URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 22 OCTOMBRIE 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Cu fiecare cretin care vandalizează mobilierul urban, ne dăm seama că încă suntem la stadiul de comună primitivă, intrată abuziv şi prin nebăgare de seamă în U.E.
Zic şi eu
Adrian Cris
Nu mă număr între cei care consideră că o convingere religioasă exclude o gândire liberală. Nu cred că a gândi liber(al) înseamnă să fii fără niciun Dumnezeu. Un exemplu notoriu este cel al chirurgilor care mărturisesc că se roagă înaintea intervenţiilor dificile. Şi reciproca e valabilă. Poţi fi ateu, dar cât se poate de retrograd. Prin urmare, recunosc, ca orice om de bun simţ, dreptul oricărui membru PNL de a fi acţionat conform propriei conştiinţe la recentul referendum pentru "familia tradiţională".
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Conferințele 11even, în care 11 oameni vorbesc câte 11 minute, sunt ca nunțile românești - nimeni nu îndrăznește să le facă mai scurte. Teorema care spune că ce e frumos durează puțin nu funcționează... Majoritatea vorbitorilor a dat impresia că tema conferinței, „La trecutu-ți mare, care viitor?”, nu a fost înțeleasă prea bine. Cei mai mulți au vorbit despre ei înșiși, lăsându-le spectatorilor sarcina de a extrage esența și de a construi puzzle-ul.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Aţi votat la recentul referendum pentru redefinirea familiei în Constituţie?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Aşa cum arătam săptămâna trecută, în curând vor intra în vigoare modificările legii privind statutul judecătorilor şi procurorilor ca urmare a faptului că, recent, Curtea Constituţională a respins ultima obiecţie de neconstituţionalitate ce putea fi formulată de preşedintele României cu privire la această lege, iar, vineri, 12 octombrie, Klaus Iohannis a fost nevoit să promulge noul statut al magistraţilor.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
În cursul evoluţiei bolii, după faza septicemică urmează faza organică, în care reapare febra, simultan cu instalarea unor sindroame diferite. Dintre acestea, cele ma frecvente sunt meningita leptospirotică (manifestată prin dureri de cap, fotofobie, redoare a muşchilor cefei, simptome care se remit de cele mai multe ori), sindromul hepatorenal (cu icter şi mărire în volum a ficatului, cu posibilitate de evoluţie spre forme severe), manifestări hemoragice limitate (la nivelul gingiilor, conjunctivelor, mucoasei nazale etc.) sau grave (hemoragii digestive majore) şi insuficienţa renală.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Anxietatea este una din marile probleme psihologice ale secolului nostru. Alături de depresie, este subiectul cel mai des întâlnit în cabinetele de psihologie. Anxietatea variază de la om la om și se manifestă oarecum diferit ca intensitate în cazul fiecăruia.
03 Septembrie 2010, 16:29

Senatorul Mang spune că prin cabinetul Boc V "s-au înlocuit nişte hoţi cu alţi hoţi"

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Preşedintele PSD Bihor, senatorul Ioan Mang, afirmă că remanierea guvernamentală a fost făcută doar de formă, iar Guvernul Boc V nu va îmbunătăţi cu nimic situaţia economică şi politică din ţară. "Remanierea guvernamentală este rezultatul luptelor interne din PDL şi nu răspunde necesităţilor ţării. S-au înlocuit nişte hoţi cu alţi hoţi, nişte oameni compromişi cu alţi oameni compromişi şi nişte incompetenţi cu alţi incompetenţi", a declarat senatorul Mang, vineri în cadrul unei conferinţe de presă.

Liderul PSD Bihor a mai spus să remanierea a fost făcută "doar pentru a linişti spiritele în partid şi a pornit de la faptul că PDL nu doreşte să plece de la guvernare prin moţiune de cenzură".

Cabinetul Boc V nu va face decât să continue politica fostelor guvernări, a mai declarat Ioan Mang. "Vor continua să taie salariile, să impoziteze pensiile şi nu vor face nimic pentru relansarea economică", a spus senatorul.

Pesedistul a susţinut că singura soluţie pentru scoaterea ţării din criza economică şi politică este înaintarea moţiunii de cenzură şi căderea Guvernului, urmată de formarea unui Guvern al opoziţiei şi organizarea de alegeri anticipate în primăvara anului 2011.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
17 Comentarii
@PSD
1. "Greu găsești un câine fără purici şi un om deştept fără duşmani." - Victor DUŢĂ; 2. ”Înainte de a face un lucru perfect, realizează ceva perfectibil.” - Bill Gates.
Postat 08 Septembrie 2010, 23:21 de stefan
RATANUL SI TARFA PENALA DE LA ITM
AUZI MAI SCROFANE! Dupa ce ajungeti iar la guvernare, pe ce post o pui pe Simoniica cea F U T A C I O A S A ? Poate PREFECT!( ca e perfec--aaaaa) Se F --E cu oricine pentru scopul ei! Auzi, ti ai F----OOO sau numa Clau... Lastun fiul Daciei? BAI RATANE, TI-AI CACAT OMENIA LA NOI CU TARFETURILE PE CARE LE-AI PUS DE SEFE IN NUMELE PSD-ULUI! NU TE SPALA NICI TUNAMI DE FAPTELE TELE! SA PUI O SPAGISTA MUISTA , STIUTA DE TOTI CA-I O GUDA PENALA, LA SEFIA UNEI INSTITUTII? CU CE TE-A VRAJIT , MAI p U L A ZBARCITA, DE NE-AI DAT IN BARBA LA TOTI , CU ZDREANTA ASTA, X C U R V A , DE pdl-isti! MARE PROST TREBUIE SA FIE CEL CARE FACE ASA PORCARII! PROBABIL CA UN INDIVID CARE TOLEREAZA SI PROMOVEAZA ASA TARFE PENALE ARE IN FAMILIE PLIN DE ASA CEVA, NEVASTA ,FATA, ALTFEL NU INTELEGEM ATITUDINEA DE LIDER SENATOR DA CACAT
Postat 08 Septembrie 2010, 15:26 de PSD
@scarbitul
I. Care sunt cele 7 case ale dlui Năstase? Valoric, imobilele familiei Năstase, cât reprezinta din Palatul de la Ciofliceni a dlui Videanu? Dar din toate ”căsuțele” familiei Videanu? II. Legat de autostrada Transilvania: Cât costa 1 km de autostrada, la semnarea contractului (guvernarea Năstase), respectiv cat costa acum, dupa aproape 6 ani de ”Epoca portocalie” (guvernarea Basescu-Boc V)? III. A gândi, cu adevarat, social-democrat si nu demagog-populist, ca tine/voi, nu înseamnă automat a fi vreun activist/nomenclaturist, al vreunui partid! IV. Legat de gramatica limbii romane: Nu te mai fă de ras si la acest capitol! Servus!
Postat 06 Septembrie 2010, 07:45 de stefan
@stefan
MA TU AI CARTE ? CA DUPA CUM TE EXPRIMI IN SCRIS AI CAM LIPSIT DE LA SCOALA !! DA TU STII CAT A INSEMNAT SEMNATURA LUI BOMBONEL-NASTASE-7CASE PE CONTRACTUL CU BECHTEL ??? CHICI ??!! ACEA SEMNATURA NU O POATE SUPORTA TOATA ECONOMIA TARII , SI SE POATE VEDEA DUPA CAT S-A CONSTRUIT IN ULTIMII 10 ANI !!! ORICUM ESTI CAM INFANTIL SI NU MERITA SA-MI STRIC TIMPUL CU UN TIP CA TINE DE "PSD-ist " !!
Postat 05 Septembrie 2010, 19:06 de scarbitul
replica la articol
Domnule senator PSD ,,presedinte legitim ales al filialei PSD Bihor ``senatorul PSD Ioan Mang ,, in tot raul este si un bine `` acest lucru sa vedeti in comentariile contra de la acest articol, sa vedeti citegrupuri fractii contra dumneavoastra sunt in PSD Bihor,acest lucru ,,este de BINE`` pentru ca filiala PSD Bihor este in miscare este vie,dar este contra dumneavoastra si a conduceri PSD Bihor ,,acest lucru este RAU ``Unde erau aceste grupuri fractii contra din PSD Bihor atunci cind va ales presedinte de filiala PSD Bihor domnule senator PSD Ioan Mang?acuma dupa razboi multi viteji se arata,cind le-a cerut ajutorul talibanii rebeli fanatici din PSD Bihor colegiul 6 Salonta erau pe nicaeri,daca eram unitzi nu va alegeati dumneavoastra presedinte de filiala PSD Bihor,fiti sigur de lucrul acesta :)) ,,s-au inlocuit niste hoti cu alti hoti `` noi astia din PSD eram si mai hoti ca ne achitam, datoriile de campanii electorale Prostanace,,asta trebuia ca sa afirmati domnule senator PSD Ioan Mang:))@Stefan poupincuristul lui senatorul Mang si a conduceri PSD Bihor,pupankur maideparte ca poate o sa-ti cada un ciolan bun de ros kakanarule:)).Aceasta este opinia lui Romanul Simplu.
Postat 05 Septembrie 2010, 18:39 de Romanul Simplu
da si da
Cea cercetata penal pentru falsuri , credite, mita abuz in serviciu ETC! Poate ne impartasiti si noua calitatile si criteriile care au stat la baza promovarii unor astfel de specimene la conducerea unor institutii! Faptele dumneavoastra va vor urmari! IN CONCL:UZIE nu va mai VREM! asteptam sa va dati demisia daca doriti sa va sustin in viitor PSD portocala, ha, ha, ha, la ce specimene aveti NICIODATA! o penala, un ramolit care taota viata a facut ce a facut dar nu sunt eu calaul, va da socoteala pentru tot ce a facut copii copiilor lui, asta e FF CLAR pentru mine1
Postat 05 Septembrie 2010, 18:10 de mdaaaaa
@Un grup PSD
Va invit a nu mai confunda membri PSD "pur sânge", cu unii ca: don Pedro; Tokes, Mocan, Sârb și, cu (multi) alții ca ei!
Postat 05 Septembrie 2010, 16:49 de un PSD-ist
"Epoca portocalie". Ep. Bășcălia, incompetenta și prostia, dăunează grav societății!
I. Ceva comentarii pertinente, la conținutul articolului, iar nu (prea) sunt? 1. Adică, după marea majoritate a "comentatorilor" dlui senator, noii miniștrii: a) sunt 100% cinstiți și competenți; b) nu vor "inventa" noi impozite, sau nu vor mari, unele, dintre cele existente; c) nu vor trimite în șomaj, alte mii de angajați (ex: de la CFR)? II.@carmen hara: "Ti-ai pierdut total simtul ridicolului????" Ce sa înțeleg? Ca ai vreo problema, ...la IQ? III. @Aligatorii din PSD(!?): A fi în Opoziție = a fi la guvernare? Numai ”sange” de PSD-ist va place sa beti? "Sângele" incompetenților de PD-L-ist nu va place? Pe donii: Pedro, Seremi, Blaga și numiții lor politic, nu ii intrebati ce au făcut pentru Bihor, de cand sunt (iarasi) la guvernare, in afara de ...”dosare”, pentru bihoreni neportocalii? IV. @PSD-isti de la ITM: Mai sunt PSD-isti ”pur sange” pe la ITM? Nu i-a ”exterminat” încă m.m.? V. @Scarbitul: A fura un ou = a fura un n boi (n>1)? Cat costa palatul lui Videanu? Acela, de lângă București?
Postat 05 Septembrie 2010, 16:30 de stefan
RADE CIOB DE OALA SPARTA
Bine ca au ramas c u r v a r ii , impotentii si prostii, in PSD! Pe matale cand te schimba?
Postat 05 Septembrie 2010, 13:59 de Un grup PSD
Ratatul, fara caracter
Te-ai flescait rau de tot! Uita-te la tine! PHUI!( acesta ar fi vrut sa fie un scuipat) Nu ti-e rusine?
Postat 05 Septembrie 2010, 13:55 de Un grup PSD
JALNIC....
ba, "MANGA" tu chiar nu-ti dai seama cat esti de penibil?! Ti-ai pierdut total simtul ridicolului????
Postat 04 Septembrie 2010, 11:41 de carmen hara
Necesitate evidenta.
Romania are nevoie de o miscare politica in stare sa reinvie speranta in tara saraciei din prostie.
Postat 04 Septembrie 2010, 11:19 de safe
RATANUL GROHAITOR
Spune-ne si noua ce ai facut concret ptr. Bihor__ Nu ne aburi cu grohaielile tale penibile! Nici nu esti capabil sa sustii un discurs! RATANULE!
Postat 04 Septembrie 2010, 10:27 de Aligatorii din PSD
UITE CINE VORBESTE!
Mai senator de doua parale, uiti pe cine ai promovat la ITM Bihor? Pe Simona Iancu, cea care si-a cumparat cu 300 de lei calitatea de membru PSD RETROACTIV pe 3 ani, in martie 2009......... Cea cercetata penal pentru falsuri , credite, mita abuz in serviciu ETC! Poate ne impartasiti si noua calitatile si criteriile care au stat la baza promovarii unor astfel de specimene la conducerea unor institutii! Faptele dumneavoastra va vor urmari! Abia asteptam momentul in care veti avea TUPEUL sa mai candidati! Veti obtine cu siguranta un rezultat pe masura ORGANULUI cu care va identificati ca persoana si caracter! Va sugeram sa apreciati singur care este acela!
Postat 04 Septembrie 2010, 10:21 de PSD-stii din ITM
si in plus
de ce nu intelegeti ca ROMANIA este deosebit de frumoasa datorita regimului impus asa sunt romanii nascuti sa lupte sa invinga orice obstacol, noi nu vom avea liniste niciodata urmariti istoria sufletele noastre sunt prea ingreunate de energiia negativa din trecut nici in 100 de ani nu vom trai FERICIREA DEPLINA din cauza URII fata declarata de ROMAN-ROMANULUI, dar ironie ne vom alia doar ca sa LUPTAM CU ROMII expulzati din toate tariile, vai de capul vostru POLITICA veti ajunge sa va inghititi propria PROSTIE, va decimati intre voi si atii cresccccccc an de an devin mult mai puternici, se infiltreaza si vor invinge! la ce ti folosesc banii daca nu aveti strategie si sunteti ORBII!!!!!! sa invinga cei puternici, nu esti tanar mereu!
Postat 04 Septembrie 2010, 09:55 de anca
exact
in cabinet au intrat HOTII mai specializati ca cei pe care i ati pregatit dvs. COMPETITIA isi spune sessul, traim DEGEABA! ma bucur ca putem excela in a se calca hotii ei pe ei in picioare, ZDROBITII fratiilor umiliti faceti le ce vi au facut si ei, noi nu ne bagam, inchidem usile APOCALIPSA e nimic in comparatie cu POLITICA ACTUALA, lasati sa se autodistruga au trait destul din manipulare, SA INVINGA CEI PUTERNICI!
Postat 04 Septembrie 2010, 09:47 de anca
CINE VORBESTE !!!
AU AJUNS SEFII PARTIDULUI TALHAR (PSD) SA STRIGE DUPA CEI CE STING BECU: HOTII !! FUI GUNOAIELOR !!!! A-TI DISTRUS TOT PATRIMONIUL ROMANIEI , A-TI VANDUT(FURAT) BANI DIN BANCI SI ACU CA NU SUNTETI LA GUVERNARE INCEPETI SA PLANGETI A FOAME !!! FUI !!! GUNOAIELOR !!
Postat 03 Septembrie 2010, 21:52 de SCARBITUL
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Retroparada toamnei: 'Bătrânele doamne' expuse în centrul Oradiei (FOTO)
  • Joburi multe, pretendenţi mai puţini, la Bursa locurilor de muncă: 'Patronii angajează pe oricine are capul pe umeri!' (FOTO)
  • Fără precedent: 27 de ambasadori vizitează Oradea, la invitaţia Ministerului de Externe, dar gazdele nu ştiu să-i asculte şi să profite de prezenţa lor (FOTO)
  • A cincea ediţie a Festivalului Naţional de Artă Naivă s-a deschis la Muzeul Ţării Crişurilor (FOTO)
  • Arhitectul Cristian Puşcaş spune povestea sinagogilor orădene, cele mai numeroase din ţară, într-un volum lansat la Humanitas (FOTO)
  • „Un milion de stele”: Bisericile catolice din Oradea, unite de Ziua Internaţională pentru Eradicarea Sărăciei (FOTO)
  • Jurnalişti şi scriitori dezbat la Oradea diferenţele şi 'complicităţile' dintre ei (FOTO/VIDEO)
  • Se lucrează la extinderea drumului expres spre Episcopia Bihor. Se va construi şi un viaduct înalt de 10 metri (FOTO/VIDEO)
  • Cum arată Podul Centenarului. Va fi inaugurat înainte de termen, pe 1 Decembrie (FOTO/VIDEO)
  • Copţi, dar buni! Oradea a dat trei campioni la Openul Austriei de Judo Masters! (FOTO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON