URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 23 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
26 Ianuarie 2010, 17:57

Se reglementează circulaţia!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Marţi a avut loc la Primărie şedinţa Comisiei consultative pe teme de probleme de circulaţie şi transport rutier formată din reprezentanţi ai Direcţiei Tehnice din Primărie, ai OTL, Poliţiei Rutiere, Autorităţii Rutiere Române, Camerei Taximetriştilor şi ai firmei Selina.

Conform unui comunicat de presă al Primăriei, cu ocazia întâlnirii membrii comisiei au hotărât emiterea avizului pentru lucrarea "Pasaj peste calea ferată în municipiul Oradea" din strada Theodor Neş şi au decis mutarea staţiei de autobuz din faţa Mănăstirii "Bună Vestire" din strada Matei Corvin, nr. 234A.

La fel, staţia de autobuz de pe linia 12 din strada Seleuşului, pe sensul spre centru, va fi mutată într-o locaţie mai apropiată de staţia de pe sensul opus.

Comisia de circulaţie a mai decis emiterea avizului pentru lucrarea "Amenajare acces auto provizoriu pentru organizare de şantier" la o fabrică de producţie componente plastice şi asamblare de componente electronice şi subansamble din Şoseaua Borşului nr. 34.

Membrii comisiei au mai hotărât reglementarea circulaţiei în intersecţia străzilor Iza şi Transilvaniei prin montarea indicatoarelor de "Oprirea interzisă" şi emiterea avizului comisiei pentru lucrarea "amenajarea de intersecţii semaforizate, accese şi parcări" la complexul comercial situat în strada Tuberozelor, nr. 26.

Hotărârile comisiei urmează să fie aplicate în viitorul apropiat.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6712 RON
  • 1 EUR = 4.9758 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON