URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 23 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
06 Noiembrie 2019, 14:25

Un ambulanţier acuză: PSD-istul Liviu Sabău Popa continuă să fie director la Serviciul de Ambulanţă al Judeţului Bihor, deşi nu are dreptul

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Adrian Marcon (foto), şofer la Serviciul de Ambulanţă al Judeţului Bihor, cunoscut pentru că în ultimii ani a scos la lumină nereguli din cadrul acestei instituţii, începând de la felul în care se fac angajările ambulanţierilor până la „înşurubarea” pe posturi de conducere a unor persoane care nu îndeplinesc condiţiile legale, dar care au protecţie politică, a declarat că la această instituţie continuă să fie director economic un consilier municipal PSD, deşi însăşi Sorina Pintea, fost ministru al Sănătăţii, a admis că acest lucru se întâmplă contrar legii.

Interimat... definitivat

Marcon s-a referit la directorul economic Liviu Sabău Popa, fost şef al organizaţiei PSD Oradea, care ocupă această funcţie la SAJ Bihor încă din 2015, când a fost numit, iniţial ca interimar pe o perioadă de 6 luni, cu încălcarea legii (întrucât nu avea vechimea necesară în studiile superioare de specialitate, de economist şi un atestat de specialitate), iar apoi a fost menţinut, tot nelegal (cu toate că potrivit legii interimatele nu pot fi prelungite), până la mijlocul acestui an, când a avut loc un concurs pentru ocuparea funcţiilor de conducere din cadrul SAJ, ocazie cu care s-a „înşurubat” pe funcţie.

Aşa cum BIHOREANUL a mai scris, la respectivul concurs dosarul de candidatură al lui Sabău Popa a fost respins într-o primă fază, tocmai fiindcă nu avea vechimea minimă necesară (de 6 ani şi 6 luni), dar în urma contestaţiei pe care a făcut-o participarea sa a fost acceptată, ba a şi câştigat concursul.

„Complice la fraudare”

Atât doar că, ulterior, deşi e simplu ambulanţier şi nu are un interes direct în privinţa concursului pentru funcţiile de conducere din SAJ Bihor, Adrian Marcon a sesizat conducerea Ministerului Sănătăţii în legătură cu faptul că PSD-istul a participat fără să aibă dreptul legal, iar la începutul lunii octombrie ministrul Sorina Pintea a admis că avea dreptate. Ea a trimis SAJ Bihor o adresă prin care i-a cerut managerului Liciniu Venter „sesizarea instanţei judecătoreşti competente de către Serviciul de Ambulanţă al Judeţului Bihor în vederea anulării concursului pentru ocuparea funcţiei de director economic”.

„I-am scris doamnei ministru că este complice la fraudare, fiindcă a fost fraudă la concurs, mi-a răspuns pe Whatsapp că ştie”, a declarat Adrian Marcon într-o conferinţă de presă pe care a susţinut-o miercuri alături de doi reprezentanţi ai Asociaţiei Oradea Civică, adăugând că Pintea, în loc să trimită la SAJ Bihor Corpul de Control pentru a impune anularea concursului, s-a mulţumit să dea „indicaţii” managerului să apeleze la Justiţie în acest scop, deşi calea cea mai simplă era cea administrativă.

Concluzia? „Domnul Sabău Popa este şi acum director economic, chiar dacă nu a îndeplinit condiţiile legale şi deşi concursul trebuia anulat. Continuă să ia salariu, cam 7.800 lei pe lună, şi nici nu vine totdeauna la serviciu sau vine şi stă câteva ore, după care pleacă”, a spus Adrian Marcon.

Managerul o face pe surdul...

BIHOREANUL a încercat să-l contacteze pe managerul SAJ Bihor, dr. Liciniu Venter, pentru a-l întreba de ce nu anulează concursul pe cale administrativă, printr-o dispoziţie pe care să o semneze el, personal, însă acesta a refuzat să răspundă.

De altfel, Venter este, la rându-i, membru PSD, iar ambulanţierul Marcon a afirmat despre el că doar „execută” ceea ce de fapt decide directorul economic Liviu Sabău Popa, care îi este subaltern la SAJ, dar şef pe linie politică, la partid. „Domnul Sabău Popa intră în biroul managerului când vrea şi se aşează pe scaunul managerului ca şi când el este adevăratul şef al instituţiei”, a dezvăluit Marcon.

... Sabău Popa crede în Justiţie

Pe de altă parte, contactat şi el de BIHOREANUL, Liviu Sabău Popa susţine, la fel cum a făcut şi în vară, că la momentul la care a dat concurs pentru funcţia de director economic a avut vechimea necesară şi, în consecinţă, se consideră îndreptăţit s-o ocupe, în ciuda „recomandării” fostului ministru Sorina Pintea de anulare a procedurii.

„Managerul SAJ Bihor a înaintat o acţiune în instanţă împotriva mea, pentru a nu mai fi director economic, dar procesul este în derulare şi sunt convins că instanţa îmi va da dreptate”, a declarat Sabău Popa.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6712 RON
  • 1 EUR = 4.9758 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON