URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 16 FEBRUARIE 2019

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Ordonanţa 114 pare a fi cu dedicaţie. Împotriva băncilor lacome şi implicit a Băncii Naţionale. În plus, e vizat trustul RDS&RCS, care are o televiziune ce deranjează puterea. Altfel nu se explică de ce în telecomunicaţii se bagă un impozit pe cifra de afaceri de 3% şi la jocuri de noroc, de exemplu, de 2%.
Zic şi eu
Adrian Cris
Elnők úr, însă, nu numai că a uitat de amărâtele alea de piste pentru biciclişti, dar a izbutit să evacueze şi pista abia modernizată a Aeroportului Oradea. Asta după ce, asemeni unui baron de Dâmboviţa, şi-a lăfăit numele pe bannere cu "Deschidem spre Europa!". Rezultatul? Curând vom zbura doar pe autostrada către Debreţin, să luăm de-acolo "deschiderea" spre Europa.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
E incredibil ce monştri nemuritori a creat comunismul! Securitatea este unul dintre cei mai perfizi şi mai întunecaţi, probabil chiar mai întunecat astăzi, odată cu trecerea timpului. Cred asta pentru că modul în care era percepută Securitatea înainte de 1989, şi anume ca duşman al omului de bună credinţă, se perpetuează şi azi în mentalul colectiv.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre cerinţele organismelor europene adresate României privind consolidarea statului de drept şi stoparea modificării legilor justiţiei?




De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Printr-o decizie din 29 ianuarie 2019, Curtea Constituţională a stabilit că procesele verbale încheiate de ANAF la solicitarea procurorilor, care erau utilizate pe scară largă în dosarele de evaziune fiscală, nu mai pot constitui probe în procesele penale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Pleureziile sunt acumulări de lichid în spaţiul pleural (pleurele reprezintă 2 membrane care învelesc fiecare plămân şi care se află una în prelungirea celeilalte formând un "sac" închis). După natura lichidului pleureziile pot fi exudative (lichidul conţine o cantitate mai mare de proteine) sau transudative (lichid cu conţinut proteic mai mic). 
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Narcisiştii tind să mintă des. Fie în mod direct, fie înflorind părţi ale adevărului, fie prin omisiune. Îşi vor nega neajunsurile şi vor căuta să fie înconjuraţi de oameni care sunt mereu de acord cu ei. Este important pentru narcisişti ca cineva să le valideze opiniile, statutul, prezenţa. Deoarece au o stimă de sine fragilă, vor manipula oamenii în aşa fel încât respectivii să ajungă să-i laude. Asta, în schimb, le menţine stima de sine la un nivel acceptabil, chiar dacă e clădită pe minciuni.
23 Octombrie 2012, 11:26

Un nou zvon fals sperie bihorenii: se răpesc şi se hăcuiesc copii!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În ultimele zile, un zvon teribil circulă atât în Oradea şi în localităţile din jur, cum că mai mulţi copii au fost găsiţi morţi, cu organele scoase şi cu bani în gură.

Primele informaţii au apărut săptămâna trecută, care spuneau că un copil în vârstă de 8 ani a fost găsit fără organe şi cu 800 de lei în gură "pentru înmormântare", la marginea satului Toboliu, "lângă troiţă", sau în Cheresig.

Zilele acestea, zvonul a luat amploare, iar povestea a cunoscut transformări: alte variante spun că două adolescente, de 15 sau 16 ani ar fi fost găsite moarte, la Oradea, în spatele centrului comercial Lotus, în aceleaşi circumstanţe.

BIHOREANUL a verificat informaţia. La o vizită în cele două sate menţionate, unii localnici nu au auzit de copii morţi, iar alţii ştiu povestea doar din auzite. "Am aflat şi eu, da' cică s-ar fi întâmplat undeva pe la Livada, peste sate. Acolo o fetiţă am auzit că o fost hăcuită şi chiar violată şi că i-or găsit 8 milioane, da' nu aici la noi", a relatat un bărbat din Cheresig. "Nu e adevărat doamnă, îs prostii. Aici nime' n-o murit", a spus o altă localnică.

Cotactaţi de reporter, atât reprezentanţii Poliţiei Bihor, cât şi cei ai Parchetului de pe lângă Tribunal, afirmă că nicio situaţie de acest gen nu se confirmă.

"Efectiv este o adevărată psihoză. Nu am fost sesizaţi şi nu au fost identificate astfel de cazuri. În mod categoric pe raza judeţului nu au fost comise infracţiuni de genul acesta în ultima perioadă, nu avem nicio victimă", a declarat pentru BIHOREANUL procurorul Vasile Popa, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor. "Organele de Poliţie fac cercetări. Sunt şi serviciile abilitate care culeg informaţii", a precizat procurorul.

Reprezentantul Parchetului a mai afirmat că în situaţia în care ar exista asemenea fenomen, acesta s-ar face public, pentru ca cetăţenii să fie informaţi şi să ofere date care ar ajuta la prinderea făptuitorilor. "În mod clar, am anunţa că se fac cercetări. Nu ştiu cine are interesul să răspândească asemenea zvonuri, dar categoric nu s-a întâmplat aşa ceva", a întărit Popa.

Poveste pe Google

Şi Poliţia Bihor a simţit nevoia să facă precizări pe marginea acestei situaţii, printr-un comunicat dat publicităţii marţi. "Având în vedere zvonurile alarmiste din ultima perioadă privind dispariţiile şi uciderea unor copii în municipiul Oradea sau alte localităţi din judeţul Bihor, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor infirmă cu fermitate şi certitudine toate aceste zvonuri, menite doar să creeze panică în rândul populaţiei şi un sentiment de insecuritate", se menţionează în document.

Subliniind că poliţiştii bihoreni "sunt permanent la datorie pentru liniştea şi siguranţa cetăţenilor", comunicatul întăreşte ideea că, în cazul în care ar exista situaţii care să pună în pericol cetăţenii, le-ar aduce acest fapt la cunoştinţă. "Precizăm faptul că Poliţia bihoreană aduce la cunoştinţa publicului toate informaţiile cu privire la evenimente de natură să afecteze integritatea, siguranţa şi proprietatea cetăţeanului", se arată în comunicat.

De altfel, povestea este una deloc nouă, deoarece ea a mai circulat, în aceeaşi variantă, în mediul online anii trecuţi. La o simplă căutare pe Google, după "copii dispăruţi cu organele scoase" sau "se fura copii" apar mai multe rezultate din 2011 şi din 2010, în care, pe diverse forumuri, este abordată aceeaşi temă. Presa centrală relata, anul trecut, în vară, cum Bucureştiul a fost umplut de poveşti similare, totul pornind - se pare - de la un mesaj lăsat pe internet, care a creat o adevărată isterie.

Tot zvonistică

Pe de altă parte, povestea vine la doar câteva luni după ce prin oraş s-a răspândit zvonul că la Lotus Center un copil mic care s-a pierdut de părinţi ar fi fost răpit şi ulterior abandonat în parcarea subterană, tuns şi cu hainele schimbate. Şi reprezentanţii complexului comercial au dezminţit informaţiile, după ce angajaţi ai centrului au fost asaltaţi de părinţi speriaţi. Conducerea mall-ului susţine că nici un părinte, client al Lotus, nu a făcut vreo plângere care să aducă spre scenariul care a speriat orădenii şi că nici camerele de supraveghere din incintă nu au surprins vreo imagine care să conducă la ipoteza că aceste informaţii ar fi adevărate.

La fel ca în cazul copiilor hăcuiţi, şi acest zvon a circulat în alte oraşe din ţară, precum Cluj Napoca sau Bucureşti. După aceeaşi reţetă, "legenda" a fost răspândită în mediul online, atât pe reţele de socializare cât şi pe forumuri şi chiar pe bloguri, iar scenariul este identic: o mămică s-a întâlnit cu o altă mămică şi i-a povestit terifiată, cum copilul unei cunoştinţe a dispărut într-un mall, iar după căutări acesta a fost găsit abandonat într-o baie, tuns şi cu hainele schimbate.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
17 Comentarii
ba e adevarata stirea
daca e o stire falsa de ce au fost organizate TOATA SAPTAMINA filtre de militieni la toate iesirile din oras si in mod special inspre vama bors? Militienilor nu i asa ca NU vreti sa alertati cetatenii ca aveti o problema? Nu sinteti in stare sa prindeti nici un infractor, tuvancashcheta de purtatori ilegali de pulan ... Va platim degeaba burtile, soricul si slana pe care o puneti pe voi cu nesimtire militienilor iar voi sinteti in complicitate cu mafiotii pe care ii protejati si luati spaga de la ei in loc sa i arestati...
Postat 02 Noiembrie 2012, 16:12 de garcea
zvon
Din pacate o fetita afost deja inmormantata
Postat 29 Octombrie 2012, 08:58 de anonim
:))
Ce analfabeti si agramati frate, ar trebui sa va invete Victoras Mip*la, Limba Rolex aaa pardon Limba Romana.
Postat 26 Octombrie 2012, 01:22 de Al mic
Politia
Din pacate politia noastra in ziua de azi urmareste pensionarii care ies la plimbare cu pechinezii lor, ca sa-i amendeze pentru lipsa botnitei si a lesei, pechinezul fiind o rasa foarte "periculoasa". Politia stie si orele la care trebuie sa vina ca sa-i prinda pe pensionari "asupra faptului". Astfel incat ce pretentii sa mai avem noi sa urmareasca infractorii? Cand e mult mai comod sa strangi amenzi de la pensionari...
Postat 25 Octombrie 2012, 13:31 de maria
nălucirile ralucăi
tu, raluca dar ce imaginatie fecunda ai! ce visezi noaptea, măi fată dragă, toarnă fain frumos aci ziua și fă și tu un ban de cinci.
Postat 24 Octombrie 2012, 16:01 de raluca năluca
S P A M
Asta e ca si e-mail-ul acela (SPAM) acre circula periodic cu fetita bolnava de cancer si pentru care se primesc 5 centi de la AOL si YAHOO la fiecare REPLAY! Se trezeste cate un BINEVOITOR in permanenta care VREA SA AJUTE si respandeste mesajul mai departe
Postat 24 Octombrie 2012, 10:27 de Citizen X
ancka
satanisty se inchina la cruce :)) instrumentul crimei pe care Isus a fost rastignit :))) noi copii invatam ca crucea ne salveaza, crucea va ucide si batjocoreste vezi biserica ce face si cat aur strange :))) se cred faraoni lui Satan diavolul !!
Postat 24 Octombrie 2012, 10:18 de ancka
nu e legenda!
Ce legenda? zIceti ca nu s-a intamplat nimic in real 1? acolo chiar a disparut o fetita si a fost gasit abandonat in baie tuns chel si cu haine schimbate dupa ce au inchis usile din real pentru gasi. Intrebati in Takko! Sigur se intampla ceva si se si musamalizeaza pt ca politia nu poate face nimic, mai bine tine tine secret... Altfel oare de ce nu se mediatizeaza aceste lucruri?- de ce nu se lauda ca au gasit fetita???
Postat 24 Octombrie 2012, 09:00 de tatic
fireaialdraqului basescu
ca oamenii sunt speriati din cauza ca traiesc intro tara condusa de satanisti :)))))))) :]]]]]] :}}}}}}
Postat 23 Octombrie 2012, 18:52 de ankaka
doar sa faca rau sa se retina ca altul sufera
unii habar au ce inseamna sa apelezi la politie probabil ca ei sunt cei ce reclama dar sa te reclame atul si mai vorbim, bataie de joc esti atunci :))) nu conteaza ca ai platit taxe sau salarile lor :)))) ar trebui sa apelati la politie mai des ca sa simtiti ce dreptate va fac ei, va iau pe sus urgent :))) va dau amenzi si cam atat.Politia nu vine sa te viziteze , una din parti sufera :)))si alta e fericita, ce porcarie !!!
Postat 23 Octombrie 2012, 15:42 de cei ce apeleaza
oradea
in ziua de azi pizza ajunge mai repede ca politia.. :D:D:D:D
Postat 23 Octombrie 2012, 13:29 de n
multumiri
MULTUMIRI ZIARULUI BIHOREANUL SI POLOITIEI DIN BIHOR PT.INFORMATIA RELATATA IN ACEST ARTICOL Sunt mama a doi copii si zilele acestea am fost ingrozita de povestile lor relatate exact asa cum apar in articol . MULTUMIM!, asteptam o informare din partea organelor competente.
Postat 23 Octombrie 2012, 13:17 de vio
lasati ma cu rebuturi sociale care in rest sunt muritori de foame !
daca drumul in viata se infunda de ce credeti ca politia poate face ceva ? voi stiti cati oamenii isi risca libertatea ca sa faca dreptate, cautati in cimitir , sa nu aveti incredere in oamenii lui Satan caci urmaresc doar banul, il fura, ucid si mai grav se salveaza intre ei,se inmultesc doar pentru banu nu viata :)) pentru asta s au nascut de ce exista neghina in grau ca sa l pretuiti, logic, de ce exista furtuna ca sa pretuiti soarele si apa :))) oricum copii sunt ucisi si nu putem face nimic decat sa i pretuim.
Postat 23 Octombrie 2012, 12:58 de criminali :))
nuuuuu sunt inavtati sa culega indiferent de capacitatea lor !!!
voi recunoasteti ca sunt procuraori, magistrati cu probleme psihice mai mult de 5 ani nici nu trebuiesc pastrati in functii ? Si avocatii nu au dreptul conform sanatatii sa profeseze mai mult de zece ani , oboseala !!!
Postat 23 Octombrie 2012, 12:23 de recunoasteti?
Confuzii la destinatari
Nu e vorba de copii, ci de jurnalişti care "bântuie" din lipsă de subiecte.
Postat 23 Octombrie 2012, 12:04 de Carp III
anonim
toata lumea stie ca si daca ar fi adevarat..ar fi o o "afacere " de milioane de euro ..nu cred ca politia nu ar incerca sa musamalizeze toata treaba ... traim intr'o tara de cacat unde politia nu stie sa faca altceva decat burta si sa astepte mita !!! RUSINE !!!
Postat 23 Octombrie 2012, 11:56 de anonim
cine ii crede !!!
cine ii crede cand in structurile lor se comit abuzuri, violuri si tortura:))) nu va cautati dreptate intre lupi ca nu scapati, singura dreptate o faci cu ajutorul naturi, uitati de legea facut de criminali :))) NATURA va salveaza nu legea :))) sunt animale care au otrava de ce oare ? ca sa va salveze :)))) numai prostul se increde in lup .
Postat 23 Octombrie 2012, 11:32 de lupul
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Lăzăriștii au avut o zi dulce: Carnavalul prăjiturilor, scenete și spectacole cu ocazia zilei școlii (FOTO)
  • Musicalul Mamma Mia în Oradea: Aproximativ 1000 de persoane au cântat împreună, cucerite de povestea de dragoste dintre Loredana și Cornel Ilie (FOTO / VIDEO)
  • Protest inedit la sediul PSD Bihor: Învăţământul este subfinanţat, dar partidele devin milionare pe banii noştri! (FOTO / VIDEO)
  • Primare, vrem parcare! Un loc la trei mașini: Criza locurilor de parcare din centrul Oradiei, fără soluţii până anul viitor (FOTO)
  • Incendiu la Baroul Bihor! Mai multe documente au luat foc în biroul unor avocați (FOTO / VIDEO)
  • La mulţi ani cu delicii! Janette Cakes, business-ul pornit de o tânără orădeancă de 23 de ani, aniversează un an de la înfiinţare (FOTO)
  • E praf! Un alt drum judeţean, cel dintre Salonta şi Tinca, este plin de gropi (FOTO)
  • Incendiu în centrul Oradiei: O casă a luat foc, pe strada Ady Endre (FOTO)
  • Voluntarii Caritas Catolica au împărţit 150 de porţii de gulaş nevoiaşilor şi navetiştilor lângă Gară (FOTO)
  • Nu ne abandonaţi! Zeci de persoane cu dizabilităţi și asistenții lor din Oradea au protestat împotriva bugetului de stat (FOTO/VIDEO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON