URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
11 Septembrie 2019, 17:31

Viceprimarul comunei Toboliu a ajuns la spital. Ca să evite un impact frontal, Ioan Moldovan s-a băgat cu maşina în şanţ

Viceprimarul comunei Toboliu a ajuns la spital. Ca să evite un impact frontal, Ioan Moldovan s-a băgat cu maşina în şanţ foto: Facebook Grupul Info Trafic Bihor
Viceprimarul comunei Toboliu a ajuns la spital. Ca să evite un impact frontal, Ioan Moldovan s-a băgat cu maşina în şanţ foto: Facebook Grupul Info Trafic Bihor
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Viceprimarul comunei Toboliu, Ioan Moldovan, a ajuns, miercuri, la spital, în urma unui accident rutier produs pe drumul judeţean 797, între localităţile Girişu de Criş şi Tărian, provocat de un şofer care a pierdut controlul autoturism în timpul unei manevre de depăşire.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Bihor, comisarul şef Alina Fărcuţa, evenimentul rutier a fost anunţat pe numărul de urgenţă 112 la ora 15.14. "În accident sunt implicate două autoturisme, o persoană a fost transportată la spital pentru investigaţii medicale", a spus comisarul şef Fărcuţa. 

Din primele date, viceprimarul Ioan Moldovan a tras de volanul autoturismului, a ieşit în decor şi s-a răsturnat în şanţul din dreapta sa încercând să evite impactul cu o maşină care venea din faţa sa, pe contrasens, şi al cărei şofer nu a apucat să revină pe propria bandă de circulaţie.

Edilul a fost transportat la Spitalul Judeţean Clinic de Urgenţă cu o autospecială SMURD însă, potrivit medicilor, are leziuni minore. "Pacientul este în investigaţii, dar e rănit uşor. Are doar o contuzie de umăr", a declarat, pentru BIHOREANUL, dr. Adriana Bălan, purtător de cuvânt al Unităţii de Primire a Urgenţelor şi SMURD Bihor.

Între timp, poliţiştii fac cercetări la faţa locului, pentru a stabili circumstanţele în care s-a produs accidentul rutier, dar circulaţia maşinilor în zonă nu a fost blocată.

UPDATE: 

Poliţia Bihor a comunicat, joi, că evenimentul a fost provocat de un tânăr de 28 de ani. 

"Un bărbat de 28 de ani, din Girişu de Criş, în timp ce conducea un autoturism, pe fondul neatenţiei în conducere, într-o curbă uşoară la dreapta a pierdut controlul asupra direcţiei, a trecut pe sensul opus, unde a intrat în coliziune frontală cu un alt autoturism, condus regulamentar, de un bărbat de 58 de ani, din comuna Toboliu, judeţul Bihor", arată documentul, cu precizarea că poliţiştii rutieri continuă cercetările în caz.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON