URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 24 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
07 August 2018, 10:37

Avocat: Toate amenzile neplătite până la 24 august pot fi reduse la jumătate din minim

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În Monitorul Oficial, pe data de 15 iulie 2018, a fost publicată, așa cum arătam săptămâna trecută, Legea nr. 203/2018 privind măsurile de eficientizare a achitării amenzilor contravenţionale, care va intra în vigoare la data de 24 august 2018.

Conform noii legislații, plata a jumătate din minimumul amenzii se va putea face în 15 zile, în loc de 48 de ore, cum este în prezent, și va fi valabilă pentru toate contravențiile, nu doar pentru cele unde legea specială prevede această facilitate, cum ar fi, spre exemplu, situația contravențiilor rutiere.

Deși noua lege prevede că pentru procesele-verbale întocmite anterior intrării în vigoare a acesteia aplicarea şi executarea sancţiunii contravenţionale se supun prevederilor legale în vigoare la momentul întocmirii actului de constatare, această dispoziție este neconstituțională, întrucât Constituția prevede că legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.

Deoarece noua lege contravențională este mai favorabilă decât cea veche, Parlamentul nu poate interzice aplicarea ei în cazul tuturor contravențiilor pentru care amenda nu a fost achitată sau executată silit la data intrării în vigoare a noului cadru legal.

În această situație, orice persoană care are de achitat o amendă mai mare decât jumătate din minimumul special prevăzut de lege va putea solicita aplicarea noii facilități și va putea invoca excepția de neconstituționalitate a articolului care interzice aplicarea legii mai favorabile.

Dacă excepția va fi admisă de Curtea Constituțională, legea favorabilă se va aplica întocmai, iar amenda va fi redusă la jumătate din minimumul special.

Dacă, însă, persoanele care au de achitat amenzi aplicate înainte de 24 august nu vor cere aplicarea noii facilități și nu vor cere sesizarea Curții Constituționale, o eventuală decizie favorabilă a Curții nu li se va aplica retroactiv.

Întrucât Curtea Constituțională a României, printr-o decizie din 2007, a stabilit că aplicarea legii contravenționale mai favorabile este valabilă și în cazul amenzilor necontestate sau menținute de instanță, cu singura condiție ca amenda să nu fi fost achitată sau executată silit la data intrării în vigoare a legii noi, noua facilitate se aplică, așadar, tuturor persoanelor care au amenzi neachitate la data de 24 august 2018.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6699 RON
  • 1 EUR = 4.9762 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON