URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 13 NOIEMBRIE 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
O alianță cu Debreţinul ar fi viabilă dacă cele două aeroporturi ar fi de puteri apropiate. Or, noi venim cu nicio cursă externă, cu un terminal neterminat și cu o conducere Pásztor-Mang impotentă, indolentă și ineficientă. Ei au o Primărie care chiar investește masiv în aeroport, au zeci de curse externe și, mai ales, un operator strategic ungar.
Zic şi eu
Adrian Cris
Duminică, prima oară în ultimii 30 de ani, am avut cu adevărat din ce alege la Preşedinţie, nu doar „răul mai mic”, ci şi binele, să zic aşa. Electoratul de dreapta (spre deosebire de simpatizanţii unor Dăncilă, Diaconu, Cumpănaşu etc, ale căror exigenţe sunt modeste) a acuzat, însă, o altă premieră, ruşinoasă: lipsa dezbaterii, a confruntării între pretendenţi...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Când vorbim despre rasism avem tendinţa de a vorbi la persoana a II-a sau a III-a. Privindu-ne în oglindă, rasismul nu se vede ca un rid şi nici nu ustură ca o zgârietură. La fel şi xenofobia. Iar discriminarea nu se vindecă cu alifii sau pastile. Rasism, xenofobie, discriminare - păcate pe care le punem în cârcă altora fiindcă oglinda în care ne reflectăm este fermecată şi ne arată doar ce vrem să vedem noi...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine veți vota în turul doi al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie?




De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Aşa cum arătam anterior, poprirea este operaţiunea prin care, prin intermediul unui executor judecătoresc şi în temeiul unui titlu executoriu, un creditor încearcă să obţină banii datoraţi de o altă persoană (a treia persoană) debitorului său. Procedura popririi presupune o adresă se înfiinţare a popririi emisă de executorul judecătoresc şi comunicată terţului poprit (care, de regulă este fie angajatorul debitorului, fie o bancă).
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Infarctul miocardic acut (IMA) reprezintă necroza ireversibilă a unei părţi din miocard, aproape întotdeauna datorită aterosclerozei coronariene. Mecanismul de producere este scăderea bruscă a fluxului sanguin coronarian în urma fisurării şi ruperii unei plăci ateromatoase de la nivelul unei artere coronare afectate în prealabil de ateroscleroză, fapt ce determină formarea unui tromb care obturează artera şi necroza ulterioară a teritoriului deservit de această arteră.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
11 Octombrie 2019, 19:40

Tentativă de omor! Adolescentul care a lovit cu maşina un poliţist a fost reţinut. Ancheta, preluată de Parchetul Bihor

Tentativă de omor! Adolescentul care a lovit cu maşina un poliţist a fost reţinut. Ancheta, preluată de Parchetul Bihor foto:generic
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Adolescentul de 15 ani din Oşorhei care a lovit cu maşina, joi noaptea, un poliţist rutier a fost reţinut pentru 24 de ore, sub acuzaţiile de furt în scop de folosinţă, conducerea fără permis şi sub influenţa băuturilor alcoolice, dar şi ultraj, cea din urmă infracţiune fiind reţinută sub forma tentativei de omor, motiv pentru care ancheta va fi continuată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor.

Anunţul a fost făcut, vineri după-amiaza, de prim-procurorul adjunct al Parchetului Bihor, Maria Cotrău, care a explicat că, deşi făptaşul este minor, acesta poate răspunde penal.

„Suspectul are 15 ani, iar minorii cu vârsta cuprinsă între 14 şi 16 ani pot răspunde penal sub dovada existenţei discernământului. În acest caz, minorul a fost supus unei expertize de specialitate, iar rezultatul a indicat că poate răspunde penal”, a spus Cotrău.

După cum se ştie, în noaptea de joi spre vineri, adolescentul în vârstă de 15 ani, alături de alţi doi prieteni, unul de 15 şi altul de 12 ani, toţi din comuna Oşorhei, au furat o maşină şi, pe centura Oradiei, au izbit din plin un poliţist de 30 de ani aflat în misiune, care a ajuns spital în stare gravă, cu multiple traumatisme, şi a fost supus deja unei intervenţii chirurgicale.

Potrivit unui comunicat al Poliţiei Bihor, băiatul care s-a aflat la volan băuse. 

Cercetările, pornite iniţial de poliţişti, au fost preluate în cursul dimineţii de vineri în ancheta proprie a unui procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, adolescentul fiind învinuit pentru infracţiunile de furt în scop de folosinţă, conducere fără permis şi ultraj, dar acum sunt continuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, fiind vorba de tentativă de omor.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
6 Comentarii
excalibur
Ești incredibil de cretin , la orice oră. Felicitări .
Postat 11 Octombrie 2019, 23:42 de Sandu1206
Talmes balmes caracal
Ce e clar e ca soferul era baut,furase masina (din osorhei?)si n-a oprit la filtrul politiei pe centura.Naspa.Nu e clar daca filtrul era pentru el sau de rutina.Masina politiei avea girofarul aprins? Politistul era echipat coresunzator, cu vesta si baston reflectorizant? A mai fost un caz tragic in bucuresti ,cind un politist a vrut sa opreasca un turc beat care l-a bagat in coma si in pamint dupa 2 saptamini.Punctul 2: in afara de vouchere de 1400 lei, norma de hrana si echipament, au acesti bugetari asigurari de viata,de risc,de accident,de malpraxis?Au proceduri pe care le exerseaza la scoala?
Postat 11 Octombrie 2019, 22:38 de excalibur
Superman
A vrut sa arate cat e de Superman dacă o ajuns și el milițian. Ăștia îs angajați ca la lidl la casa
Postat 11 Octombrie 2019, 22:11 de Esteuropa
pocait periculos
lasati copiii sa bea,sa conduca,sa ucida...sfaturi utile o fi primit minorul.Dati-i numele si parintilor si poza sa vada lumea cu ce se ocupa cei care nu au loc de munca si traiesc din ajutoare sociale.Sunt bolnavi cand treb sa munceasca.dar cand au timp de nebunii nu au nicio boala....prefacuti.
Postat 11 Octombrie 2019, 20:57 de firtatraian
drogati,ucigași
mandria pocaitilor...va faceti ca va intereseaza de copii,dar habar nu aveti ce fac?acum parintii acestui nevinovat nu ies la cearta...ca de era invers,mama sau tata micutului "betivan"se culca la televiziune.
Postat 11 Octombrie 2019, 20:50 de omulet545
Numele premiantului de ce e secret?
Cinste comunitatii de pocaiti din Osorhei.Pastorul îi "păstorește"cam de loc pe copii.Singura lui grijă e sa poarte fetitele batic,sa aiba rochie și pantaloni.Pt masculi nu are niciun mesaj?Unde au fost părinții acestui elev?așa îi educă,așa îi au.
Postat 11 Octombrie 2019, 20:21 de onuta
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.3202 RON
  • 1 EUR = 4.7619 RON
  • 1 HUF = 0.0142 RON