URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 28 IANUARIE 2020

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Ceauşescu ne-a lăsat nişte şarade pe care nu le vom dezlega în veci. Ne-a băgat pe toţi în blocuri, deşi e clar că românul nu ştie, nu poate şi nu vrea să trăiască în condomeniu. Sistemul de termoficare centralizat a fost astfel conceput încât practic e imposibil să faci o contorizare corectă.
Zic şi eu
Adrian Cris
Partid-balama, care s-a obişnuit să-şi ofere „serviciile” când PNŢCD şi PNL, când PD-PDL, când PSD, UDMR nu trăieşte decât din parazitarea partidelor întemeiate sau măcar justificate ideologic, oferindu-le în Parlament, în Consiliile Judeţene şi în Consiliile Locale voturile pentru încropirea unor majorităţi, în schimbul atât al discriminărilor pozitive oferite minorităţii, cât mai ales al privilegiilor pentru liderii acesteia.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Dacă nu mă înşel, era perioada în care preşedintele Iohannis se contra cu PSD pe marginea numirii unui premier, când Moise Guran a făcut o ediţie a emisiunii "România în direct" pornind de la întrebarea "Care ar fi cea mai potrivită persoană pentru a fi desemnată premier?". Ascultătorii au pomenit multe nume, inclusiv din zona non-politică, printre care, deloc surprinzător, şi al lui... Moise Guran. Ca de obicei, în situaţii critice, oamenii au nevoie de un om, un singur om, care să îi salveze. E posibil ca atunci să-i fi apărut jurnalistului gândul de mărire.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre dorința Guvernului Orban de a elimina pensiile speciale ale magistraților și despre grevele anunțate de aceștia ca reacție?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Aşa cum am arătat săptămânile trecute, legislaţia noastră prevede posibilitatatea ca statul să acorde facilităţi persoanelor care nu pot să îşi permită cheltuielile pricinuite de desfăşurarea unui proces civil. Dacă în episoadele anterioare am prezentat condiţiile de acordare a acestui ajutor, în continuare vom vedea procedura prin care ajutorul public judiciar poate fi obţinut.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Guta cuprinde o serie de boli care apar singure sau în combinaţie şi includ hiperuricemia, atacurile de artrite inflamatorii (la o singură articulaţie), depozitele de cristale de uraţi la nivelul articulaţiilor şi la nivelul rinichilor, precum şi litiaza renală cu săruri de uraţi. Hiperuricemia (creşterea acidului uric plasmatic la valori de peste 7 mg%) este cea care determină apariţia gutei. Acidul uric, alături de creatinină, uree şi pigmenţii biliari, este un produs final al metabolismului proteic.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
16 Decembrie 2019, 10:29

Trei hoţi care au dat mai multe spargeri în Oradea, săltați de polițiști: un camion de bunuri furate au fost strânse din firme și locuințe (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

O bandă de trei hoţi care, în ultimele săptămâni, au comis mai multe spargeri de locuinţe şi societăţi comerciale au fost prinşi de poliţiştii din Oradea, în urma a 12 percheziţii domiciliare, echipajele recuperând un camion întreg de bunuri furate.

Potrivit surselor BIHOREANULUI, acţiunea s-a derulat la sfârşitul săptămânii trecute, când echipaje ale Serviciului de Investigaţii Criminale au descins la 12 adrese din municipiu, majoritatea în cartierul Velenţa. În urma operaţiunii, poliţiştii au ridicat 7 persoane pentru audieri, dintre care 3 au fost reţinute, vineri, pentru 24 de ore. 

Sâmbătă, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea au decis să trimită în faţa instanţei 3 bărbaţi, cu propunere de arestare preventivă pentru câte 30 de zile.

Este vorba despre Budai Adam, Kovari Bela și Budai Bobi, toţi din Oradea, primii pentru furt calificat, iar cel de-al treilea pentru complicitate la furt calificat. 

În urma dezbaterilor, judecătorul de drepturi şi libertăţi a emis mandate de arestare doar pe numele lui Budai Adam şi Kovari Bela, în timp ce Budai Bobi a fost plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile. Măsura poate fi contestată la Tribunalul Bihor. 

UPDATE: Au „împrumutat” o mașină pentru furturi

Potrivit unui comunicat transmis, luni, de Biroul de presă al Poliţiei Bihor, în urma perchezițiilor au fost descoperite și ridicate mii de obiecte pirotehnice, zeci de unelte, aparatură electrică și electronică, 28 de biciclete și trotinete electrice, aproximativ 2 kilograme de bijuterii din aur, peste 50.000 de lei, 4.600 de țigarete netimbrate legal, 54 de grame de substanță vegetală și alte diverse bunuri despre care poliţiştii susţin că ar proveni din furturi. 

Una dintre spargerile comise de cei trei orădeni a fost la societatea Transilvania Pyrotehnic, în seara zilei de 20 noiembrie, în jurul orei 21. Budai Adam şi Kovari Bela, ambii în vârstă de 32 ani, având feţele acoperite şi glugă pe cap, au intrat în sediul firmei și într-un depozit al societăţii, de unde au furat mai multe cutii cu obiecte pirotehnice, în valoare de aproximativ 6.000 de lei.

"De asemenea, cu aceeași ocazie, cei doi ar fi pătruns pe portiera lăsată neasigurată, într-o autoutilitară ce aparține aceleiași societăți, parcată în curtea imobilului, au părăsit locația cu autovehiculul respectiv pe poarta auto lăsată închisă, dar neasigurată, pentru a transporta cu aceasta bunurile sustrase, revenind după un timp și abandonând autoutilitara în același loc, în curte", se arată în comunicatul Poliţiei. 

Ulterior, în seara zilei de 4 decembrie, Budai şi Kovari au spart sediul firmei Congips SA, unde au deschis seiful metalic din care au sustras, apoi, 1.830,42 euro și de 33.200,31 lei.

În ambele cazuri, transportul hoţilor şi al bunurilor furate a fost asigurat de Budai Bobi, de 23 ani, cel care ar fi asigurat şi paza locurilor, în timpul faptelor.

Percheziţiile au fost realizate de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, în colaborare cu polițiști din cadrul Poliției Municipiului Oradea și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, cu sprijinul polițiștilor Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea și al jandarmilor de la Inspectoratul Județean de Jandarmi Bihor.  

Cercetările în cauză sunt continuate de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Bihor, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.

Acțiunea polițiștilor bihoreni a beneficiat de sprijinul de specialitate al Unității Teritoriale a Analiză a Informației Oradea și al Direcției pentru Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Next step
Toate plangerile cu biclete furate sa fie re-evaluate acum. Si trotinetele Lime nu stiu daca sunt din Oradea, alea probabil au fost aduse aici. Faina captura, bravo oamenilor legii si informatorilor lor!
Postat 16 Decembrie 2019, 12:53 de poiu
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.3348 RON
  • 1 EUR = 4.7798 RON
  • 1 HUF = 0.0142 RON