URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 20 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Dacă te iei după iubitorii de clorofilă, în Oradea s-a defrișat în ultimii ani o suprafață egală cu jumătate din Pădurea Amazoniană. De la Primărie ți se va spune că în ultimii 10 ani abia au dispărut doi copaci și o creangă, și aceea din cauza furtunii de anul trecut...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 21 martie a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr. 58/2024 prin care se aduc modificări atât legii speciale cu privire la sancționarea traficului de droguri, cât și codului penal.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
04 Februarie 2018, 14:25

Un copil abandonat în anii 90 în Tinca îşi caută părinţii. A ajuns să lucreze la Google!

Un copil abandonat în anii 90 în Tinca îşi caută părinţii. A ajuns să lucreze la Google! foto: Facebook The never forgotten Romanian children
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Povestea emoţionantă a unui copil abandonat în anii 90 în gara din Tinca face înconjurul internetului. Tânărul, pe numele său Dacian, a fost înfiat de o familie în Finlanda, acum are 25 de ani şi a ajuns să lucreze pentru colosul Google.

Povestea sa a fost publicată, sâmbătă seară, de pagina de Facebook "The never forgotten Romanian children - Copiii niciodată uitaţi ai României", creată special pentru copiii daţi spre adopţie în anii '90 în străinătate şi care acum îşi caută părinţii naturali.

În cuvinte simple, Dacian îşi descrie experiența la o manieră apăsătoare. Nu-şi aminteşte cine i-a dat numele şi spune că a fost crescut în centrul de plasament de pe strada Lalescu, din Oradea, despre care nu are nicio amintire frumoasă.

Acum, însă, se descurcă bine. "Am terminat studii de comunicare şi informatică şi lucrez pentru Google din februarie 2017. De ceva timp îmi caut originile româneşti. Sper că într-o bună zi voi şti de unde provin cu adevărat, cine mi-a dat viaţă, cine m-a pierdut sau cine m-a abandonat", scrie el pe Facebook.

Tânărul îndeamnă internauții să îl ajute în demersul său, distribuindu-i mesajul pe rețeaua de socializare.

De altfel, până duminică după amiază, mesajul strânsese peste 800 de distribuiri.

Citiţi mai jos integral mesajul tânărului!

„Mă numesc DACIAN. Numele mi-a fost dat de către un orfelinat românesc sau de către mama mea biologică… La vârsta de şase ani şi jumătate am fost adoptat în Finlanda.
Conform actelor mele de adopţie, am fost găsit în gara TINCA când aveam doi ani şi jumătate şi am fost dus la casa de copii de pe strada Traian Lalescu, Oradea, judeţul Bihor. Nu am nicio amintire bună legată de locul acela... nici măcar una!
Îmi amintesc că mâncam foarte mult pepene, ne jucam cu alţi copii şi cu membrii personalului care lucrau acolo. Pe 27 noiembrie 1998 am fost adoptat de către minunaţii mei părinţi în Åland, Finlanda. Îmi amintesc atât de bine ziua aceea când am fost adus într-o cameră din orfelinat pe care nu o mai văzusem niciodată, minunat aranjată şi plină de jucării frumoase! Cred c-am petrecut ore întregi aşteptând acolo, apoi am plecat în sfârşit cu maşina de la orfelinat. Mi-am petrecut ultimele săptămâni în România în Cehul Silvaniei cu noua mea familie! Am ajuns acasă pe 6 decembrie, dată la care Finlanda îşi sărbătoreşte Ziua Independenţei.
În prezent am 25 de ani şi mă descurc foarte bine. Am terminat studii de comunicare şi informatică şi lucrez pentru Google din februarie 2017. De ceva timp îmi caut originile româneşti. Sper că într-o bună zi voi şti de unde provin cu adevărat, cine mi-a dat viaţă, cine m-a pierdut sau cine m-a abandonat. Este un vis enorm, mă întreb zi de zi... Am şanse foarte mici de a afla ceva. Dar voi continua să încerc!! vă rog să DISTRIBUIŢI, poate cineva de pe Facebook ştie ceva. poate semăn cu cineva cunoscut sau poate cineva acolo mă caută la rândul său. MULŢUMESC!!!”

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
eu sunt tatal...
...fiindca asa un copil imi doresc,eu sunt tatal pamantesc in caz ca nu se prezinta ala biologic,iar Cel Ceresc,care ia purtat de grija in toti acesti ani,il gaseste daca L cauta cu tot interesul,are promisiunea asta in Cuvant!
Postat 05 Februarie 2018, 12:47 de User anonimizat
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6625 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON