URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 APRILIE 2020

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Singurii care mai pot cât de cât supraviețui sunt beneficiarii pensiilor speciale. În ei ne e speranța să ducă mai departe flacăra românismului... Când se vor termina toate cele patru faze ale apocalipsei, vom ieși mai întăriți. Iar o parte, de-a dreptul țepeni... Vezi care sunt aceste faze, într-un articol de opinie semnat de Mircea Chirilă.
Zic şi eu
Adrian Cris
În spitalele din Italia şi Spania sunt mii de medici şi asistente care s-au adaptat condiţiilor vitrege şi folosesc pentru protecţie ce au la îndemână, inclusiv saci menajeri. În Italia au şi decedat peste 50 de cadre medicale la datorie. Nici unul n-a dat bir cu fugiţii. Nici acolo, nici în restul Europei. La noi, veştile sunt de Balcani...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Să strigi în gura mare că n-ai ce-ţi trebuie pentru munca de zi cu zi e interzis în sistem. În orice sistem. E revoltă, e disidenţă, e sabotaj! Dăunează la funcţie, la avansări, la sporuri sau măriri de salarii, la relaţiile cu colegii şi cu şefii. Frica de realitate şi băgatul capului în nisip prevalează în faţa sincerităţii...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părerea aveți despre măsurile adoptate de autoritățile din România în ce privește răspândirea noului tip de coronavirus?






De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Așa cum am arătat săptămâna trecută, Codul administrativ a trecut testul de neconstituționalitate și rămâne în vigoare, astfel încât voi prezenta, începând de azi, aspectele cele mai importante aduse de acest act normativ. Întrucât subiectul ultimelor săptămâni în mass-media îl reprezintă Guvernul, mă voi referi la principalele reglementări care vizează această instituţie...
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
În data de 16 martie, Preşedintele Franţei a decis adoptarea unor măsuri pentru reducerea propagării virusului COVID-19 pe teritoriul Franţei. Astfel, începând cu 17 martie, de la ora 12, timp de 15 zile, cetăţenii se pot deplasa doar cu un atestat justificativ şi doar în anumite condiţii: de la domiciliu la locul de muncă (în caz că nu sunt condiţii pentru telemuncă), pentru cumpărăturile de primă necesitate (doar în zonele comerciale de proximitate) şi vizitarea medicului de familie în cazurile mai urgente.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Poate v-aţi întrebat zilele acestea ce e cu isteria hârtiei de toaletă şi unii v-aţi mirat privind online clipuri cu oameni cărând baxuri întregi în braţe ori luptându-se pentru o rolă de hârtie de WC. Am fost curios să văd care e explicaţia psihologică a acestui comportament bizar şi de ce fix hârtia de toaletă e cea care preocupă mai mult masele. La urma urmei există lucruri mult mai importante decât ea în situaţii de criză...
10 Martie 2016, 13:30

Şoferul unei firme de transport din Oradea, anchetat fiindcă a vândut jantele şi cauciucurile maşinii

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Bihor au anunţat, joi, finalizarea cercetărilor în cazul unui şofer de TIR acuzat de delapidare de angajatorii săi, patroni ai unei firme de transport din Oradea.

Bărbatul de 44 ani din Şimleul Silvaniei este acuzat că, în cursul lunii mai 2012, în timpul unei curse pe care trebuia să o facă la Bucureşti, a schimbat mai multe jantele dotate cu cauciucuri noi, de pe maşina pe care o conducea, cu altele mai uzate.

„Prejudiciul total cauzat astfel este de 33.875 lei”, se arată în informarea Poliţiei Bihor.

Potrivit aceleiaşi surse, dosarul a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, cu propunere de trimitere în judecată a celui în cauză.

 

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Foarte expeditivi!
Au avut nevoie de numai patru ani ca să finalizeze cercetările și să trimită dosarul la parchet! Să vedem acuma de câți ani va avea nevoie parchetul și judecătoria pentru a închide definitiv dosarul, fie cu o condamnare fie cu o achitare!
Postat 10 Martie 2016, 19:13 de Adrian1965
"JANTE" nu "JENTI"
Inteleg ca autoarea e femeie si a avut de a face mai mult cu genti sau posete decat cu jante...dar totusi.
Postat 10 Martie 2016, 14:25 de unul
RE: "JANTE" nu "JENTI"
S-a corectat :)
Postat 10 Martie 2016, 16:12 de Moderator
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4163 RON
  • 1 EUR = 4.8288 RON
  • 1 HUF = 0.0134 RON