URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 24 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
19 August 2011, 13:28

Un administrator cu angajaţi la negru nu a putut fi controlat decât cu mascaţii

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Ştefan Barabaş, administratorul firmei Loial Impex, specializată în prelucrarea fructelor şi legumelor de pădure din Aleşd, s-a ales cu dosar penal, după ce un control al Inspectoratului Teritorial de Muncă Bihor, derulat împreună cu Poliţia, Jandarmeria şi Garda Financiară, a relevat că acesta lucrase cu peste 20 de oameni la negru. Potrivit unui comunicat al ITM Bihor, descoperirea a fost făcută în noaptea de 17 spre 18 august, la punctul de lucru al firmei din localitatea Gheghie.

"Inspectorii de muncă s-au prezentat la punctul de lucru al societăţii în jurul orelor 22, constatând că toate căile de acces în incintă erau închise, deşi în interiorul halei se desfăşura activitate. Timp de 4 ore echipa mixtă de control a încercat, prin toate mijloacele legale, să pătrundă în incinta punctului de lucru, dar administratorul societăţii a refuzat accesul tuturor reprezentanţilor instituţiilor de control anterior menţionate", se arată în comunicat.

Abia în jurul orei 2, după ce la firmă au sosit şi mascaţii Serviciului de Intervenţie Rapidă ai Poliţiei, care au somat prin staţie administratorul să permită accesul în firmă, echipa de control a putut pătrunde în interiorul punctului de lucru. Aşa au descoperit inspectorii, în baza unor hârtii ce ţineau evidenţa reală a prestaţiei muncitorilor, că societatea lucrase în ultima perioadă cu peste 20 de angajaţi fără forme legale, dintre care 3 prestau şi la acea oră.

"S-a constatat că un număr de 6 persoane desfăşurau activitate, din care 3 persoane fără a avea încheiate contracte individuale de muncă, iar din verificarea documentelor s-a constatat că un număr de 21 de persoane au desfăşurat activitate anterior, fără a avea încheiate contracte individuale de muncă", se mai precizează în informare.

Astfel, împotriva administratorului ITM a formulat plângere penală, deoarece potrivit Noului Cod al Muncii, primirea la muncă a mai mult de 5 persoane fără încheierea unui contract individual de muncă constituie infracţiune şi se sancţionează cu închisoare de la unu la doi ani sau cu amendă penală.

"Este important de ştiut, dar de la apariţia noului Cod al Muncii, din momentul în care munca fără forme legale de la 5 persoane în sus a devenit infracţiune, putem obţine mandate de percheziţie mult mai uşor, motiv pentru care practica de a nu permite accesul inspectorilor de muncă în incinta unităţii nu mai stă în picioare", a avertizat Nicolae Hoduţ, şeful ITM Bihor.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
17 Comentarii
Ankacaka
Fii atenta scursoare inculta si agramata,priveste atent peste umar ori de cate ori iesi pe strada....
Postat 29 August 2011, 12:33 de oarecare
mare vina
niste lamentatii din cauza unora care vor comori pe pamant au sfost pe vremuri sacrificati copii saracilor, istoria se repeta ce faci cu atatia banii cine moare nevinovat? societatea te obilga sa furi, cata contabanda se face, cata munca la negru exista, cine plateste toate aceste vicii sociale CEI BOGATII niciodata! nu mai sustineti prostia din cauza lor a izbucnit orice razboi, se plictiseau.
Postat 21 August 2011, 16:38 de noi avem cea mai
Ruga mea pentru cei care fura si batjocoresc OMUL creatia DIVINA
sa dea D-zeu BOLII aspre celor care fura , inseala si ucid, sa nu i lasae sa se tarasca decat ca serpii si sa cera mila si indurare pentru o bucata de paine si apa, Bisericile sa arda si apa sa le inghita daca practica HOTIA, nu se cuvine ca in numele lui D-zeu sa furi indiferent cati oamneii ajuti.AMIN! Da ti CEZARULUI ce este al CEZARULUI si lui D-zeu ce este a lui D-zeu, spiritul nu cere banii niciodata, nu hranitii HOTII va vor ucide daca nu i mai hraniti.
Postat 21 August 2011, 16:12 de anka
@Lege
Acela cu sesizarea va suporta consecintele rugaciunilor noastre, ortodoxe, reformate, pocaiesti, catolice, rostite in graiuri diferite dar care au un tel comun: pedepsirea nemernicului !!!!Sa te temi, pocitanie, sa incepi sa-ti plangi de mila.
Postat 21 August 2011, 12:16 de Unul
LEGE
Chiar si cu mandat nu au voie sa patrunda in incinta unei proprietati private intre orele 20-06, iar dansii nu aveau nici macar o hartie de aceea au stat si au strigat pe la porti in urma unei sesizari facute de o persoana binevoitoare si invidioasa care probabil isi roade unghiile la ora asa ca nu a iesit cum si-a imaginat.
Postat 21 August 2011, 10:36 de ANONIM
Patroane, da-i..
Patroane, da-i in judecata!Ceva e putred aici, cum adica au stat la poarta ,daca au avut documente legale de verificare a firmei???Firma inteleg ca este pe o proprietate privata, aveau dreptul de a o incalca ?Oare?!pana cand mai suportam abuzurile ?Sunt exemple in fiecare saptamana in care mascatii intra pe proprietatea cuiva, distrug, impusca animale si ...constatata ca au gresit adresa.Patroane, da-i in judecata, ITM, IJJ, IPJ, si fa-le plangeri penale si individual, pe fiecare intrus in parte.Avocatul tau poate cere componenta echipelor care au participat la ,, macel ,,, Jandarmii si Economicul sunt obligati sa le prezinte.Cu siguranta ca ti-au pricinuit distrugeri, cere-le daune, poate ti-au impuscat si cainii, sesiseaza protectia animalelor.Hartuiste-i pana la epuizare, mama lor...pe mama lor
Postat 20 August 2011, 13:52 de oarecare
contact
@ Loial. Buna ziua! Puteti contacta redactia la numarul de telefon 0744 537 188.
Postat 19 August 2011, 19:44 de Redactia Bihoreanul
stimate administrator verti sa va confesati unui POPA :))_:))
Orice persoana juridica poate angaja zilieri in conditii Legii 52/2011 privind exercitarea unor activitati cu caracter ocazional desfasurate de zilieri. Potrivit acestui act normativ, zilier este persoana fizica ce are capacitate de munca si care desfasoara activitati necalificate, cu caracter ocazional, pentru un beneficiar.Asadar, una dintre conditii este ca activitatea sa aibe caracter ocazional. De aceea se vor angaja zilieri doar pentru activitati ocazionale, cand, de exemplu, o societate comerciala necesita la un moment dat o persoana pentru efectuarea unei curatenii generale. Insa, daca aceasi societate necesita ca activitatea de curatenie sa fie prestata cu caracter repetitiv nu va putea angaja un zilier pentru prestarea acestei activitati. Aceeasi este situatia si in cazul manipularilor de marfa, respectiv activitatea poate fi prestata numai cu caracter ocazional. In situatia in care, activitatea angajatorului presupune manipulari de marfa cu caracter repetitiv aceasta activitate nu va putea fi prestata de catre zilieri ci de salariati in baza unui contract individual de munca.
Postat 19 August 2011, 19:27 de TEAPA
pe bune, te juri!
cum nu poate intra? DACA vine ITM nu l lasam la sediu si punctul de lucru fara mandat? CE grozavie spuyyy:)))
Postat 19 August 2011, 19:15 de cum asa!
NICI VORBA
NU S-A DAT NICI O AMENDA PT CA NU AU GASIT NIMIC. ITM NU POATE INTRA IN INCINTA UNEI PROPRIETATI PRIVATE FARA MANDAT SI POLITIE.
Postat 19 August 2011, 19:03 de ANONIM
LOIAL
Sunt reprezentantul firmei LOIAL si rog ca autorul articolului sa se semneze sau sa lasa un nr de telefon pe pagina ptr a putea lua legatura ca in urmatorul articol sa nu mai spuna baliverne inainte de asi face datoria de reporter si de a investiga cu lux de amanunte inainte de a face o publicatie.
Postat 19 August 2011, 18:55 de LOIAL
ca cetatean la anii prezenti va prezint umila mea parere
ITM este cea mai importanta institutie intr un stat SANATOS ne reprezinta dreptul nostru de cetateni care urmarim o munca sanatoasa fara sa fim abuzati pe piata privind traficul de munca umana aici facem referire inclusiv la copii urmarindu se consumul energii active fara a se atinge si energia latenta altfel am muri.Finantele sunt nesemnificative daca noi oamenii psihologic si fizic suntem afectati si abuzati, orice munca este producatoare de venit neinregistrata duce automat la evaziune, preturi controlate deci parerea mea este ca ITM sa si cresca numarul de salariati si cei din Finante si Garda sa instaleze un SOFT inteligent care sa fie controlat de cativa operatori si sa poarte corespondenta cu agentii economici si contribuabili persoane fizice.Daca vrem respect pentru viata faceti dovada ca va respectati, in rest da ti numai apa la moara, am scapat de scavie ca de fapt sa ajungem sclavi!
Postat 19 August 2011, 18:53 de o parere
da nu zau:))
Amenzi aplicate de toti inspectorii de munca de la 3.000 ron la 10.000 ron pentru: • Refuzul unui angajator de a aduce la îndeplinire masurile obligatorii dispuse de inspectorii de munca, la termenele stabilite de acestia; de la 4.500 ron la 9.000 ron pentru: • Împiedicarea în orice mod a inspectorilor de munca sa exercite controlul.
Postat 19 August 2011, 18:13 de ei na!
MINCIUNI
politia nu are dreptul da intre pe o proprietate privata fara mandat ceea ce ei nu au avut si daca aveau nu au dreptul sa intre intre orele 22-06 deci prin concluzie au intrat prin acordul administratorului si fara forta asa ptr necunoscatori. Iar in al doilea rand erau doar 3 muncitori la lucru care erau trecuti intr-un recistru special eliberat ce carte domnii de la ITM in care se trec lucratorii zilieri. Tocmai din acest motiv nici nu au dat nici o amenda pt ca nu aveau pe ce.
Postat 19 August 2011, 17:57 de MINCIUNI
tot sitemul bugetar e corupt
ALESDDDDDD bravooo dar mergeti si la biserici si asociatii de propietari e plin de ei FURRRRRRRAAAAAAAAA de ce nu reactionati, va place ca altii fura, va place! ooo cutremurul sa inghita tot Bihorul , avem parte numai de PORCII sociali care fura si fura nu i mai satura nimeni, FELIXUL e plin de pensiuni care muncesc la negruuu, ooolllla e sezonul, ce faceti? FURATIIII nu va sfiiti numai voi trebuie sa trieti restul sa faca puscarie pentru o paine.
Postat 19 August 2011, 17:14 de caz concret
nu ai nevoie de mandat
cititi codul muncii si nu mai latrati in van TARANI analfabeti ce sunteti, daca vreti sa furati AFARA , linistiti! mama voastra de javre ce sunteti, nu v ati saturat de hotii si hotii , ia mai munciti si platiti taxe ca multi altii, paraziti sociali care urla dupa drepturi dar OBLIGATI sa le platesca cine o vrea!Jos munca la negru , jos comunisty care incurajeaza evaziunea, frauda si bancruta frauduloasa, spaga si miata in sectorul bugetar!
Postat 19 August 2011, 16:07 de anka
Articolul e corect ?! Nu-i vreo greseala >!
,,Abia în jurul orei două, după ce la firmă au sosit şi mascaţii Serviciului de Intervenţie Rapidă, care au somat, prin staţie administratorul societăţii să permită accesul în firmă...'' Deci maciugarii aia de opereta au drept de a emite mandat de perchezitie, pot incalca o proprietate cand ,,vrea'' muschii lor ?! Ce zice Parchetul, are voie sa se sesizeze din oficiu ?!
Postat 19 August 2011, 13:32 de .
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6699 RON
  • 1 EUR = 4.9762 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON