URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când au venit liberalii la conducerea Oradiei, numai de dezbinare avem parte. Se face un pod nou peste Criș: de ce se face? Și dacă se face, de ce are doar o bandă pe sens? La ce ne trebuie drum expres când pe terenurile alea vegetația creștea liniștită încă de pe vremea lui Ladislau Întemeietorul? Iar se fac pasaje supra și subterane? E scandalos cum se intervine la renovarea parcurilor, nu era mai bine înainte?!
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
10 Martie 2016, 18:03

Senatorul UDMR Rozalia Biro: Prin ratificarea Convenţiei de la Istanbul, violenţa domestică va fi pedepsită în România în mod real

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Senatorul UDMR Bihor Rozalia Biro a anunţat joi, într-o conferinţă de presă, că Parlamentul României a ratificat Convenţia de la Istanbul privind prevenirea şi sancţionarea violenţei domestice, iar după ce preşedintele va promulga ratificarea, prevederile Convenţiei vor avea putere de lege, cu efecte în viaţa de zi cu zi a familiilor din România.

Pentru a sublinia importanţa acestei Convenţii internaţionale asupra românilor, Biro a etalat câteva date privind violenţa în familie, spunând că în perioada 1 martie 2014 - 31 martie 2015 în România s-au înregistrat 3.379 cazuri de violenţă domestică, din care doar 614 au fost soluţionate (367 prin condamnarea agresorilor), 262 dosare de vătămare corporală (din care doar 15 soluţionate), 902 omoruri (216 soluţionate), dar adăugând că potrivit estimărilor "doar 20% din cazurile de viol asupra femeilor sunt raportate", concluzia fiind că "cifrele sunt îngrozitoare" şi acoperă doar o parte din realitatea efectivă.

Precizând, de asemenea, că în 2014 s-au înregistrat 11.598 plângeri penale pentru violenţa în familie şi că în întreaga ţară există doar 75 de centre în care se pot refugia victimele violenţei în familie (în Bihor existând unul singur, iar în 13 judeţe niciunul), Biro spune că aderarea României la Convenţia de la Istanbul este "o necesitate", deoarece va institui "cel mai amplu cadru juridic care să asigure protecţia victimelor violenţei domestice".

Convenţia are "patru elemente-cheie", spune Biro, deoarece prevenirea actelor de violenţă domestică, protejarea victimelor, trimiterea în judecată a agresorilor şi monitorizarea acestui fenomen vor deveni obligatorii pentru statul român, Convenţia "interzicând soluţionarea extrajudiciară" a cazurilor de acest fel, adică încetarea urmăririi penale şi răspunderii penale a agresorilor prin retragerea plângerilor de către victime.

În plus, a spus Biro, legislaţia românească va cuprinde noi infracţiuni, precum mutilarea genitală, căsătoria forţată, avortul forţat şi sterilizarea forţată.

Senatorul UDMR consideră că primele efecte concrete ale aplicării unui nou cadru legislativ se vor resimţi după aproximativ un an, deşi s-a declarat sceptică în această privinţă, ţinând seama că România are şi alte legi a căror aplicare nu este respectată.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
PCR transpartinic. Ep.: ”Mahatma Gandhi” de la UDMR. Versiunea blondă.
I. ”Convenția are "patru elemente-cheie", spune Biro, deoarece prevenirea actelor de violență domestică, protejarea victimelor, trimiterea în judecată a agresorilor și monitorizarea acestui fenomen vor deveni obligatorii pentru statul român, Convenția "interzicând soluționarea extrajudiciară" a cazurilor de acest fel, adică încetarea urmăririi penale și răspunderii penale a agresorilor prin retragerea plângerilor de către victime.” 1. ”Sărăcia reprezintă cea mai dură formă de violență” - Mahatma Ghandi. 2. Ținând seama şi de primul ”element-cheie” al Convenției de la Istanbul: Cum s-a implicat distinsa blondă de la UDMR în combaterea sărăciei din România, de când a intrat în politică, în contextul în care acest flagel este principala cauză a violenței domestice? Sau, să înțelegem că prin combaterea sărăciei, se combate o cauză principală care a dus la numeroase segregări de familii pe criterii etnice, cu nenorocirea destinelor multor copii? II. În atenţia ”călugăriţelor” şi pseudo-amazoanelor din nomenclatura PSD Bihor: 1. Pe când şi o Convenţie de facto împotriva sărăciei, care macină/decimează tot mai acut poporul român? Cel de bună credință, onest şi fidel statului român. De care aţi cam uitat. 2. Până când foști(?) activiști bolșevici (unii, actualmente și membri PSD!) care aplică metode ca: ”O să sufere copiii tăi!” şi ”Divide et impera!”, pentru a distruge profesional, familial, biologic şi material (inclusiv pentru a pune laba pe bunurile lor imobiliare) pe acei părinți responsabili care au încercat să își facă datoria conform pe unde au lucrat, vor mai fi lăsați să distrugă destinele unor copii minunați? Ca și în ”Epoca de aur” şi, evident, în scopuri nobile gen: combaterea unei așa zisei violențe domestice. Datorată sărăciei pe care tot ei au generat-o! P.S. Szervusztok!
Postat 12 Martie 2016, 12:49 de stefan
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON