URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 03 APRILIE 2020

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Singurii care mai pot cât de cât supraviețui sunt beneficiarii pensiilor speciale. În ei ne e speranța să ducă mai departe flacăra românismului... Când se vor termina toate cele patru faze ale apocalipsei, vom ieși mai întăriți. Iar o parte, de-a dreptul țepeni... Vezi care sunt aceste faze, într-un articol de opinie semnat de Mircea Chirilă.
Zic şi eu
Adrian Cris
În spitalele din Italia şi Spania sunt mii de medici şi asistente care s-au adaptat condiţiilor vitrege şi folosesc pentru protecţie ce au la îndemână, inclusiv saci menajeri. În Italia au şi decedat peste 50 de cadre medicale la datorie. Nici unul n-a dat bir cu fugiţii. Nici acolo, nici în restul Europei. La noi, veştile sunt de Balcani...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Să strigi în gura mare că n-ai ce-ţi trebuie pentru munca de zi cu zi e interzis în sistem. În orice sistem. E revoltă, e disidenţă, e sabotaj! Dăunează la funcţie, la avansări, la sporuri sau măriri de salarii, la relaţiile cu colegii şi cu şefii. Frica de realitate şi băgatul capului în nisip prevalează în faţa sincerităţii...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părerea aveți despre măsurile adoptate de autoritățile din România în ce privește răspândirea noului tip de coronavirus?






De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Așa cum am arătat săptămâna trecută, Codul administrativ a trecut testul de neconstituționalitate și rămâne în vigoare, astfel încât voi prezenta, începând de azi, aspectele cele mai importante aduse de acest act normativ. Întrucât subiectul ultimelor săptămâni în mass-media îl reprezintă Guvernul, mă voi referi la principalele reglementări care vizează această instituţie...
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
În data de 16 martie, Preşedintele Franţei a decis adoptarea unor măsuri pentru reducerea propagării virusului COVID-19 pe teritoriul Franţei. Astfel, începând cu 17 martie, de la ora 12, timp de 15 zile, cetăţenii se pot deplasa doar cu un atestat justificativ şi doar în anumite condiţii: de la domiciliu la locul de muncă (în caz că nu sunt condiţii pentru telemuncă), pentru cumpărăturile de primă necesitate (doar în zonele comerciale de proximitate) şi vizitarea medicului de familie în cazurile mai urgente.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Poate v-aţi întrebat zilele acestea ce e cu isteria hârtiei de toaletă şi unii v-aţi mirat privind online clipuri cu oameni cărând baxuri întregi în braţe ori luptându-se pentru o rolă de hârtie de WC. Am fost curios să văd care e explicaţia psihologică a acestui comportament bizar şi de ce fix hârtia de toaletă e cea care preocupă mai mult masele. La urma urmei există lucruri mult mai importante decât ea în situaţii de criză...
13 Iunie 2014, 07:38

Un beiuşean a fost arestat după ce şi-a scos la produs propria iubită

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Judecătoria Beiuş a dispus arestarea unui tânăr de 24 de ani din municipiu, anchetat de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş pentru proxenetism.

Tânărul, Ioan Alexandru Zaha, e acuzat că şi-a exploatat sexual iubita, o fată de 20 ani, pe care o plasa contra cost unor indivizi din cercul său de prieteni, încasând sume între 30 lei şi 100 lei de pe urma partidelor de sex pe care aceasta le întreţinea cu ei.

Totodată, lui Zaha i se impută şi că şi-a determinat prietena să fure bijuteriile de aur din locuinţa părinţilor ei, bijuterii pe care individul le-a vândut mai apoi la un amanet.

Potrivit unor surse din anchetă, tânărul a fost dat pe mâna poliţiştilor de mama tinerei pe care o exploata, după ce femeia a aflat de dispariţia bijuteriilor. Zaha a fost reţinut, miercuri, şi prezentat în faţa judecătorilor care au dispus arestarea lui pentru 30 de zile.

Ioan Alexandru Zaha nu e la prima abatere. Tânărul, care nu are vreun loc de muncă şi e întreţinut de bunica sa, a mai fost cercetat penal pentru distrugerea unor bancomate, acuzaţii de care a scăpat, însă, fără să fie trimis în judecată.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
10 Comentarii
SA IL SUGETI CARE IL VB DE RAU
Nu il mai vorbiti pe ZAha de rau ca asta e BAIAT BUN CU CINE A FOST BAIAT BUN SI da fata aia mergea de buna voie !!! Nush pentru ce * mea il baga la puscarie !!!! Eliberare usoara fratioare
Postat 07 Octombrie 2014, 23:46 de PAUL
Jet
Ba mai lasati-l in pace in * mea ca nu-l cunoasteti sa stiti voi cum ee .el si ori cum aia mergea de buna voie si ne silita de nimeni la produs ! Ori cum asta ee o **** penala asa ca sa nu mai vad comentari gen aratati fata sa vedem de cine sa ne ascundem ……
Postat 14 Iulie 2014, 13:58 de Satanel brazi
sdss
Nush ce sa zic imi pare rau de Zaha ! Eliberare usoara
Postat 30 Iunie 2014, 03:08 de PAul
mars
Ba mai lasati si voi caterinca in plm!!!dk statul floci nu iti ofera un loc de munca tre sa traiasca omul si pe lg asta aia e o panarama nu prietena lui,nu mai tot scrieti prostii intai informati-va calumea apoi vb!!!!!
Postat 17 Iunie 2014, 13:11 de anonim
jenica
tanti mama lui nelutu este invitata sa viziteze soselele de centura din toata tara . Apoi sa scrie un articol beton . Sau macar despre toate cazurile din Bihor . Asa este usor sa scrii sunand la politie sau la grefiera s-o intrebi cate-n luna si in stele . Pune mana si cerceteaza , investigheaza , risca-te . Doar de la cip cirip nu te faci citita .
Postat 15 Iunie 2014, 13:52 de jena
UN BOLNAV !!!!
.................................UN NEMERNIC!!!!!!!!!!!!!!UN NENOROCIT!!!!!!!!!!!!!!!!!!CUM A SCAPAT "CU BANCOMATELE"???
Postat 14 Iunie 2014, 00:06 de ADINA
Re: zenaida
Ce-i cu capul tau? Ti s-a anulat abonamentul la 30 lei partida?
Postat 13 Iunie 2014, 11:56 de yet
Dar iubita ce are, lipsă de discernământ patern?
.
Postat 13 Iunie 2014, 11:52 de Able
copy-paste
te duci la grefiera si o,, rogi frumos\'\' sa-ti spuna ce procese si verdicte au fost pe ordinea de zi . Apoi copy-paste . Asta da job. Dar de cat intoxicatii cu isterii , mai bine asa . Hai sa zicem ca ma merge . Draga tanti , soseaua de centura este plina de exemple vivante .
Postat 13 Iunie 2014, 11:30 de zenaida
nu-l ascundeti !!!!!!
nu-l ascundeti, aratatii fata sa stim de cine sa ne ferim !!!!
Postat 13 Iunie 2014, 08:42 de un beiusean
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4163 RON
  • 1 EUR = 4.8288 RON
  • 1 HUF = 0.0134 RON