URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 23 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
20 Decembrie 2018, 12:02

AVE şi „patriotismul”

AVE şi „patriotismul” foto: arhivă
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

La două zile după 1 Decembrie, când Liviu Dragnea a pierdut majoritatea în Camera Deputaţilor, ajungând exclusiv la mâna lor (poza ce-l arată încolţit de Kelemen Hunor, Cseke Attila şi Szabo Odon ca de nişte bătăuşi de cartier care-i cer încă o taxă de protecţie va rămâne în istorie), UDMR-iştii au aruncat pe piaţă un nou proiect scandalos.

Invocând cu tupeu Rezoluţia de Unire din 1918, cea ale cărei urmări le consideră izvor de doliu pentru întreaga maghiarime, au pretins autonomie teritorială şi privilegii etnice care le-ar transforma clientela în belferi bugetari de neatins: reprezentare proporţională din oficiu în toate instituţiile la nivel local, judeţean, naţional şi european (!), în ministere, agenţii, oficii şi autorităţi centrale, şi nu în ultimul rând în instanţele de judecată. Altfel spus, competenţa să nu mai conteze nici cât până acum, ci doar apartenenţa la o rasă pretins superioară.

Previzibil, niciun "patriot" din PSD n-a îndrăznit măcar să murmure, imputând o tentativă de divizare a României, iar explicaţia e dezarmant de simplă: fără UDMR-işti, tovarăşii lor din PSD n-ar mai avea putere nici cât să traverseze strada.

În schimb, aceştia au sărit la beregatele celor patru primari care au iniţiat Alianţa Vestului - Ilie Bolojan, Emil Boc, Nicolae Robu, Gheorghe Falcă. În mintea lor, a PSD-iştilor, nu hoaverii Hunor, Odon şi Attila aprind fitile la temelia Statului Român, ci neaoşii Ilie, Emil, Nicolae, Ghiţă "rup" Ardealul, nu e clar pentru ce şi pentru cine.

Între primii care au ţipat de grija ţărişoarei s-a evidenţiat eurodeputatul bihorean Emilian Pavel, avid să intre în graţiile mai-marilor Partidului pentru un nou mandat la Bruxelles, susţinând că Alianţa Vestului "nu dă un mesaj de unitate", deci, vezi bine, e separatistă. Un alt Miluţ, de prin Moldova feudală, a bolborosit că asocierea oraşelor transilvane este cel mai mare pericol "la adresa integrităţii şi independenţei statului român" din 1918 încoace. Şi dă-i, şi luptă...

Atitudinea PSD trădează o neînţelegere crasă a relaţiilor dintre guvernanţi şi guvernaţi, între centru şi provinciile pe care le văd doar ca pe nişte feude de stors şi niciodată de ascultat, dar şi dispreţul funciar pentru dialog al "elitei" guvernamentale (vai de "elita" asta de analfabeţi şi interlopi!) cu societatea pe care o consideră demnă doar să le achite huzurul, indemnizaţiile, secretarele, voiajele şi pensiile din ce în ce mai speciale.

Vestea proastă pentru acest partid autocrat şi tot mai revolut este că numărul românilor dispuşi să-i consume propaganda se împuţinează vertiginos. Şi cum să fie altfel când tot omul vede cum alde Dragnea, Mazăre, Udrea le dijmuiesc banii pentru a-i "exporta" prin Brazilia, Madagascar, Costa Rica şi alte ţări calde, pe când primarii, cum-necum, aduc în ţară fonduri de care beneficiază toţi. Modernizând pieţe, croind drumuri, reastaurând monumente, construind aquaparkuri, întinzând poduri şi bucurându-se de toate acestea, zi de zi...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
5 Comentarii
bucurându-se...
"primarii, cum-necum, aduc în ţară fonduri de care beneficiază toţi. Modernizând pieţe, croind drumuri, reastaurând monumente, construind aquaparkuri, întinzând poduri şi bucurându-se de toate acestea, zi de zi..." O mica erata: primarii, prinsi cu atitea treburi ,nu prea mai au timp sa se bucure zi de zi, iar odata cu infiintarea AVE, vor avea si mai putin timp.Sau poate totusi se bucura,zi de zi,cine stie ? Bucuria lor este sansa noastra...
Postat 20 Decembrie 2018, 21:08 de excalibur
Sanda, eu sunt "mama" lor !?!
Eu îi laud și tot eu îi înjur ... dacă e de bine sau de rău, după caz !?! Când o să ajungă alții la putere o să fac la fel cu aceia, că doar sunt "tata" lor și în acel ipotetic caz !?! Capisci?
Postat 20 Decembrie 2018, 18:54 de CrisDumi
crisdumi
Ai fi surprins sa afli ca zoofilia este legala in Cehia, Ungaria sau Romania. Sursa: Wikipedia
Postat 20 Decembrie 2018, 18:52 de Alcor
CrisDumi
Gândești ca un PSD-ist
Postat 20 Decembrie 2018, 14:32 de Sandu1206
Să luăm un exemplu, după modelul LGBT ... ca să definim mai bine AVE !?!
În 1976 a apărut prima lege în Europa, în Olanda pentru început, care permitea parteneriatele gay !?! Astăzi se dezbat deja condiții permisive care să dea voie oamanilor, în Canada spre exemplu, să facă sex cu animalele !?! Nu e clar dacă și sălbatice, nu numai domestice !?! Cam cât credeți că ar dura de la acceptarea primei reorganizări administrativ-financiare, cum ar fi această AVE ... până s-ar dezintegra România d.p.v. teritorial ?!? Fix două cicluri bugetare ale UE ... adică până cel mult în 2035, spre bucuria nedisimulată a globaliștilor de tip #rezist ori #insist !?!
Postat 20 Decembrie 2018, 14:11 de CrisDumi
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6712 RON
  • 1 EUR = 4.9758 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON