URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 20 OCTOMBRIE 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au venit la BIHOREANUL 10 studenţi de la Medicină din anii IV şi V care au rămas repetenţi pe motiv că n-au luat examenul de fiziopatologie din anul III cu conferenţiarul Ovidiu Burtă. Decanul Adrian Maghiar a sperat că studenţii, pe care-i tratează ca pe nişte vaci de muls, vor trece într-un final de Burtă, dar n-a fost să fie.
Zic şi eu
Adrian Cris
N-am cunoscut, în 26 ani de meserie, politician mai ranchiunos şi otrăvitor decât preşedintele PSD Bihor, Ioan Mang. Cu un deceniu în urmă, când era pus şef după seria Mişu Bar, Florian Serac, Gheorghe Sârb, mulţi, inclusiv subsemnatul, credeam că, universitar fiind, va aduce un aer nou, mai curat, în pedeserismul local. Ne-am înşelat...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Societatea asta bazată pe consum, care ne face nefericiţi cu propriul automobil imediat ce apare un model mai nou, riscă să ne afecteze şi percepţia politică. De cum se instalează un guvern proaspăt, acesta devine demodat, prost şi neperformant, şi începem să ne dorim altul. Amuzant este că noi chiar credem că asta ne va schimba viaţa în bine. Însă...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre dorinţa Primăriei Oradea de a demola circa 20 de case pentru a muta parcările de pe bulevardul Nufărul în spatele blocurilor?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Aşa cum am arătat în urmă cu aproximativ două luni, în data de 13 august 2019 a fost publicată în Monitorul Oficial Ordonanţa nr. 11/2019. Potrivit acestui act normativ, "în timpul conducerii pe drumurile publice a unui vehicul aflat în mişcare, conducătorului acestuia îi este interzisă ţinerea în mână sau folosirea cu mâinile în orice mod a telefonului mobil sau a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcţia de înregistrare ori redare text, foto sau video".
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Hipertensiunea arterială (HTA) este una dintre cele mai răspândite boli cardiovasculare şi reprezintă o problemă majoră de sănătate publică pentru că afectează arterele şi organe vitale ca inima, rinichii, creierul şi ochii, fiind responsabilă de aproximativ 75% din toate atacurile de cord şi accidentele vasculare.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
11 Septembrie 2019, 12:51

Ați vrut distracție? Aveți!

Ați vrut distracție? Aveți! foto: Ovi D. Pop
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Acum vreo 10 ani, marii consumatori de cultură din Oradea vituperau împotriva "ţăranului din Birtin" pe motiv că acesta nu face destule manifestări, care să satisfacă pretenţile celor care se trezesc pe Mezzo şi adorm pe Arte.

Adevărul este că, la cum arăta oraşul proaspăt încăput pe mâinile lui Bolojan, numai de cultură nu putea fi vorba. Un buget găurit, o infrastructură precară şi nicio agora în care orădeanul să poată ieşi.

Ei bine, acum lucrurile artă cu totul altfel. Aproape că nu este săptămână în care să nu fie câte un eveniment remarcabil. Iar orădenii au câştigat bucuria de a ieşi, de a socializa, de a se simţi bine nu doar în zgomot de higheghe şi fum de mititei. Festivalul Medieval, European Music Open, concertul Havasi, Opera din Budapesta şi nenumărate trupe ne-au încântat vara.

Iată, însă, că mulţi supraestimau setea de cultură a concetăţenilor noştri. La Teatru nici la premiere sala nu e plină, Filarmonica nu poate strâge mai mult de 400 de oameni pe concert, la expoziţiile de artă plastică, altminteri numeroase şi valoroase, pictorii se gratulează între ei, iar cel mai consecvent cititor al revistei Familia e corectorul.

Construirea unei infrastructuri culturale se poate face în 10-15 ani, dar pentru formarea unui public numeros se pare că e nevoie de generaţii.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
21 Comentarii
evenimente - corectură
îmi pare rău că niciunul dintre comentariile de mai jos nu are legătură cu tema propusă, altfel excelentă. e clar că nu putem egala evenimente ancoră, cum sunt TIFF sau UNTOLD. înțeleg prea bine intenția lui Bolojan de a face Oradea oraș turistic, e clar că pentru asta avem nevoie de minim unul sau două atracții unicat pe an, numai că ele trebuie inventate. festivalul medieval, cel turcesc, cel evreiesc, food street, carnavalul florilor, concertele etc,, sunt toate importate. mâncarea a luat-o Sibiul, cartea a luat-o Iașul, filmele - Clujul, e clar că trebuie să inventăm ceva ce poate fi numai al nostru, însă habar nu am ce. cred că ar trebui să plătim o consultanță unei firme mari care chiar se pricepe la așa ceva.
Postat 16 Septembrie 2019, 15:56 de cvm
Poiu
Mă duc să cumpăr ceva lemne, sa fac gardurile mai mari ::))
Postat 12 Septembrie 2019, 11:27 de Sandu1206
Neutryno
Doar atât poți să aduci părinții în discuție? Poate vii și tu mâine la 11? Vine cursa până atunci.
Postat 12 Septembrie 2019, 11:22 de User anonimizat
Rumanul cocalar
Sarmanu de tine, daca singura ta realizare demna de mentionat e ca te-a nascut mamicuta la oras :) Nici nu stiu daca sa rad sau sa plang
Postat 12 Septembrie 2019, 11:19 de Neutryno
Sandu
Am mai mult ca tine stai liniștit, voi fi acolo.
Postat 12 Septembrie 2019, 11:16 de User anonimizat
Sandule
Lasa-i bai tata ca vine campania, trebuie sa castige agitatorii si trollii aia 2 lei pe comment. Pune si tu intalnirea in weekend, bem o cafea macar :)
Postat 12 Septembrie 2019, 11:14 de poiu
Rumeno di MERDA.
Tu nu ești spălat pe creier, tu nu deții un asemenea element. Iar dacă vrei să ștergi pe jos cu mine, mâine la 11am în fața la Crișul.
Postat 12 Septembrie 2019, 11:09 de Sandu1206
Lingăilor.
Înainte de-a mânca *, dacă ați fi fost aici pe atunci ați ști că gestionarii spațiilor au avut prioritate în cumpărarea lor, la cerere vă enunț cine sânt proprietarii spațiilor. Ca fapt divers Lords îi al fostului gestionar de la Porțelanul. Poate ne spuneți de ce omu lu Bolojan, șefu de la patrimoniu, vrea să pună mâna cu japca pe el? Asta cu spațiile deținute de Filip ține doar la spălații pe creier aduși cu căruța de mult iubitu pentru un salar de nimic.
Postat 12 Septembrie 2019, 10:55 de User anonimizat
Neutryno beșino.
N-am stăpâni fraiere, nici nu dau cu subsemnatu ca tine pentr-un colț dă pită. Da bă fraiere îs născut aci și veniți voi și vă purtați ca acasă. Nu doar vă purtați ca acasă ci și ne țineți lecții. Marș la ceapă.
Postat 12 Septembrie 2019, 09:54 de User anonimizat
Rumeno mardeias
Ia uite ce suporteri are nea Filip, obisnuiti sa sara la bataie. Esti mizerabil, exact cum te-am ginit acum cateva saptamani. Atunci faceai pe mironosita pe forum, aia nu e bine, asta nu-mi place, eu mi-s oradean la a nspea generatie. Dar vad ca-ti dai arama pe fata, slujesti bine stapanii.
Postat 12 Septembrie 2019, 09:43 de Neutryno
Sandule nu fi tare-n tastatură.
Oi fi eu de merda da măcar nu-s spălat pe creier. Iubitu tău paizan îi singuru primar care o beneficiat de fonduri europene, când ți-o mai freci pe realizările lui nu uita asta. Dacă continui jignitor îți propun să ne întâlnim să dezbatem că altceva în afară să șterg pe jos n-am ce face cu tine.
Postat 12 Septembrie 2019, 07:20 de User anonimizat
Rumeno di MERDA.
Pot să-ți mai spun că în afară de pietonală, Filip a făcut și bulevardul Magheru și Decebal, dar înainte de astea a făcut Hațegului. Și atât. Ție ți se pare corect pe lângă ce a făcut Bolojan, cu - , cu + ????
Postat 12 Septembrie 2019, 01:21 de Sandu1206
Rumeno di MERDA.
Filip a luat 20 de tramvaie Siemens, pe care le-a platit Bolojan. Nu discutam că și-a tras spații comerciale în toată Oradea.
Postat 12 Septembrie 2019, 01:18 de Sandu1206
Sandu1206
Filip a luat 20 tramvaie Siemens și refăcut pietonalul, nu discutăm esteticul și calitatea slabă similare cu ce s-a făcut ulterior, fără fonduri europene.
Postat 12 Septembrie 2019, 00:26 de User anonimizat
O-ntrebare
"oraşul încăput pe mâinile lui Bolojan" asta ar fi clar. Nu stim daca tot dumnealui e responsabil pentru faptul ca "nu este săptămână în care să nu fie câte un eveniment remarcabil".Posibil sa fie implicat si in piesa aia: "eu vara nu dorm"..."e-n toate. E-n cele ce sunt. Și-n cele ce mâine vor râde la soare.E-n pruncul din leagăn. Și-n omul cărunt, E-n viața ce veșnic nu moare"
Postat 11 Septembrie 2019, 23:12 de excalibur
Oradeanbihor
La cat te plângi pe aici că s-au mărit taxele și impozitele, sigur nu îți permiți o gustărică la Budapesta sau București.
Postat 11 Septembrie 2019, 22:14 de Sandu1206
Rumeno
Filip a avut destui bani la dispoziție și nu a făcut nimic pt oraș.
Postat 11 Septembrie 2019, 22:09 de Sandu1206
Pâine si circ
Deocamdata văd doar pâine si circ pentru amatorii de bâlciuri (cam în asta au constat laudatele evenimente). Pretul si deranjul platit de toti oradenii e nejustificat. Daca vreau sa mananc ceva deosebit nu o sa astept festivalul strazii, daca vreau sa particip la un concert de zile mari nu ma deranjeaza sa merg pana la Bucuresti sau la Budapesta (oricat de cosmopolit ar fi orasul, sunt lucruru care aici nu se vor intampla). Asa ca hai sa ne intindem cat ne permite plapuma.
Postat 11 Septembrie 2019, 18:28 de oradeanbihor
Ce tot vorbesti, mos Chirila ?!
Când au fost spectacole cu Florin Piersic, sau Maia Morgenstern, se rupeau ușile la Casa de Cultură, aia nu vezi ?!
Postat 11 Septembrie 2019, 17:40 de Negative
Nea chirilă,
Orașu lăsat de Filip arăta așa pentru că nu beneficia de fonduri europene, dar asta nu spune nici un propagandist/limbist birtinian. Cât despre cultură așteptăm cu drag un jazz in the park nu la sinagogă contra cost, alte comparații la cerere. Apropo, la Navigatorul am stat pe scări, cele interioare nu cele exterioare prăfuite în prezent de interminabilul șantier. Mulțam, un neghiob.
Postat 11 Septembrie 2019, 15:45 de User anonimizat
Good news
Se lucreaza si la prelucrarea prin aschiere a populatiei orasului, tributara unor mentalitati de tip agrar din vremurile comuniste.Se aplica o procedura de tip autoimun,tarani pe tarani calcind,o adaptare reusita a metodei biblice: "cu moartea pe moarte calcind".Procedura este minim-invaziva,doar niscaiva exproprieri,ceva buldozere,nitica eugenie si multa cultura...agricola
Postat 11 Septembrie 2019, 13:22 de excalibur
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.2719 RON
  • 1 EUR = 4.755 RON
  • 1 HUF = 0.0143 RON