URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 23 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
06 Noiembrie 2012, 07:22

Vuşcan şi-a adunat 5 prieteni şi a protestat în ploaie împotriva "sistemului"

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Horea Vuşcan a reuşit să strângă, luni seară, doar cinci prieteni şi angajaţi la ceea ce s-a dorit un "eveniment inedit" în Oradea, anunţat pe reţeaua de socializare Facebook cu o săptămână înainte.

Ecologistul a găsit un nou motiv de a atrage atenţia şi a decis să marcheze ziua de 5 noiembrie, când la nivel internaţional şi în special în Regatul Unit al Marii Britanii este omagiat Guy Fawkes, unul dintre cei mai admiraţi rebeli, cel care în 1605 trebuia să arunce în aer clădirea Parlamentului din Anglia în semn de protest împotriva a ceea ce considerau rebelii a fi o discriminare a catolicilor englezi de către guvernarea protestantă.

Vuşcan, care împreună cu cei cinci prieteni au purtat măştile care-l simbolizează pe Guy Fawkes, folosite şi de grupări precum Anonymous ori Occupy Wall Street, a explicat prezenţa mică la aşa-zisul "protest paşnic" prin ploaia torenţială.

"Acest eveniment este despre o formă paşnică de protest: împotriva tiraniei, injusteţii, a tot ceea ce se întâmplă astrăzi în sistemul politic românesc şi internaţional", a spus Vuşcan.

El şi-a continuat explicaţiile spunând că românii nu au alternative politice, iar toate partidele au acelaşi scop, "de a fura din taxele şi impozitele pe care le plătim". "Soluţia este scăderea pragului electora,l ca să nu se mai facă aceste compromisuri ca să ajungi în Parlament. Să nu mai fie 5%, ci 0,2%", a susţinut tânărul.

Ecologistul a mai acuzat că nu se poate ajunge în Parlament decât "dacă eşti la fel de hoţ şi manipulator ca ei (n.r. politicienii)". "De aceea se inventează partide precum PPDD în care ajung oameni ca şi Mircea Matei, plecat de la PDL, ca să aibă o şansă să ajungă din nou la ciolan. Aşa putem vorbi şi despre partidele lui MRU, dar şi despre partidele vechi", a mai adăugat Vuşcan, care, totuşi, le-a recomandat orădenilor să meargă la vot şi să aleagă "răul cel mai mic".

Vuşcan şi susţinătorii lui au pregătit afişe care condamnau restricţionarea internetului, dar vorbeau şi despre lipsa libertăţii în societate. "Nu putem vorbi despre libertate dacă suntem reprezentaţi de aceiaşi oameni, dacă internetul este din ce în ce mai restricţionat ori când statul îţi ia 80% în taxe şi impozite", a încheiat protestatarul.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
10 Comentarii
MAI BINE FARA BOLOJAN
Bravo d-le Vuscan ......JOS CU BOLOJAN GIBONUL
Postat 07 Noiembrie 2012, 10:21 de rogerius
the number of the beast
sase cai frumosi. ps: tu cand o sa incepi sa si muncesti, horinca draga?
Postat 06 Noiembrie 2012, 23:06 de 6
O intrebare pt.Vuscan:
Este adevarat ca ai protestat cu masca deoarece iar aveai muianu' spart?
Postat 06 Noiembrie 2012, 22:56 de aliennextgeneration
Ploua cu thiutyiea
Chiutyiele!
Postat 06 Noiembrie 2012, 19:58 de Firrezu
Un punct în plus
Ştirea are aceeaşi dimensiune precum şi cele care spun că s-au adunat 1.000 de hăbăuci de la vreun partid consacrat, pentru a comemora nişte ani de când a murit pisica vreunui lider de-al lor. Aşa că, Vuşcan cu 5 "nebuni" lângă el poate face tot atâta gălăgie cât o adunătură mult mai mare, iar rezultatul e identic. Aşa că, notorietatea contează şi nu faptele pozitive sau negative. Că de aceea ne numim "români".
Postat 06 Noiembrie 2012, 15:20 de Carp III
Vuscan?
De ce e Vuscan ecologist?
Postat 06 Noiembrie 2012, 14:10 de Portnoy
horica sugativa
aghesmuitii astia protesteaza ca s o scumpit votca la barul pe ei care l numesc sediul lor de partid....
Postat 06 Noiembrie 2012, 11:23 de vuscane criminalule
aa
"prietenii" platiti si aia ;-)
Postat 06 Noiembrie 2012, 10:47 de aa
wow
Prostii orasului
Postat 06 Noiembrie 2012, 10:23 de oo
stie macar cine e?
stie macar cine era Guy Fawkes?
Postat 06 Noiembrie 2012, 08:10 de anonimu
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6712 RON
  • 1 EUR = 4.9758 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON