URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
05 Iunie 2017, 13:27

Un deputat extremist al Jobbik, Pintér Tamás, se plânge că a fost atacat în centrul Oradiei: „I-am spus că sunt maghiar și a lovit”

Un deputat extremist al Jobbik, Pintér Tamás, se plânge că a fost atacat în centrul Oradiei: „I-am spus că sunt maghiar și a lovit” foto: Facebook
Un deputat extremist al Jobbik, Pintér Tamás, se plânge că a fost atacat în centrul Oradiei: „I-am spus că sunt maghiar și a lovit” foto: Facebook
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Pintér Tamás (foto dreapta), deputatul partidului extremist Jobbik din Parlamentul Ungariei, venit în România pentru a participa la pelerinajul de Rusalii de la Şumuleu Ciuc - Harghita, şi un prieten de-al său, Kéki Imre Krisztián (foto stânga), au fost implicaţi într-o altercaţie, vineri noaptea, în centrul Oradiei.

Incidentul a fost povestit duminică dimineaţă, chiar de Pintér, pe pagina de Facebook, acesta pretinzând că au fost atacaţi la ieşirea din Pasajul Vulturul Negru spre strada Vasile Alecsandri doar pentru vorbeau în limba maghiară.

"În timp ce ne plimbam în zona Palatului Vulturul Negru, a apărut în faţa noastră un român de circa 20 de ani, care ne-a luat la rost că de ce vorbeam în maghiară. Când i-am spus că de aceea, că sunt maghiar, a lovit. Desigur, am încercat să evităm o încăierare, Imre a sunat imediat la Poliţie. În acest timp, românul pe care însoţitorii lui îl strigau Richi, le povestea prietenilor fapta de vitejie. Apoi, poliţiştii care au sosit l-au dus cu greu pe eroul român", a povestit deputatul.

Deputat traumatizat

Parlamentarul a criticat şi autorităţile române, dar şi partidul de guvernământ din Ungaria, Fidesz, pentru modul în care gestionează problemele maghiarilor din România.

"Aici suntem, aşa stăm, în România anului 2017. Pentru folosirea limbii maghiare în public, primeşti bătaie în oraşul sfântului Ladislau, unde şi în prezent 25% dintre locuitori sunt confraţii noştri. România se pregăteşte cu mare elan să sărbătorească 100 de ani de la declaraţia de la Alba Iulia, prin care Transilvania a fost ruptă de Ungaria, timp în care trâmbiţează în toată Europa că în România problema minorităţilor naţionale este rezolvată. Degeaba a cerut Jobbik ca şi Ungaria să se pregătească de această aniversare şi să ceară socoteală pentru promisiunile nerespectate şi ca 2020 să fie declarat anul memorial Trianon, Fidesz a respins toate propunerile noastre. Au nevoie de voturile maghiarilor de peste graniţă, dar când trebuie să acţioneze în interesul lor, atunci sunt doar nişte procente", mai scrie Pintér pe Facebook.

Incidentul, zice tot el, îl va uita cu greu. "Rănile cauzate de atac, vânătaia de sub ochiul lui Imi, se vor vindeca repede. Sufleteşte, însă, va fi greu să trecem peste cele întâmplate. Şi anume că în 2017, în Uniunea Europeană, în România, «partenerul strategic», «prietenii români» şi acum se gândesc în acest mod la noi, maghiarii!"

E atac xenofob!

Amicul său, Kéki Imre Krisztián, un bihorean de 25 de ani din Paleu, antrenor de fitness mutat acum în Ungaria şi cunoscut ca simpatizant Jobbik, spune că cei doi au ieşit în oraş vineri noaptea ca să-i arate parlamentarului... frumuseţile Oradiei.

"L-am condus prin centrul oraşului, mândru de cât de frumos e oraşul. Venind din spatele nostru, un individ m-a lovit cu umărul, dar nu i-am dat atenţie, am zis că e beat. S-a întors, însă, şi m-a întrebat de ce vorbesc în maghiară. Am vrut să evităm conflictul, dar nu ne-a lăsat în pace. Când a început să ne lovească, am chemat poliţia. Nu a fugit, aşa că am putut să-l arătăm poliţiştilor. Aici nu e vorba despre o simplă bătaie, ci despre un atac xenofob", a povestit, tot pe Facebook, Kéki (foto), care s-a ales cu ochiul învineţit de pe urma incidentului.

Sesizare de pe Facebook

Interesant este, însă, că, în timp ce pe Facebook parlamentarul se declară traumatizat de bătaia încasată, la Poliţie, acesta a reclamat doar un… conflict verbal.

BIHOREANUL a verificat informaţiile povestite de acesta pe internet, aflând astfel că sesizarea a fost făcută vineri noaptea în jurul orei 2.35, prin numărul de urgenţă 112. Poliţiştii le-au găsit la locul incidentului pe toate cele trei persoane implicate, Pintér şi Kéki, respectiv un orădean în vârstă de 20 de ani, pe nume Richard Balint.

"Cele două persoane care au sunat au pretins doar că au fost înjurate, nicidecum bătute. Ne-am sesizat din oficiu, ulterior, de pe pagina de socializare a unuia dintre ei despre pretinsa agresiune şi am deschis dosar penal pentru loviri, pentru a stabili împrejurările în care s-a produs incidentul", au explicat luni surse din Poliţia Bihor.

Audiat de poliţişti, Balint pretinde că incidentul s-a derulat cu totul altfel decât au povestit "victimele" sale. "A spus că cei doi, neştiind că el cunoaşte limba maghiară, i-ar fi zis că e grăsan, iar când i-a întrebat de ce îl jignesc, ar fi înjurat", a mai spus sursa citată.

"Aţâţă două naţii"

Cert este că povestea a născut dezbateri aprinse pe pagina de socializare a parlamentarului, între susţinătorii Jobbik şi maghiarii din Oradea. Au fost orădeni care şi-au cerut cerut scuze pentru comportamentul orădeanului, însă cei mai mulţii au fost reticenţi şi l-au acuzat pe deputat că denigrează oraşul, care în opinia lor este un model de convieţuire etnică. 

"A fost, cu siguranţă, o excepţie, care nu ne caracterizează. Ne cerem scuze pentru incident", a spus, împăciuitor, un utilizator.

"Eu stau de 40 de ani în Oradea, nimeni nu m-a jignit vreodată pentru că aş vorbi în maghiară. Nu cred un cuvânt din ce spuneţi, este o provocare. Să vă fie ruşine că vă bateţi joc de oraşul nostru", a postat un alt orădean.

O orădeancă a fost mult mai categorică: "Am crescut în Oradea, aici am umblat la şcoală, niciodată nu au fost probleme între noi. Este interesant că face afirmaţii de acest gen, aţâţă două naţii, tocmai o persoană a cărei mamă este româncă", a scris aceasta, referindu-se cel mai probabil la Kéki Imre Krisztián, care e din Paleu.

Kéki a negat, însă, că ar fi încercat să provoace scandal, fără să răspundă la mesajele ironice în care era întrebat ce "frumuseţi ale Oradiei" îi arăta prietenului său, în miez de noapte, în zona de cluburi a oraşului. "Eu nu mai spun nimic. S-au făcut deja demersuri, vor vorbi avocaţii şi poliţia", s-a apărat Kéki.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
12 Comentarii
?????????
Auleu..ce ai pierdut..Daca era actorul sigur luai o clantza..Cum?Nu stii ce este?O mOje fraiere...succesuri!
Postat 06 Iunie 2017, 12:56 de grigore
he, he, he !
Credeti ca hunul asta a fost/este de capul lui pe aici, sa agite spiritele?! Janos Lazar, seful de cabinet al premierului ungar Viktor Orban, mesaj catre Bruxelles la comemorarea Trianonului: Nu vom tolera incalcarile repetate ale sensibilitatilor noastre nationale pentru inca 100 de ani.El a adaugat ca "nu ne dorim nicio modificare a granitelor si mai ales nu ne dorim tensiuni etnice, noi razboaie in Europa... dar asta nu inseamna ca vom tolera provocarile, incalcarile repetate ale sensibilitatilor noastre nationale pentru inca 100 de ani. Da, putem spune chiar si acum: "Dreptate pentru Ungaria!", care a fost strigatul pentru reviziure dupa 1929." Incepand din 2010, Ungaria marcheaza pe 4 iunie Ziua Coeziunii Nationale, prin care comemoreaza semnarea Tratatului de la Trianon in 1920, ce a stabilit actualele frontiere ale Ungariei cu tarile vecine. In virtutea documentului, Ungaria a pierdut parti importante ale teritoriului pe care il avea in acea perioada.
Postat 06 Iunie 2017, 09:38 de pinonel
gunoaie
... imi povestea bunicumeu ca veneau in zona satelor palota tarian si ii strigau pe romani la poarta si cum ieseau din casa un glont in cap ...
Postat 06 Iunie 2017, 00:06 de Rumanu
ORIGO
Regret ca nu i-am intalnit eu ! Ii invitam la mine la o cafea si le vorbeam in maghiara !
Postat 05 Iunie 2017, 23:42 de TDS
Vio a dat la gure la gyusi
Bătaie asta nu e bătaie că dacă luau bătaie îi ducea TIM Smurd direct , aceleași povesti scenarii clasice cu tot felul de cretini care vin în România să agite spiritele apoi după ce o i-au pe cocoașă se dau victime ia arătat frumusețile orașului la 12 noaptea sub pasaj probabil și încălziți un pic cu ceva spirtoase expulzați amândoi declarați persoane non grata și interdicție de a mai calca pe teritoriul României în următorii 20 de ani și gata...
Postat 05 Iunie 2017, 22:59 de sss
.....
1. Ce dracu cauta in Romania ? 2. Ce dracu cauta cu tricou "magyarorszag" in Romania 3. Jobbik este un partid sovin/nazist/xenofob...etc. 4. Daca eu ma duc in Ungaria la un meci de fotbal/concert/ce vreti voi, cu un tricou "Romania",sigur iau bataie.
Postat 05 Iunie 2017, 21:54 de Citizen
Halo politia se autosesizeaza cineva????? Un dosar penal, ceva???
Un idiot prost care incita la violenta. In Oradea se vorbeste maghiara in toate colturile, pe toate strazile, in toate crsmel, in toate budele.... sa vii cu asemenea afirmatiieste o mizerie ordinara. Ar trebui aresta pentru incitatre la ura si violenta idiotul !
Postat 05 Iunie 2017, 19:19 de scortosul
Versiune dupa diversiunea Job Bike
Ungurul Richard Balint (nume romanesc???) dupa ce a admirat cu papilele gustative mai multe blonde frumoase, s-a dat rotund in buricul targului. Doi romani deghizati, Pintér Tamás si Kéki Imre Krisztián, si-au exprimat indignarea in limba paterna a ultimului, moment in care dialogul a scapat de sub control. Morala: Corb la corb nu isi scoate limba, nici ochii, ci doar ii invinetesc.
Postat 05 Iunie 2017, 15:48 de FaBULA
Gunoaie ordinare...
In Oradea sunt 25% maghiari si nu auzi niciodata de astfel de incidente. La ce populatie are Oradea cu un raport de 150000 romani la 50000 maghiari ar trebui sa fie zilnic incidente. Nu sunt. Vin insa doua gunoaie de la Jobbik si in timp ce admirau "... frumuseţile Oradiei", in prima seara, iau bataie. Trebuie sa fii prost sau cu mintile inecate de ura sa crezi asa ceva. A fost o provocare, niste limbrici beti au cautat scandal cu um alt limbric beat, musai a fost ca cel din urma, sa fie de nationalitate romana.
Postat 05 Iunie 2017, 15:47 de User anonimizat
Pelerini in Romanorszag
Da stiu ca pelerineaza astia nu gluma.... Bravo ma , non-stop, noaptea prin cluburi, ziua la Doamne Doamne -Az Istenem .Noi, valahii suntem mici copii pe langa voi in domeniul asta desi puteam paria contrariul pina azi. Jo utat ,nem szabad sa va opriti vreodata.
Postat 05 Iunie 2017, 15:23 de SM
E clar că-s puși pe harță
Deci țelul declarat al Jobbik este ruperea Ardealului de România și alipirea lui, Ungariei. Firește că așa ceva nu este posibil, dar până la prăjitura cea mare care nu mai vine, mănâncă și ei chipsuri, provocând, denigrând și ațâțând pe la adunările lor extremiste ținute în țara noastră! L-aș declara persoană non-grata imediat pe acest Pinter Tamas.
Postat 05 Iunie 2017, 14:58 de Oarecine
...
Asta face parte din STRATEGIA TRIANON a ungariei.
Postat 05 Iunie 2017, 13:48 de titel
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON