi văd pe marele Dottore cum a cărat-o pe la notar ca să declare că ea s-a inspirat din izvorul lui nesecat de înţelepciune, în buna tradiţie la care a apelat în momente critice şi Ioan Mang.

Marea tragedie a învăţământului românesc e că furtul, impostura şi nesimţirea s-au banalizat. Nici nu mai tresărim când aflăm că până şi facultăţile de "spioni" s-au dovedit nişte jalnice furnizoare de doctorate plagiate pentru sfertodocţii din Guvern.

Dacă domnul Bodog ar avea bărbăţia să scoată la lumină şi cealaltă lucrare de doctorat, adânc îngropată, pun rămăşag că am povesti despre încă un plagiat.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
5 Comentarii
WTF?
Iar daca articolul (sic!) e si mai prost, cam ca acesta, atunci sunt doar cateva sute de cititori si cativa comentatori. Comentatori indignati mai mult de nivelul jalnic de jurnalism practicat de acest site. Dumnezó cu mila, nu doar la plagiatori! Oglinda societatii in care traim, cine-si mai face iluzii...
Postat 28 Iulie 2018, 15:37 de Iuliu
?
@oradea_mea_si_a_ta: Ce să zic...nu înțeleg...nu înțeleg...am încercat!
Postat 25 Iulie 2018, 18:34 de soricel
no news
Sorbonica si plagiatul, Bodog si `similitudinea` nu sunt `stiri`. Stire ar fi fost anuntul ca Senatul, comisia de etica, facultatea de medicina, studentii se delimiteaza de astfel de practici. Se poate adapta bancul cu bila de pe ASE la integritatea sorboneililor.
Postat 25 Iulie 2018, 18:03 de radu
soricelului
este cam "ca cu" tine, cu diferenta ca tu nu esti un pic si chiar nu te faci. Esti cu adevarat :)
Postat 25 Iulie 2018, 16:20 de oradea_mea_si_a_ta
REVOCATA
"Consiliul General al CNATDCU a stabilit joi ca Laura Codruta Kovesi nu a plagiat in lucrarea sa "Combaterea crimei organizate prin dispozitii de drept penal", aproband, cu 35 de voturi "pentru" si o abtinere, raportul comisiei de lucru. Comisia de lucru a identificat nereguli de citare in 4% din teza, insa a cosiderat ca retragerea titlului ar fi o sanctiune excesiva, recomandand mentinerea titlului." Adica oleaca dezvirginata dar nu total.
Postat 25 Iulie 2018, 11:20 de soricel
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6712 RON
  • 1 EUR = 4.9758 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON