URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
15 Octombrie 2012, 15:59

Şoferul unui autobuz, rănit de un cauciuc care i-a explodat în faţă

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Pompierii militari au intervenit luni dimineaţă la stingerea unui incendiu neobişnuit, pe strada Nufărul din Oradea. Un autobuz era cât pe ce să fie cuprins de flăcări din cauza unei anvelope care luase foc în timpul mersului. Sesizat, şoferul a încercat să stingă singur incendiul, dar a fost rănit de explozia roţii supraîncălzite.

Evenimentul s-a petrecut în capătul străzii Nufărul, la ieşirea din Oradea. Conform unui comunicat al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Crişana", pompierii militari au fost alertaţi în jurul orei 07.20 şi au intervenit cu o autospecială. "Pompierii au reuşit să împiedice propagarea flăcărilor, limitând pagubele la un cauciuc", se arată în documentul transmis presei.

Focul a izbucnit în timpul mersului la una dintre roţile din spate ale autobuzului. "Din nefericire, şoferul autobuzului a încercat să stingă incendiul cu stingătorul din dotarea maşinii intervenit înainte de sosirea forţelor de intervenţie, dar a fost surprins de explozia cauciucului şi rănit la ambii ochi", a declarat pentru BIHOREANUL locotenent Camelia Roşca, purtătorul de cuvânt al ISU "Crişana".

La faţa locului a fost chemat şi un echipaj de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea, care i-au acordat şoferului rănit primul ajutor şi apoi l-au transportat la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă. "Victima, M.C. de 24 de ani, din Oradea, prezenta escoriaţii la nivelul feţei, cu corpi străini în ambii ochi", a spus dr. Adriana Bălan, medic la UPU-SMURD.

"Cercetările efectuate de pompieri la faţa locului au relevat faptul că evenimentul ar fi fost cel mai probabil generat de supraîncălzirea unei anvelope, ca urmare a frecării plăcuţelor de frână", se mai arată în comunicatul ISU.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON