URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 21 SEPTEMBRIE 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Ştiu, investiţia a costat o grămadă de bani şi nu se poate merge la infinit pe bunăvoinţa constructorului, care schimbă pe banii lui dalele deteriorate. Dar Piaţa Unirii a fost făcută pentru ca orădenii şi turiştii să se poată bucura de ea! Dacă mergem pe ideea că Piaţa devine un loc sacru, intangibil, s-ar putea să fim nevoiţi ca la intrare să ne descălţăm şi să umblăm cu tălpici, ca pe vremuri în Palatul Baroc.
Zic şi eu
Adrian Cris
Abia aştept să-l văd pe domnu’ Nelu Mang, întâiul familist al Bihorului, având de-a dreapta sa vreun popă în sutană şi în stânga un frate cu şorţuleţ, echer şi compas (sau invers), propovăduind printre bihoreni modificarea Constituţiei aşa încât să definească expres căsătoria ca "uniunea dintre un bărbat şi o femeie", la referendumul din 7 octombrie! În treacăt fie zis, nu-i ironic că Dragnea a pus "consultarea populară" într-o duminică fără soţ?
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
După ce, zeci de ani, românii au plătit taxa de drum în prețul combustibilului, rovignete pentru drumuri și taxe de trecere pentru poduri, după ce au trecut ani mulți de la semnarea celui mai păgubos contract din istorie pentru România (contractul cu Bechtel, mulțumim Adrian Năstase!) fără ca cineva să facă pușcărie, după ce s-a furat din banii de drumuri ca-n filme, ei bine, după toate acestea, românilor li se cer din nou bani pentru a nu fi tratați drept animale și pentru a avea dreptul de a circula pe o șosea cu pretenții de autostradă. O adevărată taxă pe prostie!
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre felul în care gestionează autorităţile combaterea pestei porcine africane?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Legea nr. 203/2018 privind măsurile de eficientizare a achitării amenzilor contravenţionale, lege care a intrat în vigoare pe 24 august 2018, prevede că în materia contravenţiilor rutiere se va aplica, de la 1 ianuarie 2019, o nouă metodă referitoare la achitarea acestora.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Căpuşele sunt vectorii unor boli grave (paralizie, febra Q, tularemia, borelioza şi altele), dar de cele mai multe ori reacţia locală produsă de muşcătură se limitează la o simplă roşeaţă cu senzaţie de mâncărime (prurit) care dispare în decurs de câteva zile în lipsa suprainfecţiei bacteriene. 
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Se pare că minciuna îl poate face pe un politician să pară mai... autentic. Oamenii tind să vadă minciunile emise de un lider politic drept o tentativă a acestuia de a se lupta cu mâinile murdare împotriva unui sistem corupt; asta în pofida faptului că minciunile sunt sfruntate şi demistificate ulterior.
26 Septembrie 2017, 14:20

Semnale pentru Justiţie: Mang se declară convins că PSD-UDMR-ALDE va câştiga procesul de la Timişoara

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Într-o săptămână în care magistraţii Curţii de Apel Timişoara ar putea să decidă soarta Consiliului Judeţean Bihor, aşteptându-se joi o hotărâre privind legalitatea alegerii forului, vicepreşedintele Ioan Mang acuză, dar fără a prezenta dovezi, că judecătoarea Tribunalului Bihor care a dat dreptate liberalilor ar fi fost influenţată politic.

Acuzaţii fără dovezi

"Altfel este imposibil să dai o astfel de decizie, cu tot regretul vă spun", a declarat Ioan Mang, într-o conferinţă de presă susţinută marţi la sediul PSD Bihor. Întrebat cum anume s-a desfăşurat această influenţă, vicepreşedintele CJ Bihor a dat în schimb din umeri: "Nu ştiu".

Şeful PSD nu a prezentat niciun fel de dovezi ale acestei aşa-zise influenţe, însă a susţinut că hotărârea motivată a Tribunalului Bihor - pe care nu a prezentat-o jurnaliştilor - conţine, printre argumente, pasaje copiate din cererea de chemare în judecată făcută de PNL, dar nu şi cele ale reprezentanţilor PSD-UDMR-ALDE.

"Am discutat cu oameni din toată ţara, avocaţi, specialişti în drept, toţi sunt şocaţi de ce s-a întâmplat", a susţinut preşedintele PSD Bihor.

"Trăim în România..."

În aceeaşi conferinţă, Ioan Mang a înşirat argumentele pe care el, preşedintele Pasztor Sandor şi vicele Traian Bodea le-au invocat în recursul făcut asupra hotărârii Tribunalului Bihor. În esenţă, aceştia au arătat că secretul votului a fost asigurat, dar consilierii PNL "au făcut o ţigănie ca să reclame apoi că asta nu-i şedinţă, e ţigănie".

De asemenea, a spus Mang, alegerea conducerii CJ Bihor s-a făcut printr-o procedură similară tuturor judeţelor din ţară. Totodată, a spus Mang, comisia de validare a mandatelor, despre care liberalii susţin că a avut doi membri, a fost formată din 3 membri, cum prevede legea, dar unul dintre ei, reprezentantul PNL, a ales să plece. "Nu înseamnă că dacă unul pleacă, nu se mai ia nicio decizie. Se poate ajunge la situaţia în care, la orice punct care nu ne convine, omul nostru pleacă şi se anulează hotărârea, ceea ce contravine oricărui principiu democratic", a mai spus Mang.

În acest context, PSD-istul s-a arătat încrezător în magistraţii din Timişoara. "Eu îmi exprim convingerea, mai mult decât speranţa, că vor fi imparţiali şi nu vor fi influenţaţi de niciun fel de factor local", a spus Mang, continuând: "Nu văd cum am putea să pierdem acest proces. Dar, sigur, trăim în România, nimic nu e imposibil".

Convingătoare şi argumentată

Liderul PSD nu a explicat însă de ce a aşteptat luni de zile şi a decis să prezinte argumentele din proces cu doar două zile înainte de posibila pronunţare. Până marţi, niciodată liderii CJ nu au discutat considerentele sentinţei în public, de unde bănuiala că ieşirea lui Mang nu este, de fapt, decât un semnal dat judecătorilor timişoreni, o încercare de influenţare a deciziei.

De altfel, în luna aprilie, BIHOREANUL a prezentat pe larg motivarea sentinţei respective, publicând-o integral, concluzia ziarului fiind aceea că decizia este "convingătoare şi serios argumentată". Ea poate fi consultată de oricine AICI.

Altă judecată...

Pe de altă parte, tot marţi, Ioan Mang a vorbit despre şedinţa convocată miercuri de la ora 12 la Consiliul Judeţean Bihor, când primul punct pe ordinea de zi va fi validarea mandatului de consilier judeţean pentru PSD-istul Szatmari Adrian. După cum se ştie, mandatul era propus spre validare săptămâna trecută, dar consilierii PNL au lipsit de la şedinţă.

Mang a arătat că liberalii nu au niciun motiv să nu valideze mandatul lui Szatmari. Dacă însă mandatul PSD-istului nu va fi validat, se va ajunge la judecată, a spus Mang, căci Szatmari îi va da în judecată pe consilierii liberali.

Liderul PSD Bihor a mai spus că nu îşi doreşte alegeri anticipate. "Nimeni nu-şi doreşte să nu se facă nimic în Bihor luni de zile", a mai spus Mang.

Citeşte şi: Pedepsiţi pentru "ţigănie": De ce au fost declarate nelegale şi trebuie reluate alegerile pentru şefia Consiliului Judeţean?

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Un senil...
care face praf un judet intreg. Isi pune amanta consilier judetean, dupa ce mosu nu mai poate, o da afara, pierzand majoritatea in judet.
Postat 27 Septembrie 2017, 09:51 de B_Emilia
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Lucrările s-au terminat, ambuteiajele continuă! Trecerea de nivel cu calea ferată din strada Uzinelor a fost modernizată degeaba (FOTO)
  • Figaro și Lucifer, doi motani singuratici au ajuns de la Paris la Zoo Oradea (FOTO)
  • Cruce luminoasă de 14 metri, înălţată la Vintere cu ocazia Centenarului (FOTO)
  • Let’s do it, Bihor: Peste 23.000 de voluntari au adunat 30.000 de saci de gunoaie (FOTO)
  • Gunoaie de oameni: Firma de salubritate a Primăriei Aleşd a aruncat 200 tone de deşeuri în mijlocul naturii (FOTO/VIDEO)
  • 'Huligani' la Cetate: Rockerii de la Hooligans au închis Zilele Culturii Maghiare (FOTO/VIDEO)
  • Oradea City Running Day: Alergători de toate vârstele au fugit pe străzile oraşului (FOTO/VIDEO)
  • Cântăreţul de la pod: În fiecare seară, trubadurul Lucian Chelu cântă pentru orădeni lângă Podul Intelectualilor (FOTO/VIDEO)
  • Zilele Culturii Maghiare: Jocuri pentru copii, spectacole şi târg cu de toate, la Cetate (FOTO/VIDEO)
  • Ziua curăţeniei: Peste 18.000 de voluntari bihoreni au curăţat gunoaiele aruncate prin judeţ (FOTO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON