URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 23 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
23 August 2018, 14:42

Secretar de stat din Ministerul Muncii, venit la Oradea să prezinte proiectul Legii pensiilor pentru 2021: Nicio pensie nu va scădea

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Aflat într-un turneu prin mai multe judeţe, secretarul de stat Adrian Rândunică, de la Ministerul Muncii, a prezentat joi, la şedinţa Comisiei de Dialog Social organizată de Prefectură, proiectul viitoarei Legi a pensiilor, despre care prefectul Ioan Mihaiu a afirmat că trebuia prezentat, conform unei programări anterioare, de către directorul Casei Judeţene de Pensii Bihor, Szarka Arpad.

De altfel, Szarka a stat la "prezidiu" - alături de prefect şi de alţi reprezentanţi ai PSD, precum europarlamentarul Emilian Pavel, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Bihor Ioan Mang şi senatorul Florian Bodog -, însă nu a avut nicio intervenţie pe durata întâlnirii care a durat o oră şi jumătate.

"Viziuni foarte clare"

Rândunică a spus că proiectul asumat de Ministerul Muncii este caracterizat de "viziuni foarte clare şi foarte bune", ţinând cont de solicitările persoanelor afectate şi că se bazează pe câteva principii de asemenea "foarte clare şi foarte bune", între care "cel mai important este cel al contributivităţii", în sensul că viitorii pensionari vor avea drepturi proporţionale cu contribuţiile pe care le plătesc ca salariaţi.

Un alt principiu enunţat este cel al egalităţii, în sensul eliminării discriminării între pensionari cu pensii diferite după ce au exercitat aceeaşi muncă şi aveau aceeaşi calificare, vechime etc. În fine, reprezentantul Ministerului a afirmat că proiectul e bazat şi pe principiul solidarităţii sociale, ceea ce înseamnă că, aşa cum actualii salariaţi susţin pensiile actualilor pensionari, la fel se va întâmpla şi în continuare, viitorii salariaţi urmând să asigure prin contribuţiile lor pensiile viitorilor pensionari.

Noutăţi

Un prim element de noutate este luarea în calcul la stabilirea pensiilor ca perioade de contributivitate a studiilor de masterat (2 ani) şi doctorat (3 ani), pentru care fiecare pensionar va primi câte 0,25 puncte în plus la punctajul pensiei.

Mamele cu 3 copii şi stagiu minim de cotizare se vor putea pensiona mai devreme cu 6 ani faţă de limita de vârstă normală, iar pensionarii de invaliditate vor putea opta pentru o "indemnizaţie socială sau să li se facă calculul pentru cât au contribuit şi atâta vor primi", de asemenea putând cumula acest venit cu veniturile din alte activităţi.

De asemenea, pensionarul supravieţuitor soţului decedat va primi 25% din pensia acestuia dacă va îndeplini cumulativ mai multe condiţii (de exemplu să nu se recăsătorească, să aibă stagiu minim de cotizare de 15 ani şi să nu depăşească 80% din salariul minim).

Tot cu privire la "valorificarea tuturor drepturilor", Rândunică a spus că potrivit proiectului, pensionarii vor primi adăugiri la pensii pentru sporuri, premii, ore suplimentare etc, şi totodată "se vor recunoaşte mai multe categorii" care vor primi pensii pentru condiţii speciale de muncă.

Reprezentantul Ministerului a precizat că în această perioadă proiectul e încă în dezbatere, cei interesaţi putând trimite propuneri şi sugestii prin Prefectură sau prin Casa Judeţeană de Pensii, şi că Legea va intra în vigoare abia cu începere din 2021 pentru că "sunt peste 13 milioane de pensii în România" şi, ca urmare, tot atâtea dosare de recalculat.

Felicitări şi revendicări

O parte a celor aproximativ 15 reprezentanţi ai unor organizaţii patronale, sindicale şi de pensionari au afirmat că apreciază proiectul deoarece "prin Constituţie, conducătorii trebuie să asigure condiţii decente de trai", cum a spus generalul în rezervă Vasile Creţ, fost comandant al Garnizoanei Oradea şi preşedinte al filialei Bihor a Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere Bihor, iar alţii au avut şi observaţii.

De pildă, profesorul Eduard Tesler, de la Asociaţia Pensionarilor din Învăţământ, a atenţionat că deşi teoretic mamele cu 3 copii vor putea ieşi mai devreme la pensie, în realitate "cunoaştem cât de greu se reangajează o doamnă cu 2 copii", aşa că "doamna ministru (n.r. – Olguţa Vasilescu) ar trebui să aibă mai multă consideraţie pentru schimbatul de scutece, mersul noaptea la doctor şi celelalte plăceri ale maternităţii".

Liderul CNSLR Frăţia, Sorin Silaghi, a cerut secretarului de stat să ia act şi să-i înregistreze un plic conţinând o propunere pentru ca salariaţii cu două joburi să fie luaţi în calcul pentru condiţiii de pensionare mai bune, deoarece "îşi uzează mai devreme starea de sănătate", iar Maria Savin, vicepreşedinte la Federaţia Patronilor, a observat că "cel puţin aparent actualul proiect nu punctează meritocraţia" de vreme ce un poliţist va avea pensie mai mare decât un inginer sau un medic, care produc "plusvaloarea din care sunt plătite pensiile".

Întrebarea, "punct de vedere"

La finalul întâlnirii, reprezentanţilor presei li s-a permis să pună întrebări, dar numai după ce membrii Comisiei de Dialog Social au ieşit din sală. Corespondentul Agerpres a vrut să afle "dacă proiectul conţine prevederi speciale pentru ziarişti", secretarul de stat răspunzându-i că nu.

Pe de altă parte, BIHOREANUL a întrebat în ce fel va fi respectat principiul echităţii invocat de Ministerul Muncii – "la muncă, pregătire şi vechime egale, pensii egale" – în condiţiile în care în prezent, din cauza Legii Salarizării Unice, a aceluiaşi Minister, un funcţionar dintr-o primărie sau dintr-un consiliu judeţean este salarizat diferit, uneori în mod radical, faţă de funcţionarul cu aceeaşi pregătire, vechime şi atribuţii dintr-o altă primărie sau consiliu judeţean.

"Încă de la început am avut în vedere principiul contributivităţii. Vizavi de egalitatea dintre angajaţii diferitelor instituţii, este de analizat şi vă mulţumim pentru punctul de vedere care este binevenit", a spus secretarul de stat în loc de răspuns.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
Slavit fie Domnul Mintiietorul Nostru!!!
Acum ca stiu ca pensia lui Ioan Rosie nu scade sub 10.000 lei pe luna voi dormi mult mai bine noaptea! Colegii din primarie cu 2500 lei retributie lunara sunteti si voi linistiti?
Postat 23 August 2018, 16:02 de RootOfEvil
O intrebare :
DE UNDE BANI?
Postat 23 August 2018, 15:58 de vineri
Bre, Rândunică ... ești prost sau doar un simplu rătăcit prin zona noastră?
Cum vine asta socialist de doi bani ce ești, că pensiile nu vor scădea, din moment ce șeful tău suprem, geniul PSD-ului care răspunde pe numele de Dragnea, tocmai ne explica la flip-chart, cu scheme și culori de ne luau fața, că pensiile se vor tripla din 2021 începând ?!? Cum adică, nu vor scădea ... când contribuția CAS era anul trecut de minim 267 RON și maxim de 5x mai mare, iar astăzi e de 475 RON și tot de 5x, care înseamnă o creștere cu 180% mai mare ?!? Cu alte cuvinte, tu astăzi îmi iei 1 RON spre exemplu, iar peste patru ani o să-mi dai tot atât ... spunând că indexarea de 180% a fost înghițită de inflația de 5% cât o să o recunoști, care în marja acestor ani nu ca bate 25% ?!? Păi ești dus cu pluta, mediocrule de la PSD, sau pentru tine 180 e mai puțin decât 25 ... ?!?
Postat 23 August 2018, 15:16 de CrisDumi
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6712 RON
  • 1 EUR = 4.9758 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON