URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 25 IANUARIE 2020

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Zilele trecute, Oradea a intrat în colimatorul primarilor celor mai importante orașe din țară, Bucureștiul și Clujul. Și, ca de fiecare dată, fără ca noi să avem vreo vină. Asta nu înseamnă că nu suntem măguliți că ditamai primarii de capitale, de provincie și de țară nu mai pot dormi de grija noastră!
Zic şi eu
Adrian Cris
Partid-balama, care s-a obişnuit să-şi ofere „serviciile” când PNŢCD şi PNL, când PD-PDL, când PSD, UDMR nu trăieşte decât din parazitarea partidelor întemeiate sau măcar justificate ideologic, oferindu-le în Parlament, în Consiliile Judeţene şi în Consiliile Locale voturile pentru încropirea unor majorităţi, în schimbul atât al discriminărilor pozitive oferite minorităţii, cât mai ales al privilegiilor pentru liderii acesteia.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Dacă nu mă înşel, era perioada în care preşedintele Iohannis se contra cu PSD pe marginea numirii unui premier, când Moise Guran a făcut o ediţie a emisiunii "România în direct" pornind de la întrebarea "Care ar fi cea mai potrivită persoană pentru a fi desemnată premier?". Ascultătorii au pomenit multe nume, inclusiv din zona non-politică, printre care, deloc surprinzător, şi al lui... Moise Guran. Ca de obicei, în situaţii critice, oamenii au nevoie de un om, un singur om, care să îi salveze. E posibil ca atunci să-i fi apărut jurnalistului gândul de mărire.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre dorința Guvernului Orban de a elimina pensiile speciale ale magistraților și despre grevele anunțate de aceștia ca reacție?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Aşa cum am arătat săptămânile trecute, legislaţia noastră prevede posibilitatatea ca statul să acorde facilităţi persoanelor care nu pot să îşi permită cheltuielile pricinuite de desfăşurarea unui proces civil. Dacă în episoadele anterioare am prezentat condiţiile de acordare a acestui ajutor, în continuare vom vedea procedura prin care ajutorul public judiciar poate fi obţinut.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Guta cuprinde o serie de boli care apar singure sau în combinaţie şi includ hiperuricemia, atacurile de artrite inflamatorii (la o singură articulaţie), depozitele de cristale de uraţi la nivelul articulaţiilor şi la nivelul rinichilor, precum şi litiaza renală cu săruri de uraţi. Hiperuricemia (creşterea acidului uric plasmatic la valori de peste 7 mg%) este cea care determină apariţia gutei. Acidul uric, alături de creatinină, uree şi pigmenţii biliari, este un produs final al metabolismului proteic.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
10 Decembrie 2018, 14:52

„Zombi” în trafic: Tineri drogați au pus comunitatea orădeană pe jar (FOTO/VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Mai multe imagini ce surprind trei tineri drogaţi, "blocaţi" în poziţii nefireşti, în Oradea, au făcut înconjurul internetului. Tinerii au fost filmaţi, duminică după amiază, în trafic, pe Bulevardul Decebal, în apropiere de centrul comercial Prima Shops.

În înregistrarea postată la scurt timp pe Facebook, transmisă şi BIHOREANULUI, se vede cum unul dintre ei este căzut pe trotuar, altul e înţepenit într-o poziţie nefirească lângă el, în timp ce al treilea se clatină pe şosea şi stă să cadă pe asfalt, punându-şi viaţa în pericol.

Chemat de urgenţă de un trecător, echipajul de prim-ajutor al SMURD Bihor i-a mai găsit doar pe doi dintre ei.

"Unul a refuzat să fie transportat la spital. Cel de-al doilea, un tânăr de 21 ani, a fost adus la Unitatea de Primire a Urgenţelor din Spitalul Clinic Judeţean Oradea. Era conştient, cooperant. A stat aici până când şi-a revenit, după care a semnat o declaraţie pe proprie răspundere că nu doreşte să fie internat şi a plecat", a declarat, luni, pentru BIHOREANUL purtătorul de cuvânt al UPU-SMURD Bihor, dr. Alexandru Mateoc. 

Tânărul care a rămas în zonă a fost reperat de un echipaj de jandarmi, asupra lui fiind găsite şi "materiale vegetale". "A fost surprinsă o persoană. Colegii l-au legitimat și în urma controlului corporal preventiv au fost găsite asupra lui substanţe vegetale. Acestea au fost ridicate şi predate Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea", a explicat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Bihor, Valeriu Macovei.

Cazul se află şi în atenţia poliţiştilor, după cum spune purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, comisar Alina Dinu. "În zonă a fost trimisă o patrulă formată din poliţişti de Ordine Publică care fac acum verificări în caz", a spus Dinu.

"Zombi" de Nufărul

Înregistrarea de duminică este cea de-a treia transmisă BIHOREANULUI în ultimele săptămâni. Un alt filmuleţ, dar şi o fotografie, cu tineri drogaţi, care stau nemişcaţi în poziţii nefireşti au fost realizate în cartierul Nufărul, de cititori ai ziarului, bănuind că ar fi victimele unui drog de sinteză extrem de puternic, denumit K2.

"Azi eram la trecerea de pietoni din Nufărul, la bisericuţă. Unul era acolo. Am mai văzut în Timişoara în trecut. Speram să nu văd aşa ceva în Oradea. Acesta căuta cu limba cafea în pahar. Era terminat, dar îşi menţinea bine echilibrul. Partea şi mai nasoală era că la o mică distanţă am văzut maşina jandarmilor oprind pe trecerea de pietoni. Am crezut că vor să certe pe cineva care a parcat pe loc interzis, pentru că au stat o vreme. Când m-am apropiat am realizat că se uitau. Adică se uitau la băiatul acesta şi nu au intervenit", a transmis, duminică seară, revoltat un cititor al BIHOREANULUI.

Chestionat pe această temă, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Bihor a declarat că nu deţine informaţii despre un astfel de incident. "Nu pot să vă spun nimic despre acest caz. Singura intervenţie a fost pe Bulevardul Decebal", a spus Macovei.

Potrivit specialiştilor, consumatorii care experimentaseră astfel de droguri prezintă simptome bizare, de la confuzie până la nebunie, pentru că le atacă receptorii din creier, paralizându-le temporar mâinile şi picioarele, transformându-i în nişte "zombie". Drogul poate provoca, însă, probleme grave, pe fondul scăderii tensiunii arteriale şi a ritmului cardiac, provocând comă, cedarea rinichilor şi convulsii.

Procurorii DIICOT spun, însă, că până în prezent, în cauzele instrumentate, nu au întâlnit droguri de tip K2.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
5 Comentarii
Vulpea
Da ce ai cu Roșia??
Postat 10 Decembrie 2018, 18:44 de Sandu1206
Sarakilor!
Hai, nu mai fiti carcotasi! De 18 luni exista un contract pe 24 luni in valoare de 112.000 lei (un miliard o suta de milioane) incheiat cu fostul colonel Ioan Rosie pentru un proiect de securizare al Oradiei! Nu va simtiti mai siguri voi si copiii vostru datorita acestui colonel??? P.S. Miliardul vine sa suplimenteze pensia lunara de peste 10.000 Lei (o suta de milioane pe luna pensie) Parintii vostri ce pensie aveau cand au murit? Ati vazut daca nu au turnat???
Postat 10 Decembrie 2018, 16:53 de vulpea
@chris
Din ce? :))) Cu astia nici pensia mea nu are un viitor. Tot zic și eu să investiți în private că măcar acolo e mai sigur
Postat 10 Decembrie 2018, 15:06 de poiu
:::::)))))
.
Postat 10 Decembrie 2018, 15:02 de Sandu1206
astia
vor plati pensiile, inclusiv alea speciale peste cativa ani :((((((((
Postat 10 Decembrie 2018, 14:58 de User anonimizat
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.3101 RON
  • 1 EUR = 4.779 RON
  • 1 HUF = 0.0142 RON