Un tânăr de 24 ani din comuna Diosig a fost arestat preventiv pentru o perioadă de 30 de zile, după ce, în zorii zilei de joi, a tâlhărit o femeie pe strada Primăriei din Oradea, luându-i cu forţa poşeta.
Atacul s-a comis joi, în jurul orei 5 dimineaţa, după cum se arată într-un comunicat transmis, vineri, de Biroul de presă al Poliţiei Bihor. „Suspectul ar fi acostat o femeie de 59 de ani, din Oradea și, prin violență, ar fi deposedat-o de o poșetă în care aceasta avea 165 lei și alte bunuri”, se precizează în comunicat.
Potrivit informării, individul a fost prins în câteva minute de poliţiştii de ordine publică orădeni în apropierea locului în care s-a comis fapta, bunurile victimei fiind recuperate integral.
„În urma agresiunii, orădeanca a suferit leziuni care necesită pentru vindecare 3 - 4 zile de îngrijiri medicale”, se mai arată în comunicatul poliţiştilor.
Tâlharul a fost reţinut pentru 24 de ore, iar vineri a fost prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea şi în faţa instanţei, sub acuza de tâlhărie calificată.
Judecătorul de drepturi şi libertăţi a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru o perioadă de 30 de zile. Măsura poate fi contestată la Tribunalul Bihor.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.