URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
09 Mai 2011, 10:31

"Spanioloaica" (FOTO)

"Spanioloaica" (FOTO) "Spanioloaica"
"Spanioloaica" (FOTO) "Spanioloaica"
"Spanioloaica" (FOTO) "Spanioloaica"
"Spanioloaica" (FOTO) "Spanioloaica"
"Spanioloaica" (FOTO) "Spanioloaica"
"Spanioloaica" (FOTO) "Spanioloaica"
"Spanioloaica" (FOTO) "Spanioloaica"
"Spanioloaica" (FOTO) "Spanioloaica"
"Spanioloaica" (FOTO) "Spanioloaica"
"Spanioloaica" (FOTO) "Spanioloaica"
"Spanioloaica" (FOTO) "Spanioloaica"
"Spanioloaica" (FOTO) "Spanioloaica"
"Spanioloaica" (FOTO) "Spanioloaica"
"Spanioloaica" (FOTO) "Spanioloaica"
"Spanioloaica" (FOTO) "Spanioloaica"
"Spanioloaica" (FOTO) "Spanioloaica"
"Spanioloaica" (FOTO) "Spanioloaica"
"Spanioloaica" (FOTO) "Spanioloaica"
"Spanioloaica" (FOTO) "Spanioloaica"
"Spanioloaica" (FOTO) "Spanioloaica"
"Spanioloaica" (FOTO) "Spanioloaica"
"Spanioloaica" (FOTO) "Spanioloaica"
"Spanioloaica" (FOTO) "Spanioloaica"
"Spanioloaica" (FOTO) "Spanioloaica"
"Spanioloaica" (FOTO) "Spanioloaica"
"Spanioloaica" (FOTO) "Spanioloaica"
"Spanioloaica" (FOTO) "Spanioloaica"
"Spanioloaica" (FOTO) "Spanioloaica"
"Spanioloaica" (FOTO) "Spanioloaica"
"Spanioloaica" (FOTO) "Spanioloaica"
"Spanioloaica" (FOTO) "Spanioloaica"
"Spanioloaica" (FOTO) "Spanioloaica"
"Spanioloaica" (FOTO) "Spanioloaica"
"Spanioloaica" (FOTO) "Spanioloaica"
"Spanioloaica" (FOTO) "Spanioloaica"
"Spanioloaica" (FOTO) "Spanioloaica"
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

A PHP Error was encountered

Severity: Notice

Message: Undefined index: url

Filename: stire/stire.php

Line Number: 133

A PHP Error was encountered

Severity: Notice

Message: Undefined index: name

Filename: stire/stire.php

Line Number: 133

Încă din copilărie, Laviniei Pele i-a plăcut să se joace de-a actriţa în faţa oglinzii.

Atracţia pentru film i-a rămas vie până acum când, decât să navigheze pe reţelele de socializare, aşa cum fac multe din colegele ei de generaţie, adolescenta învaţă şi recită poezii şi monoloage, imaginându-se în faţa publicului.

Ole pentru spanioli

Lavinia este elevă în clasa a XII-a la profilul Filologie al Colegiului Naţional Samuil Vulcan din Beiuş, dar numai de un an. "Din a VII-a până în a X-a am fost la şcoală în Spania", povesteşte ea. Se mutase în ţara coridelor odată cu părinţii, plecaţi la muncă. "Nu am vrut să stau departe de ei, aşa că m-au luat şi pe mine în Tarragonna", spune fata.

Dar când mama s-a întors în ţară, tânăra a însoţit-o. "Vreau să-mi finalizez studiile aici, pentru că dincolo românii nu sunt prea bine văzuţi şi, în plus, mi-ar fi fost mult mai greu să urmez calea pe care mi-o doresc", spune frumoasa. Totuşi, recunoaşte că apreciază mai mult mentalitatea spaniolă decât pe cea a conaţionalilor. "Spaniolii sunt mai civilizaţi, mai cultivaţi şi se ştiu orienta mai bine în viaţă", explică Lavinia.

"Comică" din fire

La finele liceului, beiuşanca plănuieşte să dea admitere la Teatru, la Cluj, convinsă că are toate calităţile necesare pentru a deveni actriţă. "Îmi place să mă joc mereu, am spirit ludic. De mică primeam rolurile principale la serbările clasei", spune ea. Nici n-o deranjază că meseria de actor nu ar fi prea bine plătită: "Pentru mine dezvoltarea personală e mult mai importantă decât cea financiară".

Ajunsă pe scenă, Lavinia ar prefera rolurile dramatice celor de comedie. De ce? O spune tot ea, mai în glumă, mai în serios: "Comică sunt eu toată ziua!". Ca să-şi sporească şansele, în timpul liber exersează recitând poezii şi monoloage. "Îmi place să citesc cu voce tare în faţa oglinzii şi mă imaginez în faţa publicului", se amuză ea. Mai rămâne doar să aibă noroc pentru a face pasul cel mare, înlocuind "scena" din faţa oglinzii cu una adevărată, de unde să culeagă, mai târziu, aplauze...


JUCĂUŞĂ
Lavinia Pele
Vârstă: 19
Ochi: verzi
Zodie: Leu
Înălţime: 1,67 m
Greutate: 47 kg
Măsuri: 85-58-85
Hobby: dans, călătorii 

Fotografiile au fost făcute la: Digital Studio mic_7.jpg

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
20 Comentarii
aiurea...
chiar aiurea pozele astea,fara sa exagerez in toate pozele esti cu buzele tuguiate=)))nu vreau sa ma prefac spunand: "vaaiii esti superba,incredibil de frumoasa,ai toate calitatile" cand tu defapt esti pe nicaieri...
Postat 24 Mai 2011, 16:43 de aiurea...
bun
draguta dar poti mai mult mai incearca Guapa se puede mas.
Postat 23 Mai 2011, 14:13 de frumusik
bun
draguta dar poti mai mult mai incearca Guapa se puede mas.
Postat 23 Mai 2011, 14:12 de frumusik
bun
draguta dar poti mai mult mai incearca Guapa se puede mas.
Postat 23 Mai 2011, 14:12 de frumusik
bun
draguta dar poti mai mult mai incearca Guapa se puede mas.
Postat 23 Mai 2011, 14:11 de frumusik
frumoasa foc
Ma bucur mult pentru tine lavy ca ai ajuns pana aici si cred ca asta e doar inceputu,sper sa ajungi mult mai departe pentru ca merti esti o fata plina de calitati...iar meseria de actrita ti-se potriveste perfect.Bafta in continuare in tot ceea ce iti propui!zuzu
Postat 17 Mai 2011, 12:18 de ramona
mmmm
tzucu-i buricul ei...
Postat 12 Mai 2011, 19:09 de van damme
Superba esti !
Esti superba, astia sunt niste fraieri care comenteaza aiureah pe aici... Habar n-au ei cum esti tu.. frumoasa, desteapta, nu ai figuri....dar mai ales ai TALENT pt a fi ceea ce-ti doresti... BAFTAAAA!!!!!!!
Postat 11 Mai 2011, 23:42 de Roxy [cu Y]
xxxx
invidia vorbeste....u esti minunata si este evident...succes in continuare!
Postat 10 Mai 2011, 23:15 de ioana
felicitari
felicitari! ai niste poze superbe...esti cea mai frumoasa ...si mergi mai departe pe drumul pe care ti l-ai ales...succes!
Postat 10 Mai 2011, 20:07 de florina
Hmm...
Hmm...pitzi,privire haotica,slab...fratilor mai trebe sa lucrati,din comentariile astea reiese prea evident INVIDIA! Eu nu va inteleg...pt ce comentati daca nu cunoasteti(sau poate cunoasteti si va roade invidiaaaaaaa),ca nu v-a cerut nimeni parerea in mod special sau va credeti mari critici in domeniu a caror parere este necesara?:)):)) Cn ii in masura sa isi dea cu parerea si-a dat deja,altfel fata nu era aici!!!
Postat 10 Mai 2011, 16:10 de Maria
ihmm
hallo, si io am gura mulata. si io pot sta .
Postat 10 Mai 2011, 06:41 de katy
@razvan
unele chiar au gura frumoasa, chiar daca tie iti e ciuda pe treaba asta.
Postat 10 Mai 2011, 02:02 de specialistul
o alta pitzi
nu judec dupa aparente...dar o imagine face cat 1000 de cuvinte....daca nu tineai buzele asa tuguiate crezi ca nu erai mai frumoasa?....da toate sunteti la fel ...copiatzi niste pitzi...prin mimica,gesturi....vulgaritate....in concluzie o pitzi esti si tu....
Postat 09 Mai 2011, 22:04 de razvan
asa da
ma, asta da fata frumoasa.
Postat 09 Mai 2011, 20:37 de Veterana
Bravo!!
Bravo Lavy!!!Esti superba!Ma bucur mult pentru tine ca ai ajuns pana aici,si sunt sigura ca acesta e doar inceputul!!Sa nu ne uiti cand vei fi vedeta!!Te pup!!:*:*
Postat 09 Mai 2011, 17:18 de Sorina
:)
mda ce sa zicem slab :-j varza si ai o privire haotica :)))=))
Postat 09 Mai 2011, 16:04 de banuitorul
Felicitari!!!!
felicitari lavy, esti superba........nu te lua dupa toti prostii care nu te cunosc si nu stiu despre ce vorbesc.....ar vrea rautaciosii astia sa fie si sa arate ca tine .
Postat 09 Mai 2011, 15:38 de crina
leoaica:))
e gratuit cu conditia sa fi dotat:))
Postat 09 Mai 2011, 14:06 de Qioana
aa
cat costa???????????
Postat 09 Mai 2011, 11:52 de aa
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON