URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 20 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Dacă te iei după iubitorii de clorofilă, în Oradea s-a defrișat în ultimii ani o suprafață egală cu jumătate din Pădurea Amazoniană. De la Primărie ți se va spune că în ultimii 10 ani abia au dispărut doi copaci și o creangă, și aceea din cauza furtunii de anul trecut...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 21 martie a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr. 58/2024 prin care se aduc modificări atât legii speciale cu privire la sancționarea traficului de droguri, cât și codului penal.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
01 Iunie 2011, 15:41

Surpriză de la Bolojan: Ar putea să nu mai candideze la Primăria Oradiei !

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Ilie Bolojan a oferit, miercuri, o surpriză de proporţii jurnaliştilor pe care i-a invitat să participe la o întâlnire programată la sediul PNL, unde a comentat recenta decizie a majorităţii PDL-UDMR de a impune alegerea primarilor din primul tur de scrutin, indiferent de numărul de voturi pe care candidaţii îl primesc din partea cetăţenilor.

Interesul PDL-UDMR

Primarul Oradiei a afirmat că în opinia sa noua reglementare "nu are nicio legătură cu românii, ci doar cu calculele PDL şi UDMR". Alegerea primarilor dintr-un singur tur de scrutin, a spus Bolojan, este dorită de PDL "pentru că acest partid este interesat de alegerile parlamentare, iar în contextul în care în prezent scorul partidului este sub scorul primarilor şi ar putea să-şi asigure mai mulţi primari, ar putea spera într-un scor parlamentar acceptabil".

În ce priveşte motivaţia UDMR, Bolojan a spus că maghiarii, "având alegători compacţi în numeroase localităţi din Ardeal, cu 25-35 la sută din voturi le-ar fi mult mai uşor să câştige dintr-un singur tur de scrutin".

Liderul PNL Oradea a mai spus că noul sistem de alegere a primarilor dintr-un singur tur favorizează, în teorie cel puţin, actualii ocupanţi ai acestor funcţii, "pentru că, dacă un primar a muncit ceva, ar trebui să aibă asigurat din start un pachet de voturi".

Cu dus-întors

Pe de altă parte, a adăugat Bolojan, este posibil ca noul sistem să producă efecte adverse pentru PDL şi UDMR, dar numai în cazul în care alegătorii se vor mobiliza la vot la singurul tur de scrutin rămas. "Cred că va creşte prezenţa la vot, pentru că alegătorii vor şti că nu pot vota decât în primul tur, deci s-ar putea ca acest sistem să se întoarcă împotriva celor care l-au pregătit", a spus primarul.

În aceste condiţii, Bolojan consideră că USL trebuie "să susţină în cât mai multe localităţi, poate chiar în toate, candidaţi unici, şi să explice oamenilor care sunt riscurile acestui sistem de vot", cel mai mare - în concepţia sa - fiind acela ca viitorii primari să fie nereprezentativi, deoarece ar putea câştiga cu cel mult 30% din voturile celor 50% din alegători care se prezintă la vot, adică a circa 15% din numărul total al alegătorilor dintr-o localitate.

Consecvenţă la PDL? Te doare capul!

Ilie Bolojan nu s-a mulţumit să ironizeze motivaţia în baza căreia PDL a promovat alegerea primarilor dintr-un singur tur, dar a subliniat şi ipocrizia liderilor acestui partid.

"Dumnealor au spus că vor acest sistem din consecvenţă cu alegerea dintr-un singur tur a preşedinţilor de consilii judeţene. Te doare capul când auzi de consecvenţă la PDL! Alegerea preşedinţilor de consilii judeţene s-a făcut în 2008 prin vot uninominal dintr-un singur tur, dar asta era un progres faţă de alegerea lor prin vot negociat politic de către consilierii judeţeni. Acum e un regres", a spus Bolojan.

Liderul PNL Oradea a prezentat şi argumentul: dacă PDL ar da dovadă de consecvenţă, atunci ar trebui să se meargă până la capăt, şi să fie aleşi tot dintr-un singur tur şi parlamentarii şi preşedintele României.

Candidează numai dacă e dorit!

Pornind de la aceste comentarii pe marginea noului sistem de alegere a primarilor, Bolojan a surprins jurnaliştii sugerând că anul viitor va mai candidat la un nou mandat numai dacă sondajele vor arăta că ceea ce a făcut în acest mandat este apreciat de orădeni, altfel spus dacă va avea şanse reale.

El a explicat, referindu-se la sine la persoana a treia, că USL va începe şi în Bihor şi în Oradea un sondaj care să indice cine anume din PNL şi din PSD are cele mai mari şanse la Primărie, iar dacă acest sondaj va arăta că are "o cotă scăzută", nu va mai candida. "Dacă în acest sondaj cota unui potenţial candidat la Primărie va fi scăzută, atunci nu mai are pentru ce candida, pentru că înseamnă că în timpul mandatului nu a arătat nimic. Aceeaşi situaţie va fi şi în cazul meu", a spus Bolojan.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
73 Comentarii
HA! HA!HA!
Alo, se aude domnule primar. ce functie este aceasta de Coordonator de sectie externa a spitalului judetean data dr. Chitulea si nu va suparati, dar cu ce drept va amestecati domniile voastre in treburile unui spital fie el si sub patronatul primariei atat timp cat este un spital de stat si nu unul privat, iar dumneavoastra va puteti implica doar din punct de vedere admninistrativ. Daca am trai intr- un stat intradevar democrat pentru orice amestec al dumneavoasrta in treburile unei institutii de stat a- ti fi luat la intrebari de catre consilieri si chiar populatia de rand, dar noi stim ca va pricepeti foarte bine sa intimidati populatia prin diferite mijloace sau ve este mila de acest doctor care dupa ce a fost director medical la Maternitate si a trebuit sa renunte la functia de sef de sectie in care a fost numit dr. Muresan; dupa fuzionarea Maternitatii cu Sp. Judetean domnul doctor a cam ramas pe dinafara si a trebuit sa ii gasiti si lui o functie, auzi: COORDONATOR DE SECTIE EXTERNA A SPITALULUI JUDETEAN. Domnule primar pune- l si pe Grebenisan la COORDONATOR DE PARC AUTO LA AMBULANTA SAU LA SMURD ca le are cu masinile.
Postat 15 Iunie 2011, 17:25 de TUDY
antal
daca esti dr lacziko sau antal si gresesti ceva esti criminala,dar daca lasi femeia fara uter si moare copilulu si te cheama dr muresan sau gabor se spune ca ai salvat cazul de la o moarte sigura.Sunt curios cat va tine si mariajul dintre muresan si chitulea pt ca muresan aista schimba taberele cam des,parca mai ieri il vorbea de rau pe chitulea si era prieten cu profesorul craiut ,iar acum e in mare dragoste cu chitulea,cu cine se mai combina oare?
Postat 08 Iunie 2011, 22:35 de antal
rom
apoi eu is romica si miam dus nevasta ca era a opta nastere la maternitate ,era de garda muresan cu gabor ,pa la 8 sara sa apuca dr gabor si sa tot impinge pa sotia mea sa nasca si zice no drace nu sa aude copilul cred ca am rupt uterul ,chemati-l pe dr muresan care cand vede minunatia zice ceeai facut fata omori femeia,hai so operam.cand o opereaza vede copilul aproape mort si uterul rupt.A doua zi il intreb pe profesorul craiut cum so rupt uterul si aflu co impins gabor prea tare amu sotia ii fara uter ,copilul mort si muresan so laudat ce bine o rezolvat cazul,eu stiu ca uterul sa rupe cand ai cezariana in rest numa daca esti prost am ce zice bihoreanul ca pa dr Lacziko a-ti facu-to criminala,dar asta cei?
Postat 08 Iunie 2011, 14:39 de rom
pt. sustinator antal
Asta asa este, dar ceea ce nu stie lumea ca daca era pacienta dr. Gabor sau a dr. Muresan nu ajungea nici la 37 de saptamani ca deja gravidei i se facea cezariana pentru diferite motive (suferinta fetala, hipotrofie fetala sau alte patologii), dar asa a fost lasata pe motiv <ca va naste ea la un moment dat>. Asa iar pentru cei care nu stiu va informez ca si dr. Gabor este tot universitara, deci nu vad care ar fi diferenta intre ea si cei la care nu li s- a prelungit contractul, asadar aceasta nu este tot o forma de DISCRIMINARE fratilor. In concluzie domnul ex- manager Grebenisan a mintit in emisiunea televizata cand a afirmat ca dintre cei 4 care au ramas nu este niciunul universitar.
Postat 08 Iunie 2011, 13:31 de alt sustinator ANTAL
sustinator antal
Antal a fost mazilita ,iar celor 4 medici nu li s-a prelungit contractul de catre fostul director Muresan pt ca Antal a terorizat-o pe colaboratoarea lui dr gabor care a impins la nastere la multipara pt care a facut scandal Profesorul Craiut in presa care s-a trezit si cu fatul mort si cu uterul scos.Dupa ce a dat cu mucii in fasole Muresan l-a bagat la inaintare pe Dr chitulea,care sa cada de fraier.Acea pacienta era tiganca si nimeni nu a facut scandal ca noroc pt muresan si gabor care acum pot opera ce vor in spital fara sa fie trasi la raspundere.Daca esti dr Lacziko si iese copilul cu apgar 1 ,dar mama traieste esti criminal,dar daca esti gabor si moare copilul ca ai impins ca proasta si se rupe uterul il chemi pe Muresan ii scoate femeii uterul ,practic e mutilata se zice in presa ca ai salvat cazul de la o moarte sigura.Daca era operata la timp pacienta putea fi salvata si ea si copilul dar muresan era atunci director medical si cei doi au iesit basma curata.
Postat 08 Iunie 2011, 12:21 de sustinator antal
alegeri
DECIT UN PRIMAR UDMR(b____r) MAI BINE UN BOLOJAN.
Postat 08 Iunie 2011, 00:29 de cool
hai Bolo!
CU BOLO INAINTE! Fraierilor ! - Bolo a facut mult mai mult pentru orasul acesta decat toti tontii la un loc!
Postat 07 Iunie 2011, 07:17 de eu
oxfordutii
domnule primar acum daca nu mai candidezi vei putea sa iti implinesti un vis: sa devii doctor, deci iti propun sa dai aici la Facultatea de Medicina si Farmacie din Oradea si iti doersc ca in anul VI sa ai asistent de grupa unul din cei patru la care nu i- ai dat voie lui Grebenisan sa le prelungeasca contractul, numai ca pina ajungi in anul VI trebuie sa treci de AS. Univ. Gabor Rodica la Anatomie, dar cu ea presupun ca nu vei avea probleme, iar daca o sa ai il rogi pe dr. Muresan sau pe dr. Chitulea sa te ajute, sau poate chiar pe decan. Oricum eu iti urez succes, pentru ca sa stii CA ORICE DOCTOR POATE AJUNGE PRIMAR, DAR UN PRIMAR MAI GREU POATE DEVENI DOCTOR.
Postat 07 Iunie 2011, 00:19 de mumu
pelicam
dupa ce au devalizat universtatea clanul minune au ajuns sa dea foc la pacienti in propriul spital privat.merge omul se opereaza si se trezeste in fum cu banii luati si evacuati de pompieri.apropo cat costa asta 2000 euro?astia sunt mai tari ca oricine.platesti si te ard la propriu nu la figurat
Postat 06 Iunie 2011, 00:02 de pelicam
nicu
eu zic sa candideze pt ca populatia il sustine macar pana ne scapa de rectorul antal
Postat 04 Iunie 2011, 23:32 de nicu
riscant
destul de riscant sa fii operat la Spitalul pelican platesti te opereaza ,moare unul ii pun lumanare si te trezesti in fum si evacuat cu pat cu tot.Sa speram ca va condida Bolojan pt a crea conditii bun in spitalele de stat pt ca tot acolo e mai sigur sa te operezi.E penibil sa platesti cateva sute de euro si sa risti sa fii prajit
Postat 04 Iunie 2011, 09:28 de riscant
PEDE(RASTII)
PDL-isti prostoci si expirati, ca party(D)ul vostru. Agonizati puternic! Mai aveti putin!
Postat 03 Iunie 2011, 20:53 de Dudu
excelent
Inteleapta decizie.Capul il doare de la tratamentul pe care il face la Viena periodic.Cat despre Cris atunci sa vezi tragedie.....trebuie sa-si faca o revizie tehnica a limbii si sa o ia de la inceput cu linsul....Rau m-ai intristat Bolo draga......
Postat 03 Iunie 2011, 13:10 de soso
cercetare
Fiind Clinica Universitara eu cred ca astia de la Pelican au facut ceea ce i-a invatat Universitatea Oradea ,daca nu poti salva omul desi ai cadre foarte competente macar afuma-l post mortem.Unde e domnul Ciora sa faca o comisie de etica?Pacientii speriati au migrat spre Spitalul Judetean? care e la Primarie cumva?
Postat 03 Iunie 2011, 11:18 de cercetare
nordic
Vezi ce inseamna sistemul privat de sanatate?daca esti din tari nordice unde e obiceiul ca dupa moarte sa-ti de-a foc ,la Pelican sunt conditii optime daca vrei sa fii afumat dupa moarte se rezolva aprind oamenii o lumanare si e OK.CE servicii mai ofera Spitalul pelican?VODOO?
Postat 03 Iunie 2011, 11:11 de nordic
hope
ce zice primarul de mortul afumat la SPITALUL PELICAN,daca era la SPITALUL JUDETEAN era un scandal de proportii erau acuzate cadrele spitalului de neglijenta in serviciu,dar asa pacientul e si mort si afumat,nu se specifica in articol care a fost cauza decesului
Postat 03 Iunie 2011, 11:06 de hope
prajit
In judetean esti in siguranta poti sa te operezi pt ca daca iese incendiu se iau masuri dure sunt concediati sau inchisi angajatii,se face tambalau,daca e la Pelican e OK se spune ca nici macar mortu nu a fost afumat.Nu am auzit de acest procedeu standard cu aprinsul de lumanari la capul pacientilor.Eu cred ca dac moare cineva in pelican ar trebui evacuati toti pacientii cat arde lumanare pt a nu crea panica.
Postat 03 Iunie 2011, 10:55 de prajit
nasol de tine
Deci bai ziaristul lui peste, te afecteaza la spaga ? Sau ti-e greu sa pupi in qur pe altul, daca Bolojan nu mai e ? Ca banuiesc ca n-ai sa te intorci la dosul PD-ului, pe care l-ai pupat asa de abitir ca ti-a dat Filip apartament... ;) Las' ca e Barbut in continuare fraier si aveti de unde mulge :)))))))))))
Postat 03 Iunie 2011, 08:42 de nea Vasile Dominte
vorba multa saracia omului
eu nu i recomand sa mai candideze.De ce ? simplu un mandat e suficient ramane primarul bun sau rau asta este, dar ce e mult e mul,.nu merita sa acordam atentie mai multa ne pierdem vremea care inapoi nu se mai intoarce,A ti auzit noutatea s ar putea ca si Presedintele Romaniei sa renunte la mandat pe ultimi doi ani a obosit , e anormal ce se intampla in romania dar cand tie amara viata chiar nu mai dai rndament oricat ai fi de sustinut. Eu am vazut un singur lucru Bolojan nu e sustinut de majoritatea politica de ce sa l mai realeg, sa se lupte cu morile de vant? de ce sa l chinuim ne trebuie un Primar care sa aplaneze conflictele politice ca sa ne dezvoltam economic, a crescut ura pentru unguri in perioada lui Bolojan ceea ce e un factor negativ pentru noi Oradea.
Postat 03 Iunie 2011, 07:26 de un oradean
Replica la cel cu nick nameu-ul @NOI
BAH astia cu nick name-ul @NOI PeNaLi inascutisa va raspund la intrebari.BAH vite incaltzate ce sunteti ,am intrat cu bocanci in viata familiiala a omului Bolojan Ilie ? NU!Atunci ce vorbiti ?Vreau doar sa stiu ADEVARULs i DREPTATEA daca omul Ilie Bolojan are sau nu are case in America statul Atlanta ,cumparate anul trecut 2010 ?Nu am intrebat de viata intima personala omului Ilie Bolojan?daca are sau nu are amante ?NU !Atunci ce sarititi in sus ca penali cu paru-n found? :))=))Sunt un roman simplu,simplu membru de partid PSD,nu ma intereseaza ca o sa i-a la pouricat ANI pe senatorul PSD Ioan Mang atita vreme cit este curat ca si lacrima (vorba vine) ):))=)) si (vorba vine) nu ma intereseaza cine o sa fie candidatul USL la Primaria Oradea poate sa fie si presedintele Romaniei domnul Traian Basescu ,atita vreme cat sondajul USL se face in luna iunie iar candidatul PDL pentru primaria Oradea este un mare necunoscut :))=)).BAH astia cu nick name-ul @NOI din PNL sau PDL de unde sunteti mereti dreacu sa va imbatati sa fiti betii sa nu stitii de voi ,dar sa stie presedintele Basescu de voi totii :))=))Aceasta este opinia lui Romanul Simplu.
Postat 02 Iunie 2011, 22:30 de Romanul Simplu
Romanului simplu si superficial
Ce-ar fi sa-ti vezi de neputinciosii tai din PSD? Probabil ca tu nu ai prieteni!Ce treaba ai tu cu prietenii lui Bolo? Daca nu ai sa-i reprosezi ceva in legatura cu ceea ce face el ca primar de ce te bagi incaltat in viata omului? Ce-ar fi sa-i cauti la oua pe Mang al vostru si pe Pop?Aia pe care-i serviti voi psd-ii si care vi se "usureaza" drept in moalele capului! Cand a pus tarfe si hoti in functii ti-ai dat acordu? Ia zi Romane simplu? Sau te-au ignorat si pe tine si pe cei multi? Ia mai ocupa-te de ei putin ca azi maine vine ANI si ti-i ia la purecat de va zboara fulgii la tot psdutu, vostru, De obicei, oamenii simpli sunt mai aproape de normalitate si mai obiectivi, ceea ce Romane s nu se poate spune despre d-ta!
Postat 02 Iunie 2011, 21:20 de NOI
MESAJ pentru postacii portocalii si rosii
Bolo da clasa la toti! Latrati la luna a paguba! Va mananca pizma! Cu toti membrii vostri umflati la numar! Daca am avut sansa sa avem un primar capabil nu suntem nici prosti nici orbi nici cretini, sa optam pentru un altul! Bolo stie ce face! Are ac de cojocul netotilor si incapabililor! A refacut o multime de strazi care pe vremea portocalei, se peticeau in fiecare an de mantuiala( vezi Iosia- Mestesugarilor, Onestilor , Jimboliei, Sahia etc), A reabilitat spatii verzi, A construit sensurile giratorii( care pentru soferii normali, sunt bine venite), A curatat Primaria de "gunoaie", si nu a pus pe functii oameni incapabili ; A promis multe si a realizat multe- desi a avut parte de piedici destule din partea guvenarii- atat PDL cat si PSD, A stiut sa pastreze o relatie de bun simt si cu U.D.M.R. A fost diplomat dar in aceeasi masura si corect fata de cetatenii care l-au ales; Nu poate fi acuzat de vreun matrapazlac pe seama Orasului! Stiti bine, voi toti cei care il blamati, ca nu aveti un suport real! Sa tineti minte: voi sunteti cativa, noi suntem majoritatea, si Bolo la Primarie inseamna pentru noi siguranta ca face ce trebuie pentru acest Oras
Postat 02 Iunie 2011, 21:08 de Majoritatea
pt GOGU
gogule, lasa-ne ca la cum scrii esti un analfabet si jumate. iar te-ai uitat ieri prea mult la zero tv si acuma mori de foame.
Postat 02 Iunie 2011, 18:37 de pt GOGU
tu votezi ca primar pe cine vrei
dintre cei acre vor candiada sigur vor fi juamte din ei mai buni ca BOLOJAN, eu va recomand un om de facaeri care stie ce inseamna profitul, ranadamentul altfel o dam in bara rau, un om de afaceri parerea mea avem nevoie de locuri de munca, de afaceri noi in oradea si mai presus de orice sa lucram pamantul si sa traim din hrana pferita local fara importuri fara preturi de specula, daca reusim asta nu ne mai intereseaza guvernul din contra vom avea raiul nostru local.
Postat 02 Iunie 2011, 16:52 de GOGU
replica la articol si intrebari la primarul PNL Ilie Bolojan
Primarul orasului Oradea Ilie Bolojan PNl sa ne explice daca este adevarat ce se vorbeste in Oradea .Daca este adevarat ca are 4 case cumparate cu 70 000 de $ bani cash in statul american Atlanta SUA dupa care primeste in fiecare luna 4000 de $ reprezentind chiria celor 4 case incasata si trimisa in ROMANIA de catre prietenul sau american de origine greco romana Yanis Tzsenaklis.Si sa ne mai explice primarul PNL Ilie Bolojan daca in luna august pe data de 5 august se intilneste cu prietenul sau american Yanis Tzenaklis in staul america Atlanta ?ADEVARUL si DREPTATEA sa fie cunoscute de catre locuitorii orasului Oradea ,ca sa stie ce primar sa aleaga anul viitor la alegerile locale.Ilie Bolojan in acest articol incearca sa faca pe victima sa se victimizeze ,ca la anul UDMR ar avea primar al orasuluiOradea ,iar el va fi victima alegerilor dintr-un singur tur de scrutin,bla bla bla uri menite sa manipouleze opinia publica oradeana de la adevaratele probleme care-l astepta pe primarul actual al orasului:))=)) Nimic personal doar o fotografie cu un strain si dusman in insula Mann ,iar prietenul dusmanului me este si dusmanul meu :))=)) Acesta este opinia lui Romanul Simplu.
Postat 02 Iunie 2011, 16:49 de Romanul Simplu
ssss @anca
@anca draga ,spune-ne tu un promar bun pentru oradea. tu pe cine ai vota primar in oradea anca??? daca tu imi spui o variant amai buna eu il votez-sa nu fie vuscan:))))
Postat 02 Iunie 2011, 15:58 de gogu.
SF
domnul primar singurul caruia ii pare rau este Cris, dar il iei si pe el la Alesd si isi va face propriul ziar 'ALESDEANUL', a si mai este un doctor care plange dupa tine este dr. Chitulea, pt. ca nu mai are cui sa spuna despre ce se intimpla la Maternitate si atunci 'Bihoreanul' va da faliment pentru ca nu vor mai fi subiecte de asa mare senzatie.
Postat 02 Iunie 2011, 15:00 de medic
Bolojan va fi director la SELINA.
Du pa modelul Dorel CRACIUN de la Sinmartin, cine ajuta firma dar pierde primaria il angajeaza Selina Company, problema e ca pe TIRLE sigur nu il angajeaza RUS.
Postat 02 Iunie 2011, 14:16 de eu
start la besini
1,2,3 START!
Postat 02 Iunie 2011, 13:38 de anca
,,
"uuuuuuuuuuu incultilor" striga anca lol
Postat 02 Iunie 2011, 13:25 de mm
SENZATIONAL
votati- l fratilor, votati- l inca o data ca mai avem nevoie de sensuri giratorii, avem nevoie chiar la intrarea in primarie si mai avem multe institutii pe care inca UDMR nu a pus mana, ca teatrul l- au luat. Bine faci BOLOJANE LASA-NE si dute la ALESD, ca aici ne- ai aratat ce poti, dar te rog cand mergi ia- l si pe GREBENISAN cu tine si pune- l manager la Spitalul din ALESD.
Postat 02 Iunie 2011, 13:16 de fifi
..
singurul om pe care l-as vota ca si presedinte ar fi bolojan. poate ca nu e omul perfect, dar se vede ca depune efort.
Postat 02 Iunie 2011, 12:38 de oradea
anca esti o proasta
anca esti indobitocita rau draga. mai bine i-ati un sot, ca vad ca fara barbati nu iti prieste. in fine, daca o sa iasa vreun pdl-ist sau psd-ist e clar ca nu ne vom diferentia de majoritatea oraselor unde se fura la greu si nu se face nimic. nu stiu daca bolojan a furat sau nu a furat, insa e cert faptul ca a facut ceva pt orasul asta.
Postat 02 Iunie 2011, 12:35 de polooradea
taranisme
Anca esti aiurea, strigi sus si tare ce taran e bolojan si sa se duca la alesd...dai dovada de lipsa de educatie si de cei 7 ani de acasa. Tot ce conteaza e ce se vede si anume ca Oradea a inceput sa mai miste, s-au facut mult mai multe decat pe vremea altor primari, care tineti cont, erau la putere cu partidele lor la vremea aceea(spatii verzi, parcari, drumuri, etc). Eu unul tot pe dl Bolojan il voi vota daca va mami candida. Si mai terminati cu prostiile astea de injurii la adresa unor persoane, daca vreti sa ii puneti intr-o lumina proasta faceti asta nu prin a arata prostia din voi!
Postat 02 Iunie 2011, 12:07 de andy
uuuuuuu
BOLOJAN taranule la ALESD sa fi PRIMAR lasa ORADEA celor mai buni decat tine, uuuuuu tuturor taranilor din alesd "care au functii bine meritate" uuuuuuuuuuu incultilor numtit pe criteri de nespotism va besiti cat e ziua de lunga si mai visati uramtorul mandat, la ALESD probabil:))
Postat 02 Iunie 2011, 11:40 de anca
,,
ancuta draga. stii ce vreau sa-ti spun, nu?
Postat 02 Iunie 2011, 11:33 de mm
Anca dute in ..... a matiii,ori esti cretina, ori indobitocita si ai interese.
proasta dreakului!
Postat 02 Iunie 2011, 11:21 de unul
@ANDREI
ce nu intelegi tu este ca ne trebuie alt Primar sa scoatem al suprafata neregulile facute de fostul/fostii primari, deci nu merita sa tinem acelasi om in FRUNTE nimeni nu e perfect dar sa mergi cu acelasi defecte anii multi ajungem sa nu mai deoasebim calitatiile cu defectele ne plafonam.Bolojan ne a artata in perioada mandatului ce poate, altii pot de trei ori mai mult dect poate el, care e problema? de ce altii nu pot sa ne dovedesca ce pot ei oferi, de ce? sunt prea ,multe promisuni facute de BOLOJAN:))) esti rau fumat demult
Postat 02 Iunie 2011, 11:03 de anca
Bolojan a castigat respectul si recunostinta Oradei si a oradenilor!e
Misiunea lui Bolo a fost si ramane grea. Sa va bucurati daca se va mai sacrifica pentru Oradea! Nu e genul care sa se agate de vreun scaun si in mod cert e un tip rational. Adevarul este ca nu are un contracandidat cu sanse reale. Palmaresul sau de reusite este foarte bogat in toate functiile pe care le-a ocupat la toate nivelurile. A stiut sa-si formeze o echipa si sa recunoasca meritul fiecarei persoane care s-a remarcat prin ceva! Ce aceea Bolojan este un primar capabil, demn si corect, calitati care-l recomanda ca invingator!
Postat 02 Iunie 2011, 11:03 de unul din cei multi
VASILE BLAGA ar fi superr
dar nu cred ca candideaza
Postat 02 Iunie 2011, 10:57 de anca
baiat_b@yahoo.com
SARACIILOR CE SUNTETI ! Nu vreau sa-l laud pe bolojan , da zice-ti-mi un primar care a facut mai multe decat el pentru orasu nostru,luati fiecare cartier in parte si uitati-va cate is facute,sensuri,parcari,parcuri ! SARACIILOR , o sa va faca mai multe sclavii din PDL sau din alt partid ? Vreti sa ajunga sa conduca UDMR ? VAI DE TRAIU VOSTRU ! Respect D-l Bolojan pentru munca depusa , inca un mandat primar !!!
Postat 02 Iunie 2011, 09:59 de Andrei
UNGURUL BOLOJAN
UNGURUL BOLOJAN COADA DE CIOCAL UN PRIMAR ( CA FOARTE MULTI ALTI ZISI POLITICIENI ROMANI DE LA STANGA LA DREAPTA ) VANZATOR DE NEAM SI NATIE !!!!
Postat 02 Iunie 2011, 09:20 de SCORTOSUL
fresh de portocale
Daca nu mai candideaza Bolojan o sa candideze Carp si castiga,dar nu si in fata unui candidat surpriza al PDL....Vasile Blaga????
Postat 02 Iunie 2011, 09:18 de buldo
titlul n-are legatura cu textul
da, deci e clar n-a spus nicaieri ca nu va mai candida. bravos!
Postat 02 Iunie 2011, 09:15 de mircea
PARIU ?
VAI !! S-A TREZIT UNGURUL BOLOJAN COADA DE CIOCAN SA GLASUIASCA IMPOTRIVA UNGURILOR DUPA CE A UNGURIZAT TOATA PRIMARIA SI TOATA ADMINISTRATIA LOCALA !! MAI DA PERVERS OM II ASTA ! II PLIN DE SMECHERII CA BUDA DE HARTII !! PUNEM POARIU CA VA CANDIDA !?? A INCEPUT CAMPANIA ELECTORALA ! CRED CA JOACA LA 2 CAPETE ORI VREA SA-SI ATRAGA ELECTORAT DIN TIMP ORI BAZAT PE LIPSA DE CONTRA CANDIDATI SA-I LASE PE UDMR-isti SA PUNA MANA DEFINITIV SI DIRECT PE PMO !!
Postat 02 Iunie 2011, 09:15 de SCORTOSUL
daca iese bolo e clar
udmr ne calca in picioare asa ca sorine mai incet ca nu suntem luati cu japca, ungurimea ne obliga mult castiga teritoriu deci trebuie un alt primar
Postat 02 Iunie 2011, 08:46 de radu
ai baut!!
pune mana si invata gramatica!!! ha, ha, ha eu pun mana dar nu se prinde al naibii garmatica asta o sa incerc si cu piciorul poate mergeee
Postat 02 Iunie 2011, 08:39 de anca
ai baut!!
ORICUM va castiga fi serios ma faci sa rad nu puca al doile mandat asa de ofilit e:))
Postat 02 Iunie 2011, 08:37 de @sorin
@anca
Anca,odihneste-te putin pentru ca esti surmenata.Apoi,cand te trezesti,pune mana si mai invata gramatica.Poate ar fi bine sa candidezi tu pentru functia de primar sa te faci de ras si acolo.Dl. Bolojan oricum va castiga primaria,daca va candida.Ii dorim succes!
Postat 02 Iunie 2011, 08:35 de sorin
normal
daca furi chiar te deranjeaza cine e Primar dar daca platesti taxe chiar tie indiferent ca vin altii:)) deci votati l tot pe BOLOJAN si vom vedea aceiasi oamenii fericiti si aceiasi nefericiti:))
Postat 02 Iunie 2011, 08:33 de un roman
sa nu va puna Soarele sa va orbeasca
NOI CONTRIBUABILI am pierdut banii seriosi pe functionari necalificati deci unde e hotia pe acte nespotismul este o frauda mult mai grava decat materializarea baniior nu i mai recuperezi, de ce suneti asa de ingusti la minte de ce nu acceptati ca orice shimbare duce la descoperirea unor noi surse ascunse, de ce? indiferent cine va fi Primar raul tot va exista dar cine plateste si ce recuperm negru pe alb, va spun deschis ca s a furat mai mult pe vremea lui Bolojan dar fara acte: EVAZIUNEA a fost in floare mai ales in Oradea, cum va explicati ca noi am saracit si altii traiesc DOMNESTE? si pe acte banii mai putin este o alta forma sociala "de a fura" de a insela contribuabilul serios.
Postat 02 Iunie 2011, 08:24 de anca
sa nu va puna Soarele sa va orbeasca
a t trit degeba daca voi numai pe BOLOJAN il vedeti disperatiilor va e frica de locul de munca si reatiile facute:)) alt Primar, alt mecii asa se nasc CAMPIONI nu va plafonati MUIERI IN PANTANTALONI, BOLOJAN nu a facut nimic de unul singur, cat de TRISTI sunteti, voi sunteti morti fara BOLOJAN ei uite ca cei care vor Progres isi asuma riscuri fara riscuri nu traiesty, decat in conditiile actuale mai bine altul mai hot daca trebuie dar sa dezvolte ceva asa ramanem in PRIMITIVISM obscenat de frrriccca ca vine bau-bau si gata cu noi, vai de capul vostru cum puteti fi de slabi, nu aveti coloana vertebrala, cum se schimba ceva sunteti instabili din toate punctele de vedere, fara pamapers se vede ca a ti facut PIPI...DEMISIA BOLOJAN sunt 100 in Oradea mai buni ca tine, ne trebuie un om de afaceri si BODEA e mai bun ca BOLOJAN, incomparabil si altii ca mai sunt.
Postat 02 Iunie 2011, 08:13 de anca
hai poli
tio trage la caca vizer si fc bihor mars la rugaciune cu tarle impreuna cand meri in america?
Postat 02 Iunie 2011, 00:48 de h
ANCA PIZDOVNIKA CEA ZGLOBIE
ANCUTO! ESTI CAM PROSTOACA TU! SI CAM....HA-HA-ITA! CA O TII INTR-O HAHAIALA CONTINUA( PARCA AI FI NEAM CU HAHAILA CEL CHIOR BBBATA-L CRUCEA SI TAMAIA) MERI LA DOCTOR FATA, CA-I DE RAU!!!!!
Postat 01 Iunie 2011, 23:22 de lUCA
PRIMARULUI NOSTRU ACTUAL SI VIITOR
Dl. Bolojan! NU trebuie sa ne lasati pe mainile banditilor. Daca veti opta ,ulterior pentru o functie superioara, vom intelege, dar sa nu va treaca prin minte sa nu candidati! Fiti realist! Candidatul PSD este o nulitate; Candidatul P.C. este o persoana rezonabila, dar e departe de ce ar trebui sa fie un primar. Amintiti-va ce cloaca ati gasit in primarie! Si acum mai sunt niste ramasite..... De aceea, d-le Bolojan sa n-o mai spuneti nici macar in gluma! Succes pe mai departe!
Postat 01 Iunie 2011, 23:17 de FNR
Sic transit gloria mundi
Inca nu s-a inventat omul care sa ii ia locul lui Bolojan. Nu e perfect, dar fara unul ca Bolojan, Oradea ajunge o cocina de porci. Porci comunisto pedelisti!
Postat 01 Iunie 2011, 23:11 de M
ioi
Il cunosc personal pe bolojan si pot sa spun ca omul asta nu ar punea mana pe un leu care nu ii al lui. anca, wall si ceilalti sunt oameni plini de ura si asa o sa moara. dupa cum se stie, fiind in opozitie, Oradea nu mai primeste bani de la bucuresti. dar ce a facut boloja! ia pus pe baietii de la proiecte europene sa scrie proiece si au atras deja, daca nu ma insel peste 100 de milioane de euro, pt drumuri, canalizare, spitale, cetate si altele. a facut parcuri si va mai face, face poduri. de asemenea a atras investitori in parcul industrial, chiar daca acestia poate nu ofera salarii fff mari, dar face ceva. lucrurile se misca si se vor misca. in 3 ani s-a miscat foarte mult in oradea, chiar daca nu cat a dorit el. ca mai greseste!? cine nu greseste? nimeni nui perfect, nici macar bolojan, dar omul asta face treaba. sal lasam sa faca in continuare.
Postat 01 Iunie 2011, 22:30 de istvan
ha, ha, ha, ha
Disperatul de BOLOJAN sa nu candideze cat de slabi de ingeri puteti fi deabia asteapta sa va tunda, nici vorba sa mai preia ca si traian basescu inca un mandat , nici vorba altul, ne am invatat lectia mi a ajuns in ce hal a ajuns Oradea vreti si mai rau, sa fim seriosi oricum odata Bolojan va disparea din peisaj, altul OBLIGATORIU.
Postat 01 Iunie 2011, 22:11 de anca
stangu-n dreptu
e jenant cum tineri psd`isti ca anca, si restul celor ce`ataca pe bolojan pt toate iluziile lor, crezand ca anonimul lor de la psd are cea mai infima sansa in a`l depasi in sondaje pe actualul primar. cum puteti sa va prefaceti chiar asa ca nu vedeti cum orasul se schimba de la o zi la alta?!?! chiar ma`ntreb astfel cat o sa reziste coalitia.
Postat 01 Iunie 2011, 22:06 de unu
LEGE SI ORDINE!
celor care bat din gura "tri d-on leu": NICI UN PARTID nu are contracandidat pentru Bolojan. PUNCT! Sunt convins ca toti sunt constienti de acest lucru, in caz contrar traiesc pe alta planeta. Cu alte cuvinte, Bolojan pierde al doilea mandat DOAR daca nu candideaza! Personal sper sa-l vad primar [de Oradea] in continuare! Domnule Primar, sper ca nu vreti sa-i dezamagiti pe cei care v-au votat TARE pentru acest mandat si nici pe cei a caror incredere ati castigat-o pe parcursul acestor ani! SUCCES IN MANDATUL URMATOR!
Postat 01 Iunie 2011, 21:54 de magnovaradinum
Previziune apolitica.
Bolojan va castiga Primaria Oradea, iar Popa Cornel presedintia Consiliului Judetean Bihor, in conditiile in care USL rezista pana la alegerile din 2012, in caz contrar, UDMR ar putea produce o suspriza de proportii datorata nepasarii si indiferentei romanilor fata de vot. Vom trai si vom vedea!
Postat 01 Iunie 2011, 21:23 de safe
Bolojan - om si primar de exceptie
Domnule Bolojan, cred ca ar fi o mare greseala sa nu candidati. Eforturile dumneavoastra incep sa se vada in fata pe care o are orasul. Cred ca multi dintre oradeni apreciza in mod sincer daruirea dumneavoastra si sper ca acest lucru se va vedea la alegeri. Succes.
Postat 01 Iunie 2011, 21:10 de vasile
chiar suntem orbi???
sunt simpatizant PDL, dar trebuie sa fim realisti. bolojan a facut in 3 ani, mai multe lucruri pt oras decat toti primarii de pana acum. intradevar majoritatea lucrarilor au fost facute de firma selina, dar asta pe mine nu ma facut cu nimic mai bogat sau mai sarac. il acuzam ca ar proteja aceasta firma, probabil ca o si face, avand si beneficii (cati dintre noi nu ar face-o???), dar comparand volumul de lucrari ce s-au realizat in acesti 3 ani cu cel ce s-a realizat pana a venit Bolojan vom vedea ca cel din "era" Bolojan este net superior. deci normal, daca s-ar face o comparatie intre averile lui bolojan si cele ale lui Filip, Bolojan ar trebui sa fie cel bogat. imi vine sa rad cand spun asta. stim bine cam cum sta filip. deci ar trebui sa fim doar realisti. nu partidul care este la conducerea orasului este important. important este sa se faca ceva pt oras. anul trecut, jud bihor a avut cele mai multe fonduri europene absorbite, din toata tara si asta ar trebui sa ne spuna ceva, cu atat mai mult ca s-au facut sub o guvernare PDL (primarul fiind din PNL). deci ar trebui sa ne deschidem putin ochii si sa recunoastem ca Bolojan chiar vrea binele orasului si cu niste "comisioane" mici.
Postat 01 Iunie 2011, 20:59 de huse
pt prostii forumului
Bolojan va fi votat primar cat timp va candida. Asa din Alesd cum este el(si nu din Oltenia, ca Filip) a facut pt Oradea mai mult decat toti primarii din 90 pana in 2008 si are mai mult bun-simt decat toti politicienii din Bihor la un loc. In rest, PD-istii si UDMR-istii n-au decat sa se pupe intre ei pana nasc avortoni. Oradenii nu mai sunt prosti, sa cada victime manipularii PDL-UDMR. Nu pe forumuri de ziare castiga Bolojan Primaria, ci pe strazi si in cartiere, unde munca lui se vede. Toata stima domnului primar!
Postat 01 Iunie 2011, 20:53 de ORADEAN
Nici o pierdere Bolojaneee.
Da recunosc ai facut un sens giratoriu cu care ai incurcat si nu ai rezolvat problema, ai dat de lucru la Selina ca sa faca parcari ca nu cumva sa intre in faliment firma voastra de familie si a UDMR, ai spart garaje, ai inceput un pod intre blocuri la o distanta de 200 de metri de un altul care oricum va avea capacitate pentru tot traficul si fara celalalt amplasat aiurea,si cam atit, daca tu crezi ca asta ai promis cind te-am votat te inseli, ce alceva te recomanda??
Postat 01 Iunie 2011, 19:54 de alejdean
Lasa-ne, Bolojane !
in afara ca a greblat prin niste parcuri si a instituit (sau a incercat sa instituie o gramada de taxe si biruri), a mutat dintr-o zona in alta udemeristi ca sarkadi (nevoit sa plece de la filarmonica, datorita numeroaselor scandaluri pe care le-a provocat acolo, inclusiv cu turneul in strainatate al echipei. pana la urma cred ca fost nevoita sa plece si maica-sa, pa care o angajaze tot el acolo). zita koncsek, etc. la otl, pretul biletelor a crescut, calitatea serviciilor a ramas cel putin aceiasi. 'bine' ca ciuszi a alocat bani pe timp de criza pt aducerea stiftului de tramvai "de parada", din ungaria, pe care a trebuuit sa-l si repare. etc, etc pana la urma ai si o bila alba. ai gandit bine sa numai candidezi. oricum oradenii s-au saturat.
Postat 01 Iunie 2011, 19:47 de wall
surpriza bolojan
A trebuit sa citesc de doua ori pasaje din text ca sa pot pricepe explicatiile politice ale lui bolojan sau stiu eu, poate modul de exprimare al ziaristului .Nu prea am reusit sa inteleg logica si calculele politice ale primarului dar stiu ca : alegerea primarului din primul tur va mai suporta inca muuuulte si muuult timp dezbateri ale caror finalizare va prinde urmatoarele alegeri NUMAI daca actuala opozitie care se comporta deja suspect ( nu-i chiar convinsa se pare ca ar trebui sa preia puterea ), deci si PNL va agrea idea. Referitor la sondaje repet : atat timp cat majoritatea cetatenilor Oradiei nu stiu ce asteptari pot avea si pretinde de la un primar de municipiu ca ORADEA , bolojan n-are nici-o treaba . Este cel mai cel ... Nivelul pretentiilor celor multi nu se discuta !
Postat 01 Iunie 2011, 19:42 de suparatu
@luky
mah udemeristu' disperat, anca, are dreptate ! sunteti pe ultima suta... cade bolojan, cadeti si voi, ceea ce ar fi foarte, foarte bine. Oricum, politica voastra e falimentara si ungurii sunt din ce in ce mai putini. tot la faliment ajungeti.
Postat 01 Iunie 2011, 19:25 de radar
pt Anca
ai uitat sa-l enumeri si pe grebenisan, cel transbordat de la RAR la maternitate !!!!
Postat 01 Iunie 2011, 19:20 de radar
@anca
tot bolojan iese daca se fac alegeri pe bune,oradenii vad ca e singurul primar care a mai facut ceva pt locuitorii acestui oras in comparatie cu flip si groza, ce sa mai vorbim de reducerile din primarie si sa nu uitam ca a inceput reforma in bihor cind era prefect cu inmatricularile,buletinele si pasapoartele,ar fi pacat sa nu continuie munca inceputa cu strazile ,podurile si parcurile orasului
Postat 01 Iunie 2011, 19:09 de luky
udemeristii, falimentari.
ce bine! singurii care vor plange dupa bolojan vor fi udemeristii.
Postat 01 Iunie 2011, 18:54 de Anca
va afecteaza spaga ?
Deci bai Adriene, te afecteaza la spaga ? Sau ti-e greu sa pupi in qur pe altul, daca Bolojan nu mai e ? Ca banuiesc ca n-ai sa te intorci la dosul PD-ului, pe care l-ai pupat asa de abitir ca ti-a dat Filip apartament... ;) Las' ca e Barbut in continuare fraier si aveti de unde mulge :)))))))))))
Postat 01 Iunie 2011, 18:15 de nea Gogu matriteru
asiaticul mălai visează
pot să viseze nerecunoscătorii de la UDMR cât vor. in 2004 și 2008, fara aliante politice, Filip a luat 47% iar Bolojan 50%. mai bine s-ar intelege cumva USL și PDL sa guverneze impreuna la Oradea din 2012. n-am nicio treaba cu minoritatile, chiar din contra, dar unii nu apreciaza nimic. au privilegii in tara asta la care minoritati mult mai numeroase din europa nici nu pot sa viseze. mergeti in Franta sau Grecia, mari tari europene. acolo nu exista cuvantul minoritati! si unii nemernici de aici se plang de discriminare. dar vor mai primi ei inca o palma la recensamantul populatiei!
Postat 01 Iunie 2011, 16:55 de sam
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6625 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON