URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 20 FEBRUARIE 2019

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Umblă pe la casele oamenilor o doamnă cu o sacoșă plină cu bani. Bate la ușă și întreabă: „Câți locuiți aici? Cinci persoane? Poftim 15.000 de euro”. Merge din casă în casă și dă fiecărui orădean câte 3.000 de euro. Doamna de care vorbim este Coana Europa. Ea ne dă bani, dar are și pretenții...
Zic şi eu
Adrian Cris
Miercurea trecută, eurodeputatul Emilian Pavel, de la PSD Bihor, a strălucit în efortul de a merita un nou mandat, la concurenţă cu mulţi alţi colegi, de la multilateral dezvoltata Rovana Plumb (atoate-ministră, la Mediu, Fonduri Europene, Educaţie, Transporturi) până la Gabriela Zoană (o antieuropeană aproape declarată). Miluţ a încercat, în sincron cu tot Partidul, cu Guvernul, cu ministrul (in)Justiţiei şi cu trompeţii din presa arondată, să blocheze candidatura fostei şefe DNA Laura Codruţa Kovesi la conducerea viitorului Parchet European.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
E frustrant, enervant și, în final, chiar amuzant să vezi cum omul obișnuit se implică trup și suflet în orice de pe lumea asta (fotbal, tenis, religie, medicină, finanțe și bănci, cinematografie, rețete de zacuscă, vaccinuri naturiste și adevărul despre daci etc.), dar întoarce capul cu dezgust de la singurul domeniu care îi influențează viața de zi cu zi și viitorul pe termen lung, cel mai blamat, dar și cel mai important dintre toate - politica.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre cerinţele organismelor europene adresate României privind consolidarea statului de drept şi stoparea modificării legilor justiţiei?




De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Printr-o decizie din 29 ianuarie 2019, Curtea Constituţională a stabilit că procesele verbale încheiate de ANAF la solicitarea procurorilor, care erau utilizate pe scară largă în dosarele de evaziune fiscală, nu mai pot constitui probe în procesele penale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Pleureziile sunt acumulări de lichid în spaţiul pleural (pleurele reprezintă 2 membrane care învelesc fiecare plămân şi care se află una în prelungirea celeilalte formând un "sac" închis). După natura lichidului pleureziile pot fi exudative (lichidul conţine o cantitate mai mare de proteine) sau transudative (lichid cu conţinut proteic mai mic). 
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Statistic vorbind, milenialii stau mai puţin într-un loc decât generaţiile precedente. Nu petrec mai mult de doi ani într-o companie şi nu ezită să sară la oportunităţi mai bune de muncă atunci când acestea se ivesc. Pun mare preţ pe libertate şi mobilitate aşa că mulţi dintre ei sunt fie freelanceri, fie nomazi digitali.
23 Martie 2010, 17:20

Ziua porţilor deschise la Poliţie: Demonstraţii de arte marţiale, tehnici de luptă şi intervenţii în noul sediu

Ziua Porţilor Deschise se va desfăşura, joi, între 11 şi 14, în aer liber, în curtea sediului proaspăt renovat al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bihor, din strada Parcul Traian nr. 6. "Vor fi prezentate activităţile pe care le desfăşoară, zi de zi, poliţiştii, dar şi dotările de care aceştia dispun în executarea misiunilor, pe ateliere de lucru", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, inspectorul principal Alina Dinu.

Astfel, poliţiştii SPIR vor face demonstraţii de arte marţiale, intervenţii demonstrative, tehnici de luptă, dar şi aparatura din dotare respectiv mijloacele auto folosite la intervenţii.

Tot în curtea Poliţiei Bihor va avea loc o expoziţie cu armele pe care poliţiştii bihoreni le au în dotare şi va fi prezentat laboratorul mobil de criminalistică lângă care specialiştii Serviciului Criminalistic vor face demonstraţii de cercetare în cazul unei infracţiuni (accident rutier, ridicarea unor urme papilare etc).

Poliţia Rutieră va fi şi ea prezentă cu un autoturism de intervenţie la faţa locului în caz de accident rutier şi una dintre noile autospeciale dotate cu noul echipament de supraveghere a traficului rutier şi măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor.

Tototdată, cei interesaţi pot vizita noul sediu al inspectoratului, pentru a vedea cele mai importante departamente, ca de pildă dispeceratul, laboratorul de criminalistică, laboratorul poligraf, biblioteca instituţiei, sălile de conferinţe, sala de pregătire fizică a luptătorilor SPIR. Turul instituţiei se va realiza pe grupuri, la intervale de aproximativ 30 de minute.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Aproape 200 de turişti au fost recuperaţi de salvamontiştii bihoreni în anul 2018 (FOTO)
  • „Eu cu cine votez?” – Lansarea celei mai recente cărţi a conferenţiarului Cristina Matiuţa, despre dinamica partidelor, prilej de dialog cu publicul (FOTO)
  • Mii de turişti la Sărbătorile Zăpezii de la Vârtop. IMAGINI SPECTACULOASE
  • Lăzăriștii au avut o zi dulce: Carnavalul prăjiturilor, scenete și spectacole cu ocazia zilei școlii (FOTO)
  • Musicalul Mamma Mia în Oradea: Aproximativ 1000 de persoane au cântat împreună, cucerite de povestea de dragoste dintre Loredana și Cornel Ilie (FOTO / VIDEO)
  • Protest inedit la sediul PSD Bihor: Învăţământul este subfinanţat, dar partidele devin milionare pe banii noştri! (FOTO / VIDEO)
  • Primare, vrem parcare! Un loc la trei mașini: Criza locurilor de parcare din centrul Oradiei, fără soluţii până anul viitor (FOTO)
  • Incendiu la Baroul Bihor! Mai multe documente au luat foc în biroul unor avocați (FOTO / VIDEO)
  • La mulţi ani cu delicii! Janette Cakes, business-ul pornit de o tânără orădeancă de 23 de ani, aniversează un an de la înfiinţare (FOTO)
  • E praf! Un alt drum judeţean, cel dintre Salonta şi Tinca, este plin de gropi (FOTO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON