URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
28 Octombrie 2014, 15:18

Szabo Odon, "comisarul politic al UDMR", şantajează şi ameninţă jurnalişti din presa maghiară

0 clipuri
0 audio
0 fisiere
În Săptămâna Reformei, serie de manifestări dedicate aniversării declanşării reformei Bisericii Romano-Catolice de către Martin Luter şi Jean Calvin, preşedintele Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania, fostul episcop reformat al Oradiei Laszlo Tokes, a condamnat ceea ce el numeşte "aservirea" bisericilor maghiare de către UDMR, care în acest fel doreşte să controleze şi electoratul maghiar din România.

La fel ca PSD, UDMR dă pomeni pentru biserici

Citând o învăţătură din Cartea Apostolilor, atribuită Sfântului Petru, cum că "trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni", adică de puterea politică, Tokes a vorbit într-o conferinţă de presă organizată marţi despre "starea deplorabilă, starea aservită faţă de fondurile de stat" a bisericilor maghiare, spunând că aşa cum PSD, aliatul său la guvernare, ţine sub control Biserica Ortodoxă prin alocaţiile "colosale date de la buget în an de alegeri", la fel şi UDMR îşi "aserveşte" bisericile maghiare prin banii de la buget, inclusiv pe cele din Bihor.

"Această relaţie dintre politic şi biserică duce în ispită chiar Eparhia noastră şi în general clericii şi bisericile maghiare, ca şi Biserica Ortodoxă, care are parte de donaţii colosale date de la buget în an de alegeri din partea Guvernului PSD-UDMR", a spus Tokes. El a precizat, însă, că "nu avem nicio obligaţie de a fi recunoscători sau să ne supunem UDMR sau altui actor politic pentru fondurile din bugetul de stat, deoarece acestea provin din taxele contribuabililor, şi trebuie văzut clar că UDMR se foloseşte de acel rol pe care îl joacă în Guvernul din România făcând capital electoral din distribuirea banilor proveniţi din buget".

Szabo Odon, "comisarul" şantajist

La rându-i, Csomortanyi Istvan, preşedintele PPMT Bihor, a prezentat informaţii concrete despre felul în care UDMR "are toată străduinţa să instaureze un exclusivism partinic, o nouă dictatură în interiorul comunităţii maghiare", dezvăluind că politicienii UDMR au ajuns să facă lucruri pe care politicienii români nici măcar să şi le imagineze nu îndrăznesc. "Au tupeul să-şi ţină discursurile politice chiar din altar în bisericile romano-catolice sau de pe piedestalul preotului în bisericile reformate", a spus Csomortanyi, nominalizându-i în acest sens pe preşedintele executiv al UDMR Bihor, Szabo Odon, pe deputatul Cseke Attila şi pe primarul din Valea lui Mihai, Nyako Jozsef.

Vorbind despre Szabo Odon, pe care Tokes l-a numit "comisarul politic al UDMR" (comparaţie cu ofiţerii politici din Armata Roşie, care împuşcau soldaţii neascultători la ordinele superiorilor), Csomortanyi a spus că acelaşi personaj care "a fost demascat ca autor al unui furt la adresa Bisericii Catolice" (aluzie la însuşirea de către liderul udemerist a unei foste locuinţe parohiale a Parohiei Szent Laszlo, în valoare de peste 200.000 euro, pentru propria sa mamă) şi care "a deposedat comunitatea din Tărcaia de memorialul în cinstea Martirilor din 1919 (întabulând ca proprietate a UDMR un monument ridicat în 1998 de săteni), a ajuns chiar şi să ameninţe jurnaliştii care au avut curajul să scrie despre abuzurile de acest fel.

În acest sens, Csomortanyi a spus că, după ce jurnalista Csuto Eva a scris un articol despre un discurs politic ţinut de primarul din Valea lui Mihai în amvonul bisericii din localitate, Szabo Odon a ameninţat-o şi şantajat-o la telefon, cu privire la posibila concediere a soţului ei, angajat la aceeaşi Primărie. "Chiar dânsul (n.r. - Szabo Odon) a ajuns să ameninţe şi să şantajeze telefonic, amintindu-i ziaristei că soţul său este angajat la Primăria Valea lui Mihai", a spus Csomortanyi Istvan.

"Eu nu sunt candidat"

Contactat de BIHOREANUL, preşedintele executiv al UDMR Bihor, Szabo Odon, a declinat o discuţie telefonică pe această temă. Ulterior, printr-un sms, el a dezminţit acuzaţiile aduse de Laszlo Tokes şi Csomortanyi Istvan, promiţând că va da un răspuns detailat după campania electorală.

"Eu nu sunt candidat la alegerile prezidenţiale, voi răspunde după campanie. Nu este adevărat ce spun ei", a transmis Szabo Odon.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Hahaha... Uite cine vorbeste ?!?
Tokes L: "Această relaţie dintre politic şi biserică duce în ispită chiar Eparhia noastră şi în general clericii şi bisericile maghiare"...
Postat 28 Octombrie 2014, 16:16 de Leprele udemeriste@
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON