URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 19 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Iată că telenovela dintre președintele Consiliului Județean Ilie Bolojan și un grup de cetățeni din Cheriu începe să capete accente tragice. Deși șeful județului le-a oferit un inel, e drept, un inel metropolitan care trecea prin terenurile lor, cei din Cheriu n-au apreciat gestul romantic și l-au târât prin tribunale, pe motiv că le tulbură posesia și buruienile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ca în fiecare an electoral, o grămadă de aleși își schimbă partidul care i-a ajutat să-și câștige mandatele, perioada pre-electorală fiind comparată cu sezonul de Mercato din fotbal. Atât doar că, deși numitorul comun cu fotbalul sunt banii, în politică ar trebui să conteze și factorul moral. Cum aleșilor nu le pasă, însă, de așa ceva (de doctrine și ideologii nici vorbă, iar de fair-play nici atât), alegătorii n-au decât să spună că politica e prostituție, dar să meargă totuși să-i voteze.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat anul trecut, în octombrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie, extrem de importantă, prin care a stabilit că asiguratorul RCA care nu își respectă obligațiile legale trebuie să fie obligat să plătească penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, adică peste 70% pe an, din suma stabilită de instanță cu titlu de despăgubiri.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
15 Decembrie 2018, 16:10

Uniți pentru Maria: o fetiță de 8 ani din Oradea, diagnosticată cu o boală gravă, are nevoie de ajutor!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Maria este o fetiță din Oradea, de numai 8 ani, care are nevoie de ajutorul tuturor. Diagnosticată cu o boală necruțătoare, a plecat din oraș împreună cu părinții săi pentru a se trata la o clinică din Paris.

Copila a primit diagnosticul crunt în luna martie. Pentru a-i fi salvată viața, ea a fost supusă unei operații dificile la rinichi, la Cluj-Napoca, dar încă mai are nevoie de tratamente și de noi investigații serioase, astfel că, în luna august, familia ei s-a mutat la Paris.

Acest fapt presupune, însă, costuri foarte mari, pe care părinții nu și le permit. Numai chiria costă, lunar, 1.500 de euro. În plus, fetița are nevoie de o sondă nazală, în valoare de peste 2.000 de euro, cu ajutorul căreia se va hrăni în următoarele luni, dar și de bani pentru hrană specială aplicată prin sondă și bani pentru a locui în continuare în Paris.

Studenții de la Facultatea de Istorie, Relații Internaționale, Științe politice și Științele comunicării au strâns deja 2.000 de lei, în cadrul unei seri de colinde, care are loc în fiecare an și are ca scop o strângere de fonduri pentru cazuri umanitare. Însă, părinții Mariei au nevoie de sprijin financiar consistent pentru a-i putea asigura fetiței condițiile pentru un tratament adecvat.

Cei care doresc să o susțină pe micuța Maria o pot face donând orice sumă în conturile deschise pe numele mamei fetiței, Igna Petrașcu Rodica Mariana, în Ron RO12RZBR0000060018509717 sau în Euro RO93RZBR0000060020371338.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5614 RON
  • 1 EUR = 4.9715 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON