Centrul Naţional pentru Controlul şi Supravegherea Bolilor Transmisibile a anunţat, marţi, cel de-al 112-lea deces provocat în acest sezon de virusul gripal, victima fiind o femeie de 71 de ani din comuna Sârbi, "având condiţii medicale preexistente", adică mai mult afecţiuni cronice.
"Pacienta avea bronhopneumonie, fibroză pulmonară sechelară, caşexie (n.r. – era foarte slabă), stenoză aortică şi insuficienţă cardiacă cronică. A fost internată pe data de 19 martie la Spitalul Judeţean din Oradea prin Unitatea de Primire a Urgenţelor, unde a şi decedat, la secţia de Terapie Intensivă, la 22 martie", a explicat BIHOREANULUI dr. Daniela Rahotă, şefa Direcţiei de Sănătate Publică Bihor.
Potrivit acesteia, numărul victimelor gripei a ajuns în Bihor la 12 în acest sezon, cu tot cu pacienta de 72 de ani din Sălard al cărei deces a fost făcut public cu o zi înainte, luni, iar numărul bolnavilor înregistraţi este de 62 persoane.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.