URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
02 August 2017, 09:34

Bihorul, în rând cu ţara

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Prima aniversare a actualei administraţii judeţene înfăţişează trei personaje mişcându-se brownian într-un tablou cu nimic diferit de cel pe care a reuşit să-l provoace haosul administraţiei centrale. Nimănui nu-i trebuie cine ştie ce calificare pentru această constatare. Se vede cu ochiul liber cum preşedintele Pasztor Sandor şi vicepreşedinţii Ioan Mang şi Traian Bodea vorbesc tot mai mult şi tot mai fără sens, fiecare pe limba lui, şi toţi acţionează aşijderea, fiecare în altă direcţie, fără niciun fir roşu, cum ziceau înaintaşii lor.

Orice enunţ şi orice decizie a Treimii din fruntea judeţului apar nu doar ca scandaloase, ci siderante de-a dreptul. Nu bine apare şeful Consiliului Judeţean la televizor să admită că instituţia pe care o păstoreşte nu are bani nici măcar ca să achite salariile până la sfârşitul anului, aşa că proiectele (mereu viitoare) vor fi cofinanţate cu bani împrumutaţi de la bănci, că imediat se iţeşte Mang să declame nevoia stringentă ca judeţul să preia o echipă de fotbal, pentru ca în final Bodea să declare ritos că nici vorbă de aşa ceva.

Singurul numitor comun al celor trei este că fiecare reuşeşte să se contrazică până şi pe sine, încât îţi vine să te întrebi, vorba premierului Tudose, dacă nu cumva la CJ Bihor e "caz de psihiatrie". Dacă fosta "staţiune balneară" n-a devenit ditamai balamucul. Ce altceva să crezi când Pasztor arde de nerăbdare să cumpere o clădire (Băile Rimanoczy) deşi recunoaşte că n-are habar ce-ar putea face cu ea, iar în acelaşi timp ticluieşte să vândă o alta (fosta Policlinică Mare), chiar dacă toţi predecesorii au demonstrat că destinaţia acesteia trebuie să fie de sediu administrativ? Dar când Mang se alătură propunerii, cu pretextul că CJ nu ar avea în zonă destule locuri de parcare, ignorând că în Parcul Traian nu sunt nici măcar atâtea, şi zice că vrea s-o vadă fie hotel de lux, fie magazin de fiţe, ceea ce ar cere încă şi mai multe parcări?

Din nefericire nu doar pentru bihoreni, ci chiar şi pentru angajaţii instituţiei, lipsa de coerenţă a celor trei este egalată doar de cea a bunului simţ comun. Ce altceva poate însemna că Pasztor, Mang şi Bodea şi-au dat un spor de 25% la lefurile recent mărite, cu argumentul că legea îi obligă fiindcă instituţia are proiecte europene, deşi nu lor li se datorează acestea, iar funcţionarii care le-au făcut nu primesc nimic? Şi ce alt cuvânt e mai potrivit când mai-marii sugerează că, neumplându-şi buzunarele, riscau ca DNA să-i inculpe pentru delictul de necumpătare şi să-i trimită la un nou Canal Dunăre - Marea Neagră?

Cu un an în urmă, PSD, UDMR şi ALDE cereau voturile bihorenilor fluturând şansa ca judeţul să fie condus, pentru prima oară, de aceleaşi partide care vor avea şi Guvernul, aşa că proiectele de dezvoltare locală nu vor mai fi blocate pe malul Dâmboviţei. Constatăm acum că, lipsiţi de orice proiect, dar doldora de idei fie trăznite, fie păguboase, jupânii Bihorului sunt la fel ca şi cei de la Centru. Ne-au adus, în sfârşit, în rând cu restul ţării.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON