URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 16 IULIE 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Încă de acum doi ani am intuit potenţialul uriaş pe care îl are Festivalul Medieval ce se desfăşoară în Cetatea Oradea. Dacă era vorba de Festivalul Ştiucii sau de Caravana Melcilor, aş fi avut unele îndoieli. Dar cu ditamai fortăreaţa splendid renovată şi cu măreţul şanţ de apărare ai toate premisele ca sărbătoarea să-ţi iasă.
Zic şi eu
Adrian Cris
Indiferent dacă ideea tovarăşului Gherman va deveni sau nu lege, două concluzii: acesta e nesigur că le-a dat propriilor copii educaţia potrivită pentru a-l ajuta la bătrâneţe din proprie voinţă, altfel decât sub ameninţarea puşcăriei, iar a doua că nu scoţi cu una-cu două comunismul din pesedistul bătrân.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
În spatele fiecărui om politic pe care îl vedeţi la tv sau prin ziare se află o mulţime de oameni care muncesc pe brânci. Sub funcţii de şef de cancelarie, şefi de cabinet, experţi, consilieri sau asistenţi, oamenii aceia pe care nu îi vedem niciodată fac munca efectivă despre care şeful lor bate din gură. Ei sunt marii anonimi ai lucrurilor ce se întâmplă, totuşi, în aparatul de stat, pe care, din pricina supărării noastre generalizate, le ignorăm.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteţi de acord cu ideea primarului Ilie Bolojan de a înfiinţa o televiziune a Primăriei, finanţată din bani publici?






De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În data de 5 iulie a fost publicată în Monitorul Oficial Ordonanța de Urgență a Guvernului României nr. 57/2019 privind Codul Administrativ. Codul Administrativ a fost inițial adoptat sub forma unei legi care însă a fost declarată neconstituțională în ansamblul său de către Curtea Constituțională, iar proiectul de lege s-a întors în Parlament pentru a fi pus în acord cu decizia Curții Constituționale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Ridicarea temperaturii mediului ambiant la peste 32 gr. C şi o umiditate relativă ridicată (peste 60%) determină modificări ale organismului, care se pot grupa în 4 sindroame importante: mialgia termică, insolaţia, accidentele datorate efortului fizic pe caniculă şi şocul hipertermic. Sunt afectate în special persoanele vârstnice cu afecţiuni cardio-respiratorii şi copiii mici.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
11 Martie 2010, 12:08

Şoferii piraţi, traşi pe dreapta de poliţişti (VIDEO)

Poliţiştii bihoreni din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor şi cei din Poliţia Rutieră au ieşit, marţi, pe principalele artere de ieşire din Oradea, pentru a depista transportatorii "piraţi" de persoane.

"Poliţiştii au acţionat în locurile din municipiu cunoscute ca fiind folosite frecvent de transportatorii "pirat" pentru "racolarea" clienţilor", a anunţat purtătorul de cuvânt al IJP Bihor, Alina Dinu.

Aşa au depistat patru bihoreni care transportau persoane spre Aleşd, Marghita, Beiuş şi Salonta, nici unul dintre ei neavând licenţă de transportator. În timp ce trei dintre ei făceau cursele cu autoturisme, al patrulea şofer oprit de poliţişti, un salontan, ducea oamenii cu un microbuz.

"În momentul în care au fost depistaţi, cei în cauză transportau între patru şi opt persoane fiecare", a precizat Dinu.

Bihorenii sunt acuzaţi că fac zilnic transporturi de persoane pentru sume între 6 şi 15 lei, astfel că poliţiştii le-au întocmit actele premergătoare începerii urmăririi penale, pentru săvârşirea infracţiunii de exercitare fără drept a unei profesii. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, ei riscă să facă închisoare între o lună şi un an.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Subtirel de tot
Numai patru pe patru trasee ? Asta e o gluma de prost gust. E destul sa stai in Nufaru' o ora si ai cel putin 10 pirati la care sa le pui intrebari. Probabil astia care au cazut erau incepatori si in felul acesta au fost averizati de confrati de ce pot pati daca nu le lasa lor clientii.
Postat 11 Martie 2010, 16:29 de Savavi
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.195 RON
  • 1 EUR = 4.732 RON
  • 1 HUF = 0.0145 RON