URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 19 NOIEMBRIE 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Este evident că, după marele război al tranșeelor cu pasaje subterane și girații îngropate, urmează  bătălia pentru parcări. Însă ideea de a lăsa pe mâna unui investitor specializat această afacere trebuie analizată cu foarte mare atenție, în niciun caz după sistemul „da, șefu’, am înțeles, să trăiți!”.
Zic şi eu
Adrian Cris
Duminică, prima oară în ultimii 30 de ani, am avut cu adevărat din ce alege la Preşedinţie, nu doar „răul mai mic”, ci şi binele, să zic aşa. Electoratul de dreapta (spre deosebire de simpatizanţii unor Dăncilă, Diaconu, Cumpănaşu etc, ale căror exigenţe sunt modeste) a acuzat, însă, o altă premieră, ruşinoasă: lipsa dezbaterii, a confruntării între pretendenţi...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Klaus Iohannis știe că nu e un tip șarmant cu electoratul. I-ar plăcea la maxim dacă n-ar trebui să interacționeze cu nicio ființă umană, să nu fie nevoit să zâmbească fals în fața camerelor, să nu dea mâna cu nimeni niciodată. Trecerea de la dezinvoltura balcanică a lui Băsescu la seriozitatea atât de neromânească a lui Iohannis a fost prea brutală pentru publicul larg, în ochii căruia președintele ar trebui să fie un tip de viață, chefliu, cu vicii, slobod la gură, cu râs zgomotos și cu inima bătând în ritm de manea...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine veți vota în turul doi al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie?




De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Aşa cum arătam anterior, poprirea este operaţiunea prin care, prin intermediul unui executor judecătoresc şi în temeiul unui titlu executoriu, un creditor încearcă să obţină banii datoraţi de o altă persoană (a treia persoană) debitorului său. Procedura popririi presupune o adresă se înfiinţare a popririi emisă de executorul judecătoresc şi comunicată terţului poprit (care, de regulă este fie angajatorul debitorului, fie o bancă).
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Diagnosticul de infarct miocardic acut (IMA) se bazează pe durerea toracică severă şi celelalte simptome (nelinişte, anxietate, paloare, transpiraţii), fiind completat de datele de laborator, electrocardiogramă şi tehnicile imagistice. Bolnavul cu IMA prezintă unele modificări sanguine nespecifice (creşterea numărului de leucocite şi a VSH) şi unele modificări specifice (creşterea cantităţii de enzime specifice muşchiului miocardic ca urmare a necrozei).
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
26 Mai 2014, 20:05

Tragedie la scaldă: Un copil de 13 ani a murit după ce s-a bălăcit într-un canal colector cu prietenii

Tragedie la scaldă: Un copil de 13 ani a murit după ce s-a bălăcit într-un canal colector cu prietenii foto: arhivă
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

La doar o zi după ce un adolescent a murit electrocutat la Sântandrei, un alt copil, în vârstă de 13 ani, a decedat, în satul Boiu, comuna Ciumeghiu, după ce a ieşit la scaldă cu prietenii şi nu a mai ieşit la suprafaţă. Pompierii l-au căutat luni după amiază mai bine de 4 ore.

Amicii victimei au fost cei care au fugit şi au alertat un localnic, care a sunat la 112.

"În jurul orei 16.20, ISU Crişana a fost sesizat cu privire la faptul că un băiat în vârstă de 13 ani, aflat la scăldat cu prietenii, nu a mai ieşit la suprafaţă din canalul colector, din localitatea Boiu", a declarat luni seară BIHOREANULUI, locotenentului Camelia Roşca, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana.

La locul intervenţiei au fost trimise echipajul de căutare-salvare de la înec din cadrul Detaşamentului Salonta, echipajul de Terapie Intensivă Mobilă al SMURD, dar şi echipajul de scafandri al ISU, care l-au căutat pe copil mai bine de 4 ore până l-au găsit.

"Medicul de pe autospeciala SMURD a declarat decesul", a mai precizat Camelia Roşca.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.3159 RON
  • 1 EUR = 4.7729 RON
  • 1 HUF = 0.0142 RON