URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 19 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Iată că telenovela dintre președintele Consiliului Județean Ilie Bolojan și un grup de cetățeni din Cheriu începe să capete accente tragice. Deși șeful județului le-a oferit un inel, e drept, un inel metropolitan care trecea prin terenurile lor, cei din Cheriu n-au apreciat gestul romantic și l-au târât prin tribunale, pe motiv că le tulbură posesia și buruienile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ca în fiecare an electoral, o grămadă de aleși își schimbă partidul care i-a ajutat să-și câștige mandatele, perioada pre-electorală fiind comparată cu sezonul de Mercato din fotbal. Atât doar că, deși numitorul comun cu fotbalul sunt banii, în politică ar trebui să conteze și factorul moral. Cum aleșilor nu le pasă, însă, de așa ceva (de doctrine și ideologii nici vorbă, iar de fair-play nici atât), alegătorii n-au decât să spună că politica e prostituție, dar să meargă totuși să-i voteze.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat anul trecut, în octombrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie, extrem de importantă, prin care a stabilit că asiguratorul RCA care nu își respectă obligațiile legale trebuie să fie obligat să plătească penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, adică peste 70% pe an, din suma stabilită de instanță cu titlu de despăgubiri.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
20 Februarie 2019, 12:59

3.000 de euro cadou

3.000 de euro cadou foto: www.nnn.de
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Umblă pe la casele oamenilor o doamnă cu o sacoșă plină cu bani. Bate la ușă și întreabă: „Câți locuiți aici? Cinci persoane? Poftim 15.000 de euro”. Merge din casă în casă și dă fiecărui orădean câte 3.000 de euro.

Doamna de care vorbim este Coana Europa. Ea ne dă bani, dar are și pretenții. Să nu-i stricăm pe băutură și nici să-i jucăm la păcănele. Trebuie să ne zugrăvim locuințele, să tencuim fațadele, să schimbăm țevile, să astupăm gropile din carosabil.

Toți românii au primit această ofertă. Mulți au refuzat, pentru că dacă nu pot face ce vor cu banii, preferă să se lipsească de ei. Orădenii, însă, au ales să cheltuiască banii primiți de la UE, peste 500 milioane de euro, pentru ca orașul lor să renască.

Pe la începutul secolului XX, gospodarii Oradiei hotărau să facă împrumuturi uriașe, unele scadente prin anii 1960, ca să poată dezvolta minunăție de oraș. Acum trecem printr-o fază similară, dar avem avantajul că nu trebuie să luăm credite.

Evident că șantierele sunt deranjante. Nu toate proiectele au ieșit cum trebuie. Poate că puteam investi banii cu și mai mare folos. Dar măcar n-am ratat șansa de a investi o sumă pe care, din eforturi proprii, am fi strâns-o în 40 de ani.

Acum, când UE pârâie din toate încheieturile, s-ar putea ca acesta să fie ultimul tren care „transportă” bani mulți cu cofinanțare mică. Prin urmare, nu șanțurile, nu gropile, nu zgomotul utilajelor trebuie să ne îngrijoreze, ci liniștea care se va așterne peste urbe când nu vor mai fi bani pentru dezvoltare.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
6 Comentarii
Giga
Umbla coana asta acu vreo citiva ani prin oradea, scandalizata de fumul produs de cet-ul puturos, ne-a convins ca ne da ea gratis o superturbina,supereficienta,superecologica, cu conditia sa-l aruncam pe cel vechi la gunoi.Nu se fura,nu se pierde,totul se transforma...un succes total.
Postat 22 Februarie 2019, 18:22 de excalibur
Nigel Farage
Vorbeste Farage din tine, atata ai inteles tu din apartenenta Romaniei la UE. E mai complexa situatia, asa au gandit si populistii britanici. S-au inselat. Nu prea am inteles exprimarea la fiecare eur atras sa cheltui 1,44? un nonsens. sau la fiecare eur alocat de Uniune se evidentiaza prin rezultat 1,44 Eur?? Ce vrei sa spui? chiar nu se-ntelege din exprimare
Postat 21 Februarie 2019, 20:47 de cetateanbihorean
Elvețieni, norvegieni, islandezi ... nu fiți fraieri, consumați din Europa !?!
Iar la final ... o să vină niște români să vă povestească cum e să ai o țară care nu-i a ta, pentru că fiecare dintre ei a avut "șansa" extraordinară ca, la fiecare EUR atras, să cheltuie 1,44 !?!
Postat 21 Februarie 2019, 17:58 de CrisDumi
optiunile Romaniei
Nu erau multe. Puteam alege calea cealalta, sa nu intram in UE, vezi cazurile Rep. Moldova, Ucrainei, Belarusului, Serbiei, Georgiei, samd. Am ales corect sa intram in acest club vestic al economiilor dezvoltate, dar cu o mare concurenta economica. Este normal, ca o economie puternica mai dezvoltata sa obtina beneficii mai mari dintr-un liber schimb decat o tara mai slab dezvoltata cum e Romanica. Produse romanesti de calitate nu prea sunt, cele din import sunt cu nemuluita... ce explicatie vrei mai mult??
Postat 21 Februarie 2019, 11:20 de cetateanbihorean
trist
E trist ca atat intelegi - crisduma - din articol! Ce dume ai in tine, de copil de gradinita! Mai bine sa nu se fi cheltuit bani europeni, ca in marea majoritate a oraselor din Romania, nu, asa era bine pt tine? Trebuia sa le facem in ciuda europenilor cu toata arhitectura lor europeana, cu toata politica lor ascunsa si absconsa si sa fi atras maxim 1 euro pe cap de locuitor....sa le facem in ciuda, de-al dracu ce suntem, sa aiba profit de doar 1,44 euro....mama lor de nenorociti :)) au poate gaseam o metoda sa le dea cumva cu minus 1,44 euro!
Postat 20 Februarie 2019, 22:37 de Dacia
Naivitate sau manipulare !?!
Te aștepți de regulă, din partea unui jurnalist, să fie mai ancorat în realitate decât în fabulație. Extinderea Uniunii Europene, de la 6 la 28 de țări în decurs de 5 decenii, a avut drept scop redimensionarea socio-economică teritorială, care să asigure inițiatorilor desfacerea bunurilor și serviciilor proprii către un număr cât mai mare de cumpărători și, implicit, generarea de profit durabil. Concret, conform unor date confidențializate la nivelul BCE, raportul mediu între primele 6 țări ca PIB/cap de locuitor din UE și ultimele 6, printre care și România ... la fiecare EUR alocat brin bugetul UE, se evidențiază ca rezultat 1,44 EUR !?! Mai pe înțelesul tău, Mircea Chirilă, când un român cuantifică acei 3.000 Euro de care spui că-i stă "în poală" ... cineva din Germania, spre exemplu, urmează să numere ca rezultat un venit de 4.320 Euro, care se întoarce pe seama acelei "investiții" !?!
Postat 20 Februarie 2019, 18:18 de CrisDumi
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5614 RON
  • 1 EUR = 4.9715 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON