URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 18 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Dacă te iei după iubitorii de clorofilă, în Oradea s-a defrișat în ultimii ani o suprafață egală cu jumătate din Pădurea Amazoniană. De la Primărie ți se va spune că în ultimii 10 ani abia au dispărut doi copaci și o creangă, și aceea din cauza furtunii de anul trecut...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 21 martie a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr. 58/2024 prin care se aduc modificări atât legii speciale cu privire la sancționarea traficului de droguri, cât și codului penal.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
29 Iulie 2019, 14:40

Surprins la furat, un hoţ din Oradea l-a acroşat pe proprietar cu maşina şi l-a târât mai bine de 15 metri

Surprins la furat, un hoţ din Oradea l-a acroşat pe proprietar cu maşina şi l-a târât mai bine de 15 metri foto generic, arhivă
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Un bărbat de 37 ani din Oradea a fost plasat în arest la domiciliu, iar alţi doi bihoreni, cu vârste de 42 respectiv 72 ani, sunt anchetaţi în libertate, după ce au fost surprinşi de un orădean în timp ce furau materiale de construcţii din casa pe care o construia pe o stradă din cartierul Ioşia.

Incidentul s-a produs vineri seară, în jurul orei 19, pe strada Păunului. Cei trei hoţi - Traian Cornel Chereji, 72 ani din Oradea, Pavel Ionel Soanea, 42 ani, din Girişu de Criş, Cristian Dumitru Vodoleiu, 36 ani, din Oradea - au fost surprinşi de proprietarul unui imobil aflat în construcţie în momentul în care luau cutiile de gresie ca să le încarce în maşină.

Speriaţi, Vodoleiu şi Chereji au încercat să scape, urcându-se în autoturism şi demarând în trombă, dar proprietarul casei i-a urmărit, motiv pentru care şoferul l-a acroşat şi l-a târât pe capotă mai bine de 15 metri. 

În urma izbiturii, victima, un orădean în vârstă de 37 de ani, a ajuns la Unitatea de Primire a Urgenţelor din Spitalul Clinic Judeţean de Urgență Oradea, din fericire cu leziuni minore, care nu i-au pus viaţa în pericol.

Hoţii au fost reţinuţi, sâmbătă, pentru 24 de ore, şi s-au ales cu dosare penale, după caz, pentru tâlhărie calificată, furt calificat, respectiv complicitate la furt calificat.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, luni, de Biroul de presă al Poliţiei Bihor, cercetările în caz sunt efectuate de polițiștii Biroului de Combatere a Infracţiunilor contra Persoanei din cadrul Poliției Municipiului Oradea, prejudiciul fiind recuperat integral şi returnat proprietarului. 

Tot sâmbătă, cei trei au fost audiaţi de un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, iar Vodoleiu a fost prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi cu propunere de arestare preventivă sub acuza de tâlhărie calificată.

Instanţa a respins, însă, propunerea procurorului, plasându-l pe orădean în arest la domiciliu pentru 30 de zile, măsură care poate fi contestată la Tribunalul Bihor.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6739 RON
  • 1 EUR = 4.9754 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON