URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
23 Iunie 2014, 19:29

Zilele Sfântului Ladislau: Regal de blues cu AG Weinberger şi Deak Bill Gyula

Cea de-a doua ediţie a festivalului "Zilele Sfântului Ladislau" se doreşte chiar mai reuşită decât cea de anul trecut. "Dacă anul trecut, la cele trei zile de manifestări, am avut cam 30.000 de participanţi, anul acesta, având în vedere că organizăm cam două concerte în fiecare zi, dacă nu plouă ne aşteptăm la circa 40.000 de vizitatori", a declarat Zatyko Gyula, preşedintele PPMT Bihor, principalul organizator al evenimentelor, luni, în cadrul unei conferinţe de presă.

Festivităţile vor cuprinde de la evenimente culturale şi întreceri sportive până la un târg de artă populară şi concerte şi se doresc a fi o cât mai bună ocazie de apropiere a orădenilor indiferent de naţionalitate.

"La manifestări sunt aşteptaţi toţi orădenii, indiferent de naţionalitate. Vrem să ne prezentăm, lângă o bere, prietenilor noşti români sau de altă etnie, şi să găsim împreună ceea ce ne apropie şi nu ceea ce ne desparte", a spus Zakoty.

Pe lângă concursul de gătit, degustările de palincă şi târgul de artă populară, punctul principal de atracţie al festivalului îl vor constitui concertele care vor avea loc în fiecare seară. "Muzica face legătura între oameni, indiferent de limba pe care o vorbesc, aşa că ne aşteptăm la un public cât mai numeros", a spus Szabo Melania, coorganizator.

Deschiderea oficială a ediţiei din acest an va avea loc joi seară de la ora 19, la Teatrul Szigligeti, cu participarea Corului Cantemus de la Nyregyhaza şi a interpretelor Sebestyen Marta şi Andrejszki Judit, urmată de la ora 20:30 de un concert Loyal Apples Club în Moszkva Cafe.

Vineri, de la ora 15:15 fanfara Csokmo (Hajdu-Bihar) va concerta pe platoul din faţa Crişul Supermarket, iar apoi pe Corso, pentru ca de la ora 17:15 să cânte Imnul Sfântului Ladislau din turnul Primăriei. Punctul de atracţie al festivalului îl va constitui însă concertul grupului AG Weinberger - Poka Egon, care va avea loc de la ora 19 în parcul Bălcescu urmat de reprezentaţia susţinută de Deak Bill Gyula.

Tot în parcul Bălcescu vor avea loc sâmbătă, de la ora 19 respectiv 21, recitalurile trupelor Kiss Barna şi Orchestra de stradă urmat de trupa Quimby.

Festivităţile se vor încheia duminică, în acelaşi loc, cu două concerte Hot Jazz Band şi Budapest Bar.

În pregătirea manifestărilor de săptămâna aceasta organizatorii festivalului au iniţiat sâmbătă o acţiune de voluntariat sub denumirea „Să facem curăţenie în oraşul Sfântului Ladislau". Voluntarii au curăţat de mizerii malurile Crişului Repede în zona centrală delimitată de podurile Dacia şi Ferdinand şi malurile Peţei între străzile Cantemir şi Universităţii de unde au adunat mai mulţi saci de gunoaie.

În paralel, la iniţiativa Asociaţiei Studenţilor de la Universitatea Creştină Partium, zece voluntari au plantat în circa cinci ore 200 de flori în scuarul de intersecţia bulevardelor Dacia şi Decebal. Studenţii au creat din florile plantate logoul Zilelor Sfântul Ladislau.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
13 Comentarii
Pt unguru tampit
"limba voastra originat in ungaria scoala ardeleneasca nici macar atit nu stii" Scoala ardeleana a "originat" din ungaria zici? Chiar nu am stiut ca si-a avut sediul in Ungaria. Am auzit ca si ONU, UE si NATO isi muta sediul La Budapesta (buda si ciuma), ca doar aici s-a incentat roata numa ca nu aveati carute, ati venit calare. Si cine facea parte din Scoala Ardeleana: Ady Endre, Dutka Akos, Juhasz Gyula si Emod Tomas? Ma intreb de unde ai originat tu si de ce nu te intorci acolo?
Postat 25 Iunie 2014, 07:58 de @Magyar
Oriunde sapi gasesti dovezi ale existentei noastre pe aceste meleaguri
@Magyar.Si totusi unde este inmormantat Loti vostru cel "sfant", si cum a fost adus din Slovacia (Nitra) locul unde a murit pana la Oradea ? Cu firma "La Capatul Drumului". Mai citeste si tu cate ceva ca ramai prost. Loti nici macar nu a fost ungur. Pe acele vremuri locuiati prin boscheti si nici vorba sa construiti orase .Ha ha ha, fraierilor.
Postat 25 Iunie 2014, 07:55 de Decebal
@magyar
Mai besina de cal migrator, tot ce a scris elena ceausescu a scris pt.ratati ca tine. Ia spune repede ce esti rebutule, ungur,maghiar,hun,tatar,turc,chinez,mongol,indian....Zi ma ce esti !!!!!!!!!!!!!!!!!! Ce cauti pe aici mai boschetarule ???
Postat 25 Iunie 2014, 07:21 de Oradeqn
Pentru timpitu
Istoria ta, neamul tau: ?id=4 Literatura: Ion Budai Deleanu, Ţiganiada.
Postat 25 Iunie 2014, 06:35 de Pentru timpitu
Pentru timpitu
pustele mongoliei? vorbeste despre banjara hills din india de unde sinteti voi nenoricitilor! da limba voastra originat in ungaria scoala ardeleneasca nici macar atit nu stii? lasa tu chineza moderna, ai probleme de identitate tigan prost ce esti.
Postat 25 Iunie 2014, 06:21 de Pentru timpitu
Esti tampit amice...
Multe tampenii am auzit, cretinisme inventate de natia ta de kk venita din pustele mongoliei, da prostia asta nu am mai auzit-o: "limba moderna romana a venit din Ungaria" Un prost ca tine zicea lunile tracute ca Harghita-Covasna e pe o punga de gaz si dupa ce primiti autonomia, veti exporta gaz in toata Europa. Da ma asa e, dar vezi ca dupa ce se termina gazul puteti deschide mina de aur si diamante plus ca limba chineza moderna s-a inventat in Ungaria, doar il stie toata lumea pe Paul Chinezu care era ungur.
Postat 24 Iunie 2014, 23:07 de @Magyar
Pt Oradeanu
Inmormintat la Somgyvar? Habar nu ai ce vorbesti, a fondat orasul numit NAGYVARAD dat tu nu ai de unde sa stii pentru ca in Moldova istoria Oradiei nu era pe meniu. Vrajala e istoria ta aia scrisa de elena ceusescu cu 3 clase cu 2500 de ani plina de minciuni. Si limba moderna romana a venit din Ungaria, taran prost ce esti.
Postat 24 Iunie 2014, 21:56 de Magyar
Vrajala
Asazisul Ladislau( cel Sfant) s-a nascut la 27 iunie 1040 la Cracovia (Polonia) din mama poloneza si tata necunoscut, mort la 29 iulie 1095 la Nitra (Slovacia) si inmormantat la Somogyar. Restul sunt doar povesti haioase, cum ca ar fi fost transportat ulterior si inmormantat la Oradea. MORMANTUL LUI (DOVADA) NU EXISTA. Niste migratori nu puteau infiinta orase in Eutopa, cea cu isoria veche de mii de ani. Vrajala.
Postat 24 Iunie 2014, 16:18 de Oradean
ceaune&minciuni
Aoleu, aveţi grijă că bozgorii au scos ceaunele din cort şi le-au umplut cu unsori.... Când treceţi prin parcul Bălcescu să vă ţineţi respiraţia un minut, dacă nu vreţi să vă crească colesterolu şi tensiunea arterială de la aburii cu grăsime şi mirosuri pestilenţiale. Cât despre minciunile isterice, maniaco-depresive, pe care şi le tot repetă hunii ăştia mici, doar că au ajuns să nu mai aibă efectul scontat de minţile insalubre ale fanilor lui Gyozo Orban&Tocheş Ladislau. Sper că anu ăsta nu vor mai fi naivi care să finanţeze chiar şi cu 2 lei, circul propagandistic şi implicit pe urmaşii nenorociţilor cărora le-am cruţat viaţa în evenimentele de acum aprox. 100 de ani. Da' oricum, timpul trece / hunul piere !
Postat 24 Iunie 2014, 08:49 de Andrei Marga
30000 de ce?
30000 de ce si unde? Anul trecut batea vantul prin parcul Balcescu. Daca mergeai sa cumperi ceva si vorbeai in romana se uitau in prima faza la tine cu surprindere si ura dupa care te ignorau, nu erai servit. Anul asta va fi la fel, atat ca romanii nu se vor mai aventura pe acolo.
Postat 24 Iunie 2014, 08:03 de emil
CENZURA
PT. COMENTARILE POSTAT DE CRETINUL CRESCUT IN GRAJD SI PARVENIT CU CULTURA DE WC. CARE SE NUMESTE JEAN VALJEAN NU FUNCTIONEAZA CENZURA
Postat 24 Iunie 2014, 06:57 de BABY
Io
Sint taran prost, beat turta, nu stiu ce vorbesc uuuuuuuuuuuuuuuuuuuuhaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa
Postat 24 Iunie 2014, 06:26 de Jean Valjean
despre vocaţia caghebistă
Băi, da ce se mai bagă în seamă pepemetiştii lui a.k.a. Vasile Dovlecaru.....Cu "sf.Loţi" cu tot. Aloo, nomazilor ! Nu e nici un oraş a lu' slovacu ăla mic, claro? Doar nişte psihotici deprima(n)ţi ca voi sunt în stare să se mintă în asemenea hal. .....În august vom sărbători 95 de ani de cînd Armata Română elibera Buda&Pesta de regimul impus de homo hungaricus-sovieticus Bela Cohen. Voi aveţi prieteni doar în euroasia lui Putin, băi băieţi, nici un român sănătos la cap nu vă poate suferi. Cât despre A.G., se pare că a uitat cine i-a deportat cu veselie neamurile spre Auschwitz. Halal să vă fie
Postat 23 Iunie 2014, 22:39 de Jean Valjean
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON