URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
28 Aprilie 2018, 14:37

Un pui de căprioară accidentat salvat de un şofer orădean şi de poliţişti de pe marginea drumului a murit la veterinar

Un pui de căprioară accidentat salvat de un şofer orădean şi de poliţişti de pe marginea drumului a murit la veterinar Foto: Facebook, Grupul Șoferi de weekend Bihor
Un pui de căprioară accidentat salvat de un şofer orădean şi de poliţişti de pe marginea drumului a murit la veterinar Foto: Facebook, Grupul Șoferi de weekend Bihor
Un pui de căprioară accidentat salvat de un şofer orădean şi de poliţişti de pe marginea drumului a murit la veterinar Foto: Facebook, Grupul Șoferi de weekend Bihor
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Gest exemplar al unui orădean care, sâmbătă dimineaţă, în jurul orei 6.05, mergând spre serviciu, pe DN 79, a găsit un căprior, pui, rănit la marginea drumului.

„La ieşire din Oradea spre Arad, cam la 1 kilometru de Aeroport, am observat un animal rănit pe partea stângă a carosabilului, spre Arad. Iniţial am crezut că e un câine mai mare, dar, ajungând în dreptul lui, i-am văzut corniţele”, a povestit orădeanul pe grupul de Facebook Soferi de weekend Bihor.

Animalul nu era mort, respira şi trebuia ajutat. Era lovit în partea dreaptă, cel mai probabil de o maşină, părea să aibă piciorul rupt şi lovituri la faţă. Aşa că orădeanul a întors maşina cu faţa spre animal, spre Aeroport, încercând să-l protejeze de trafic şi a sunat la 112.

„Am fost pus în legătură cu un echipaj de Poliţie, care a venit destul de repede, şi pe această cale le mulţumesc. Le-am spus că nu pot rămâne, că întârzii la serviciu, aşa că au preluat dânşii cazul. Au acţionat ca la carte”, a mai scris orădeanul, sperând ca puiul să supravieţuiască şi să se facă bine.

Din nefericire, nu a fost aşa. Poliţiştii au vegheat animalul mai bine de o oră, până când a fost preluat de reprezentanţii Asociaţiei Judeţene de Vânătoare şi Pescuit Sportiv.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Bihor, comisarul Alina Dinu, la intervenţie au participat poliţişti de la Secţia Poliţie Rurală Oradea, iar reprezentanţii AJVPS Bihor au fost anunţaţi deoarece aşa prevede procedura. „Poliţişii au rămas şi au protejat animalul până când a fost ridicat”, a declarat Dinu.  

Căutat de reporterul BIHOREANULUI pentru a oferi relaţii despre starea animalului, directorul AJVPS Bihor, Cosmin Bronţ, a declarat că acesta nu a mai putut fi salvat. "Din păcate, era în agonie când a fost găsit. A fost victima unui accident auto şi avea leziuni foarte grave, cutia toracică fracturată, cele două picioare din faţă rupte, mandibula zdrobită. Nu s-a mai putut face nimic pentru el", a spus Bronţ. 

De altfel, directorul AJVPS Bihor susţine că, în procent de 99%, animalele care ajung victime ale unor accidente rutiere nu mai pot fi salvate. "Asta e infrastructura rutieră. Nu există parapeţi, autostrăzi, tuneluri pentru animale", declară Bronţ.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
12 Comentarii
Dani-e-let
Ahahahaha
Postat 01 Mai 2018, 00:52 de Sandu1201
să vină " pomperii ".....
@Sandu1201:..." fiecareia " ? Ești " femeie " ? Dar observ că și tu ai timp " dăstul că răspunzi prompt ! " Io ", nefiind bugetar mi-am luat o zi de CO pentru a face puntea ! Tu , " dă " dreapta , ce produci pentru I. ?
Postat 30 Aprilie 2018, 12:19 de dani-e-let
Dani-e-let
De azi sunt pompier. Ai foarte mult timp la dispozitie sa cauti greșelile gramaticale ale fiecăreia. PROSTEA E CAZUL SA MERGI LA MUNCA, NU STA PE BANII ALTORA. PRODU CEVA TAXE PT DRAGNEA
Postat 30 Aprilie 2018, 11:18 de Sandu1201
A tăia tăiere de tăiat tăind aș tăia voi tăia
tau tau tau tau tau tau tau tau tau tau tau tau tau tau tau.....
Postat 30 Aprilie 2018, 10:34 de dani-e-let
Șofer " dă " taxi, tau, mă ? Scris "dă " două ori!
"aceiași " ? Nu cumva aceeași ? Nu se "tau " ? " sa dus " ? "la făcut " ? Da, PROSTEA există ! Măi omule ! Te dai cu studii superioare ! "Tau " ? Incredibil !
Postat 30 Aprilie 2018, 10:26 de dani-e-let
Platona
Toate partidele sunt aceiași prostie. În Norvegia nu se mai tau paduri, incredibil dar adevărat in ALBANIA din 2017 pana in 2027 nu se mai tau păduri, in ROMANIA nu se vrea , acuma ca Attila Verestóy sa dus ( ca el a fost rau făcătorul pădurilor) avem o șansă. Cioloș ( cred ) a întărit legile cu privire la defrisare, primul lucru pe care la facut PSD-ESCU a fost sa relaxeze legile. Dacă mergi de la Padis si cobori in jud Cluj ai sa vezi ce inseamna defrisare. Dar repet noi suntem PROȘTII , pt ca noi ii lăsăm.
Postat 29 Aprilie 2018, 23:50 de Sandu1201
@Sandu1201
Iarasi sunt de acord cu tine.Toate partidele sunt aceeasi mizerie,din pacate.Pe fata,sunt dusmani de moarte,pe la spate le leaga aceleasi interese meschine: hotia si prostirea alegatorilor(cetatenilor onesti).
Postat 29 Aprilie 2018, 18:27 de platona
Platona
Mai rau e ca pădurile dispar.
Postat 29 Aprilie 2018, 17:00 de Sandu1201
@Sandu1201("CE chestie"....sunt in deplin acord cu postarea ta
"MORALĂ. PROTEJAȚI NATURA PROȘTILOR. SI TOT CE ÎNCONJOARĂ" Sa se auda si la Primaria Oradea,mai "PROȘTILOR",care toaletati vegetatia din oras,dupa chipul si asemanarea voastra(capete patrate):coroana arbustilor in forma cubica!!?? Lasati natura sa se dezvolte asa cu a dat-o Dumnezeu!
Postat 29 Aprilie 2018, 16:20 de platona
SARCA
În sfârșit ai aflat ceva
Postat 29 Aprilie 2018, 11:08 de Sandu1201
Guess my age...
Probabil mergeai cu PĂRINȚII (articulat ) la mare ! Mișto ! Aflai vârsta ( ca o estimare, desigur...) !
Postat 29 Aprilie 2018, 07:31 de dani-e-let
CE chestie
In 1987 mergeam cu părinți la mare, undeva in jud Sibiu la ora 23:00 ( aproximativ ), o căprioară a traversat șoseaua, neputând să evite , tata a lovit-o cu masina, fiind o dacie 1300 din 1978 a fost grav avariata. A venit miliția și încă o masina si ceva oameni, iau dat o hârtie lu tata, am plecat la Dacia in Sibiu , stiu ca am dormit in masina , si apoi gata de drum pana la mare. Securiștii s-au bucurat de pradă. Eu cred ca asa e si in zilele noastre . Cred ca acea căprioară ar fi scapat , pt ca a fugit după ce a fost lovită, si apo sa oprit. Dar au venit FLAMANZII.. MORALĂ. PROTEJAȚI NATURA PROȘTILOR. SI TOT CE ÎNCONJOARĂ
Postat 29 Aprilie 2018, 01:29 de Sandu1201
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON