URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
28 Noiembrie 2018, 16:25

Veste bună de Sfântul Andrei: Primăria Oradea redeschide circulaţia pe noul pod peste Peţa din vecinătatea Universităţii

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Cu o zi înaintea Zilei Naţionale, vineri, de Sfântul Andrei, municipalitatea redeschide traficul rutier şi pietonal pe noul pod peste Peţa, construit lângă Universitate, între Calea Armatei Române şi strada Universităţii.

Primăria a anunţat miercuri, printr-un comunicat, că în cursul acestei zile a fost turnat stratul final de asfalt pe noul pod, iar în cursul zilei de joi se vor realiza marcajele, urmând ca „ultimele amenajări”, despre care nu furnizează detalii, să fie continuate săptămâna viitoare, sub trafic.

Implicit, tot de vineri, 30 noiembrie, vor fi reluate şi cursele autobuzelor OTL pe noul pod.

Acesta are o lungime de 19,25 metri şi o deschidere de 18,59 metri, lăţimea carosabilului fiind de câte 3,5 metri pe fiecare din cele două benzi de circulaţie a vehiculelor, iar cea a trotuarelor, care vor include şi câte o pistă pentru biciclişti cu o lăţime de 1 metru fiecare, este de 2,40 metri.

Ordinul de începere a lucrărilor la noul pod a fost dat pe 17 septembrie, înlocuirea celui vechi, care data din anul 1940, fiind necesară întrucât nu mai era sigur. Lucrările au fost executate de asocierea firmelor Drumuri Bihor cu Proexco, Trameco şi General Standard Antreprenor General SA, contra unei sume de 1,045 milioane lei fără TVA, durata de execuţie fiind de 4 luni.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
!!!!
Ca un glob de aur luna strălucea/Și podețul mândru... el se deschidea/Un podeț spre mândra noastră Sorbonică/ Bolojan vrea să o facă și mai mică/ În colaborare cu Costel Bungău/ Piesele auto să n-ajungă mai rău....
Postat 29 Noiembrie 2018, 09:49 de unom
!!!
Ok! Arată de v...ți, dar bine ca se deschide!
Postat 28 Noiembrie 2018, 20:43 de unom
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON