URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 19 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Iată că telenovela dintre președintele Consiliului Județean Ilie Bolojan și un grup de cetățeni din Cheriu începe să capete accente tragice. Deși șeful județului le-a oferit un inel, e drept, un inel metropolitan care trecea prin terenurile lor, cei din Cheriu n-au apreciat gestul romantic și l-au târât prin tribunale, pe motiv că le tulbură posesia și buruienile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ca în fiecare an electoral, o grămadă de aleși își schimbă partidul care i-a ajutat să-și câștige mandatele, perioada pre-electorală fiind comparată cu sezonul de Mercato din fotbal. Atât doar că, deși numitorul comun cu fotbalul sunt banii, în politică ar trebui să conteze și factorul moral. Cum aleșilor nu le pasă, însă, de așa ceva (de doctrine și ideologii nici vorbă, iar de fair-play nici atât), alegătorii n-au decât să spună că politica e prostituție, dar să meargă totuși să-i voteze.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat anul trecut, în octombrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie, extrem de importantă, prin care a stabilit că asiguratorul RCA care nu își respectă obligațiile legale trebuie să fie obligat să plătească penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, adică peste 70% pe an, din suma stabilită de instanță cu titlu de despăgubiri.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
18 Octombrie 2018, 17:32

„Un milion de stele”: Bisericile catolice din Oradea, unite de Ziua Internaţională pentru Eradicarea Sărăciei (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În dreptul Bisericii Sfântul Duh din centrul Oradiei (vizavi de fostul Spital ORL), miercuri seară a avut loc a zecea ediţie a acţiunii "Un milion de stele", iniţiată de organizaţia Caritas, cu participarea episcopului romano-catolic László Böcskei şi a vicarului general greco-catolic Mihai Vătămănelu.

Acţiunea a fost organizată de Ziua Internaţională pentru Eradicarea Sărăciei şi a început cu aprinderea simbolică a lumânărilor, urmată de cuvântul episcopului şi de cel al vicarului general, continuând cu un moment artistic susţinut de Ovidiu Lazăr şi Erika Bustye şi cu invitarea participanţilor să servească ceai şi ciocolată caldă, iar la final să ia cu ei acasă lumânările aprinse, în semn de solidaritate cu cei săraci, bolnavi şi marginalizaţi.

"Fiecare gest de solidaritate contează. Fiecare zâmbet sau mână întinsă spre cei care au nevoie de zâmbetul nostru, de empatia noastră de ajutorul nostru, contează. Suntem aici pentru a ne sensibiliza pe noi înşine faţă de nevoile lumii în care trăim", a spus episcopul romano-catolic, PS László Böcskei

La rândul său, vicarul general greco-catolic, Mihai Vătămănelu, a atenţionat: "Ştim ce înseamnă sărăcia, pentru că am trăit perioade de sărăcie. Ne gândim în schimb la ţările cu adevărat sărace care duc lipsa de apă, duc lipsă de pâine şi de cele mai elementare lucruri pentru a supravieţui. De aceea e bine întotdeauna să-i purtăm în gând pe toţi cei care suferă din lumea întreagă dar mai ales să fim atenţi la cel de lângă noi pentru că încă sunt persoane care suferă. Ceea ce facem noi pentru ei, gesturile noastre de atenţie, de iubire şi de slujire sunt foarte importante, oricât de mici ar fi şi Dumnezeu le priveşte, de sus, cu bucurie".

Potrivit preşedintelui Caritas Eparhial, Olimpiu Todorean, scopul evenimentului a fost acela "de a oferi semne vizibile pentru o societate solidară şi o lume dreaptă, de luptă împotriva sărăciei şi a excluziunii sociale", prin aprinderea lumânărilor oamenii fiind chemaţi la solidaritate cu cei săraci, bolnavi sau marginalizaţi.

Totodată, a transmis preşedintele Caritas Eparhial, se doreşte încurajarea cetăţenilor pentru a se implica în crearea unei schimbări reale prin voluntariat, prin donaţii de haine şi alimente, prin donaţii în bani, precum şi prin alegerea unor produse şi servicii oferite de structurile de economie socială, cum ar fi, de pildă, CEO Construct, CEO Store şi Ardor D-Lux.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5614 RON
  • 1 EUR = 4.9715 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON