URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 24 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
30 Ianuarie 2019, 14:45

Baiurile moderatorilor

Baiurile moderatorilor foto: europafm.ro
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

"România în direct", de la Europa FM, nu mai este un loc în care se întâlnesc părerile diverse ale publicului. Este, mai degrabă, un one-man-show în care Moise Guran se foloseşte de apelurile ascultătorilor pentru a-şi expune vastele cunoştinţe şi păreri în orice domeniu. Declară sus şi tare că respectă toate părerile, dar când aude una nepotrivită cu optica lui, face orice pentru a o combate. Pornită încă de pe vremea lui Robert Turcescu, populara emisiune pare să-şi fi schimbat destinaţia iniţială într-un instrument de PR al domnului Guran.

"Profesioniştii", talk-show-ul difuzat de TVR, prezintă valori incontestabile din jurul nostru, dar, înainte de toate, ne prezintă o Eugenia Vodă gata-gata să ne intre cu capul în casă prin ecran. Dorinţa respectabilei doamne de a se pune la acelaşi nivel cu invitaţii este deranjantă spre dureroasă. Adesea invitatul pare stânjenit, chiar dominat de atitudinea pseudo-agresivă a moderatoarei. Iar dacă mai adăugăm şi montajul care îi "taie" pe invitaţi ca o seceră nemiloasă, emisiunii i s-ar putea spune lejer "Eugenia Vodă Show".

L-am pomenit pe Turcescu, un alt caz de manual. Apărut ca băiat simpatic şi deştept, a adus un suflu nou în mass-media ca moderator al emisiunii din primul paragraf. Curând, radioul nu l-a mai încăput şi a făcut trecerea la TV, unde, ţineţi minte, ajunsese să dea bile albe şi negre invitaţilor. Înainte de a se compromite definitiv prin acea mărturisire de ofiţer acoperit, Turcescu se transformase din moderator în profesor şi judecător pentru invitaţii săi, totul pe baza unei vanităţi aflate într-o creştere de nestăpânit.

Un exemplu diferit este Cătălin Ştefănescu, moderatorul "Garantat 100%", tot de pe postul naţional. Spre deosebire de exemplele anterioare, Ştefănescu şi-a păstrat bunul-simţ şi modestia în decursul anilor. Nu-şi pune invitaţii la zid, nu vrea să pară mai deştept decât ei, nu îi întrerupe brutal, nu le dă bile. Totuşi, nici el nu este de fier. Uneori, întrebările tot mai lungi, precedate de mini-expozeuri şi gestică amplă, arată că ar fi gata să se mute de pe scaunul realizatorului pe cel al invitatului. Acesta este unul din cele mai grele aspecte ale meseriei - trebuie să vorbeşti mereu despre alţii, nu despre tine.

Să fii moderator radio sau TV nu e atât de uşor cum pare. Expunerea publică în prime-time devine o povară căreia doar caracterele puternice îi rezistă. La început, moderatorii sunt înconjuraţi de simpatie şi de bucuria noului, apoi publicul începe să îi devoreze. Cota le creşte, ego-ul li se modifică, iar întâlnirile cu mai-marii zilei îi fac să se simtă importanţi, chiar egalii acestora. Curând se transformă din persoane în personalităţi, punct în care o pot lua razna. Pentru o parte dintre ei, statutul de jurnalist pare să fie doar o etapă intermediară spre altceva, aşa că nu trebuie să ne mirăm când ajung în Parlament sau în funcţii publice.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
Nu inteleg ce ai cu Mois Guran ?
Ce poate sa te deranjeze la el ?
Postat 31 Ianuarie 2019, 15:28 de hefaistos
Ooo scuze,
acum am citit componenta redactiei, Florin Ciucas e redactor sef, buna gluma. Vai si amar...
Postat 30 Ianuarie 2019, 21:22 de User anonimizat
RE: Ooo scuze,
Dar cine aţi fi preferat să fie redactorul şef? Haideţi, că poate vă facem pe plac. După ce vă prezentaţi frumos, să ştim cu ce analist fin şi cetăţean destoinic avem onoarea :)
Postat 30 Ianuarie 2019, 21:58 de Florin Ciucas
Aveti si voi moderatorul vostru...
cand se incing spiritele la comentariile cate unui articol hop si Florin Ciucas vine si de cu bata in balta la modul cel mai grobian posibil. Unde sunt doi prosti musai e nevoie de un un al treilea sa ii "modereze".
Postat 30 Ianuarie 2019, 21:19 de User anonimizat
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6699 RON
  • 1 EUR = 4.9762 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON