Accidentul s-a petrecut în jurul orei 6 dimineaţa. "Aflat la volanul unui TIR cu semiremorcă înmatriculat în judeţul Arad, un bărbat de 50 de ani din comuna arădeană Sântana a intrat într-o curbă fără să adapteze viteza la condiţiile de drum umed, motiv pentru care a pierdut controlul maşinii şi a pătruns pe contrasens, izbindu-se de un alt autotren care venea din sens opus, condus de un tânăr de 28 de ani din comuna Cefa", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, inspectorul principal Alina Dinu.
Potrivit acesteia, în urma impactului, şoferul arădean a suferit multiple leziuni care i-au provocat decesul. "Pentru victima respectivă nu s-a putut face nimic. A decedat în urma unor politraumatisme suferite. Un tânăr de 28 de ani şi pasagera sa, o fată de 19 ani, au fost transportaţi la Spitalul municipal Salonta cu leziuni uşoare", a afirmat purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Bihor, dr. Emil Boţcău.
Accidentul a îngreunat traficul rutier pe DN79 Oradea - Arad aproximativ două ore, atât pentru efectuarea cercetărilor la faţa locului, cât şi pentru că rezervorul unuia dintre autovehicule s-a fisurat, iar echipajele de pompieri sosite la faţa locului au cerut întreruperea circulaţiei până ce combustibilul pe pe carosabil a fost curăţat. "La această oră, circulaţia se desfăşoară normal", a mai arătat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.