„Campania electorală nu a fost una liberă, ci una a fricii, a intimidărilor, a şantajului şi a cenzurii. Cu toate acestea, sper că electorii nu se vor lăsa intimidaţi şi vor înţelege că în primul rând suntem maghiari şi că noi nu avem interesul ca UDMR să nu intre în Parlament, ci să ajungem şi noi. Pentru că întotdeauna doi sunt mai mult decât unul", a declarat Szilagyi Zsolt, adăugând că alegerile din 9 decembrie sunt primele de după '89 când ungurii au şi libertatea alegerii, nu doar a votului.
Directorul pe regiunea Partium a formaţiunii politice, Csomortanyi Istvan, a punctat aspecte noi din campania de intimidare dusă de UDMR la adresa candidaţilor PPMT. „Un caz s-a petrecut săptămâna trecută în Tăuteu, unde primarul era să dea cu maşina peste unul dintre activiştii noştri, după care l-a ameninţat să părăsească localitatea. Am chemat Poliţia să aplaneze conflictul, iar până la urmă omul a fost lăsat să lipească afişele electorale. Au fost date jos în aceeaşi seară, am verificat", zice Csomortanyi.
Potrivit acestuia, cazuri similare în care oamenii PPMT au fost ameninţaţi de primarii UDMR s-au petrecut tot săptămâna trecută şi în Roşiori, unde un activist a fost ameninţat fizic, dar şi şi Şilindru, localitate unde primarul le-a spus ţiganilor că le va tăia alocaţiile de sprijin dacă vor vota cu partidul lui Tokes.
Prezent la conferinţa de presă, preşedintele PPMT Bihor, Zatyko Gyula, s-a arătat încrezător în prezenţa ridicată a maghiarilor la vot, susţinând că astfel şansele partidului său să intre în Parlamentul României vor fi mai mari. „Sunt convins că vor fi şi mulţi români care ne vor vota, dar mai ales maghiarii care s-au săturat în 23 de ani de UDMR", a spus Zatyko.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.