URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 19 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când au venit liberalii la conducerea Oradiei, numai de dezbinare avem parte. Se face un pod nou peste Criș: de ce se face? Și dacă se face, de ce are doar o bandă pe sens? La ce ne trebuie drum expres când pe terenurile alea vegetația creștea liniștită încă de pe vremea lui Ladislau Întemeietorul? Iar se fac pasaje supra și subterane? E scandalos cum se intervine la renovarea parcurilor, nu era mai bine înainte?!
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ca în fiecare an electoral, o grămadă de aleși își schimbă partidul care i-a ajutat să-și câștige mandatele, perioada pre-electorală fiind comparată cu sezonul de Mercato din fotbal. Atât doar că, deși numitorul comun cu fotbalul sunt banii, în politică ar trebui să conteze și factorul moral. Cum aleșilor nu le pasă, însă, de așa ceva (de doctrine și ideologii nici vorbă, iar de fair-play nici atât), alegătorii n-au decât să spună că politica e prostituție, dar să meargă totuși să-i voteze.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat anul trecut, în octombrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie, extrem de importantă, prin care a stabilit că asiguratorul RCA care nu își respectă obligațiile legale trebuie să fie obligat să plătească penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, adică peste 70% pe an, din suma stabilită de instanță cu titlu de despăgubiri.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
18 Martie 2019, 13:09

Pentru sănătatea dvs, prezentaţi-vă regulat la vot! Un orădean a pornit o campanie inedită de stimulare a participării la vot pentru alegerile europarlamentare din 26 mai

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Fost profesor de filozofie până în urmă cu un deceniu, când a părăsit sistemul de învăţământ pentru a lucra în IT, un orădean implicat în activităţile civice, Alin Dobai, a lansat un concept propriu pentru stimularea participării la vot a tinerilor, categoria cea mai pasivă la scrutinul parlamentar din 2016, câştigat de PSD pe fondul unui absenteism de 65% din totalul populaţiei cu drept de vot.

Fostul profesor şi-a lansat campania pe Facebook, dar o vrea aplicată cât se poate de efectiv în viaţa offline, de zi cu zi.

"Am plecat de la întrebarea: cum putem ajunge la cei la care nu putem ajunge? Cum îi convingem pe "indiferenţi" să iasă la vot? Simplu spus, răspunsul e ăsta: să nu mai aşteptăm să vină ei spre noi; să mergem noi către ei! Să fim prezenţi acolo unde sunt ei. M-am uitat peste nişte statistici care mi-au spus că tinerii cu vârste între 18 şi 30 de ani au cea mai scăzută prezenţă la vot. Unde-i găsim pe aceşti tineri? Uneori în baruri sau în cafenele, alteori în săli de fitness sau, da, în săli de curs. Aşadar, în acele locuri trebuie să ajungă mesajul nostru. Dar nu unul general, unul care se adresează vag tuturor şi care nu spune mare lucru nimănui. Ci unul adaptat locului şi oamenilor care-l frecventează", şi-a explicat demersul Alin Dobai (foto), într-o postare pe Facebook, duminică seară.

Pornind de la aceste premise, orădeanul a arătat că a făcut "afişe cu mesaje şi imagini specifice" ţintite pe tineri, dar nu s-a oprit la aceştia şi la locurile pe care ei le frecventează, ci s-a gândit şi la alte categorii de cetăţeni şi la alte medii, cum ar fi cabinetele medicale, clinici, farmacii, săli de sport, cabinete de avocatură, saloane de înfrumuseţare.

Într-unul din afişe, de pildă, este prezentat un cadru dintr-o cafenea, cu un ibric ce "încorporează" simbolul Uniunii Europene, cu mesajul "Ca să te trezeşti şi să mergi la vot!". Într-altul, pentru baruri, fotografia înfăţişează mai multe păhărele în curs de umplere, cu mesajul "După un vot, hai la un shot!". Un alt afiş, destinat cabinetelor medicale, aminteşte: "Pentru sănătatea dvs, prezentaţi-vă regulat la vot!" , iar pe un poster ce înfăţişează o tânără aranjată la modă explică: "Primăvara asta se poartă votul!".

După ce a prezentat imaginile unor cunoscuţi, Alin a fost încurajat să continue şi, la rându-i, îşi îndeamnă concitadinii şi concetăţenii în general să folosească afişele concepute, descărcându-le de pe Facebook şi punându-le în locurile frecventate de tineri şi adulţi, dar şi să contribuie cu noi idei a căror materializare ar putea ajuta la creşterea prezenţei electorale a românilor.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5614 RON
  • 1 EUR = 4.9715 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON