A PHP Error was encountered

Severity: Warning

Message: getimagesize(https://cdn.ebihoreanul.ro/static/gallery_big/negocieri la CET.jpg): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request

Filename: controllers/ebh.php

Line Number: 1077

Scandal in CET! Primarul Ilie Bolojan vrea sa reduca cu 15% veniturile...
URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 20 IUNIE 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Angela Lupşea, preşedinta Fundaţiei pentru Protejarea Monumentelor Bihor, conduce muzeele şi Cetatea oraşului cu rezultate modeste. În numeroase ocazii am veştejit-o considerând că e inadmisibil ca, la doi ani după finalizarea reabilitării, în fortăreaţă să nu se întâmple mare lucru. Acum, însă, trebuie să recunosc că Zilele Art Nouveau au fost o reuşită care, cred eu, i-a uluit până şi pe organizatori.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vinerea trecută, şeful Poliţiei de Frontieră Române, orădeanul Ioan Buda, a dat o veste mare: după o întâlnire cu omologul de la Budapesta, a decis deschiderea "ocazională" a unui nou punct de trecere a frontierei în Bihor, la Santăul Mare, exclusiv pentru "efectuarea unor transporturi de materiale de construcţii" necesare construirii autostrăzii din Ungaria. Nimic rău până aici, dar asta numai dacă avem memorie de efemeridă şi nu ne amintim câteva detalii poate, totuşi, relevante...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Umorul e ca mâncarea - are mii de forme, gusturi și arome. Nimeni nu agreează toate bucatele de pe pământ. Plaja de preferințe culinare ţine, în cazul celor mai mulți oameni, de cultura locului în care s-au născut, de ce le-a gătit mama toată viața, de posibilitățile financiare, de zona respectivă, de educație și auto-educație, de tradiție și conservatorism.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi pe marginea scandalului legat de „atenţiile” pregătite de părinţi profesorilor de la Colegiul Naţional Emanuil Gojdu?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În 7 iunie 2018, în calitate de cameră decizională, Camera Deputaţilor a adoptat un proiect de lege privind modificarea Codului de procedură civilă, care a fost trimis Preşedintelui României în vederea promulgării. În condiţiile în care unul dintre principalele subiecte actuale din mass media este reprezentat de modificarea codurilor penale, adoptarea acestei legi, mult mai importante pentru cetăţeanul de rând, a trecut aproape neobservată. Sunt modificate aproximativ 100 de articole din Codul de procedură civilă!
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Toxiinfecţiile alimentare sunt boli acute cu manifestări diareice, determinate de salmonele, stafilococi enterotoxici, clostridium perfringens, clostridium botulinum şi alţi agenţi patogeni. Cea mai frecventă toxiinfecţie alimentară este cea determinată de salmonele. Există peste 1.700 de tipuri clasificate de salmonele. 
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Ne naştem, suntem crescuţi de părinţi, ne maturizăm, avem la rândul nostru propriii copii pe care îi creştem, îmbătrânim. Fiecare generaţie trece prin acelaşi ciclu, dar o face în perioade diferite de timp, pe măsură ce în urma noastră rămâne istoria. Aşa se face că aceia care au prins în adolescenţă începuturile comunismului în România au încă memoria vremurilor de dinainte şi au trebuit să se adapteze schimbării.
05 Ianuarie 2013, 10:35

Scandal în CET! Primarul Ilie Bolojan vrea să reducă cu 15% veniturile angajaţilor CET prin eliminarea primelor

0 clipuri
0 audio
0 fisiere
Negocierea contractului colectiv de muncă pe 2013 de la Electrocentrale a ajuns în impas. Ostilităţile au început în ultima lună din 2012 şi au escaladat treptat pentru ca vineri după-amiază, peste 250 de angajaţi ai societăţii să iasă în curtea centralei pentru a protesta sub geamurile sălii de şedinţă în timpul întâlnirii Consiliului de Administraţie.

Salariaţii au scandat minute în şir "Să vină primarul!" şi "Luni nu intrăm la lucru!". Protestatarii s-au potolit abia după ce directorul Dragoş Gligor a coborât în curtea societăţii pentru a le asculta doleanţele.

"Le-am spus oamenilor că nu se pune problema să vină primarul la faţa locului şi i-am îndemnat să se întoarcă la lucru pentru că în situaţia în care se află acum societatea chiar nu e momentul de mitinguri", a declarat Gligor.

Mişcarea de protest de vineri după-amiază a fost una spontană, fără implicarea sindicatului. "Sindicatul nu a organizat niciun fel de protest. Nici nu am avea de ce. Suntem în mijlocul unor negocieri în cadrul cărora am cerut indexarea salariilor cu rata inflaţiei, 4%-5%, cât va fi ea", a spus Mihai Gheorghe, preşedintele sindicatului Speranţa, majoritar în cadrul Electrocentrale.

BIHOREANUL a aflat că situaţia tensionată de la Electrocentrale datează deja de două luni, iar conflictul s-a accentuat în ultimele zile. În replică la cererile sindicaliştilor, primarul Ilie Bolojan nu doar că a respins ideea indexării salariilor, dar chiar a mandatat Consiliul de Administraţie să opereze o scădere a veniturilor salariaţilor cu 15%. "Electrocentrale nu îşi poate permite să mai plătească aceleaşi prime ca până acum", a spus primarul.

Bolojan este hotărât să elimine prima de vacanţă pe care Electrocentrale o acordă salariaţilor pe lângă banii de concediu şi reprezintă echivalentul unui salariu, primele de Paşti, Crăciun şi Ziua energeticianului, precum şi ajutorul pentru plata energiei electrice în valoare de circa 150 lei lunar.

Prin anularea primelor, CET-ul va economisi circa un milion de euro pe an. Deşi substanţială, suma reprezintă însă doar 10% din pierderile pe care le înregistrează anual Electrocentrale prin vânzarea gigacaloriei sub preţul de producţie. "Această reducere de cheltuieli nu va relansa CET-ul, dar măcar mai acoperim o primă gaură dintr-un buget făcut ciur", a spus directorul Gligor.

În prezent, CET-ul are datorii de peste 100 milioane lei către furnizori. De altfel, la sfâşitul anului trecut, firma Votrom, unul dintre furnizorii de motorină ai Electrocentrale, a şi cerut insolvenţa societăţii în contul unei restanţe de 250.000 lei. Termenul de judecată al cererii a fost stabilit pentru data de 8 ianuarie, dar înfăţişarea nu va mai avea loc pentru că Electrocentrale şi-a plătit datoria, însă situaţia se poate repeta oricând.

În acest context, o eventuală grevă la CET ar destabiliza şi mai mult centrala. Pentru a preveni această situaţie, directorul general Dragoş Gligor se va întâlni în acest weekend cu angajaţii care intră şi ies din schimb pentru a le prezenta situaţia şi a evita amplificarea conflictului. Rămâne de văzut cu ce rezultate.

Situaţia de la Electrocentrale este cu atât mai gravă cu cât există deja precedentul termocentralei din Iaşi unde, după lupte sterile între sindicat şi administraţie, municipalitatea a decis externalizarea serviciului de termoficare. Schimbarea operatorului s-a soldat cu concedieri în masă, iar 500 dintre foştii angajaţi se judecă şi acum pentru salariile compensatorii neîncasate. În ceea ce priveşte personalul angajat în centrală, acesta lucrează acum cu contract pe perioadă determinată de-a lungul sezonului rece şi pe salarii mult mai mici decât înainte.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
31 Comentarii
cum s-a nascut problema cet-ului
Imediat după revocarea din funcția de președinte al ANRSC, Mircea Matei (PDL) declara că, dacă nu se va lucra politic, electrocentrale Oradea SA va rămâne fără licență. CET Oradea a rămas fără autorizaţie ca urmare a controalelor efectuate la sfârşitul lunii februarie şi începutul lunii martie de către ANRSC, care acuză operatorul de practicarea unui tarif neunitar la nivelul oraşului. Potrivit ANRSC, electrocentrale Oradea ar fi încasat pe nedrept peste 2,4 milioane de lei, bani pe care va trebui să-i restituie, prin diminuarea facturilor din perioada următoare. Această sumă provine din diferenţele de facturare, între consumatorii preluaţi de la Transgex, care au plătit 193 lei pentru gigacalorie, şi consumatorii care au plătit 235 de lei pe gigacalorie. Succesorul lui Mircea MATEI, Doru CIOCAN, membru psd (!!!), a semnat Ordinul de retragere a licenței. Ciocan a fost șeful uneia dintre echipele de control care au descins la Oradea în iarna trecută, atunci când societatea de termoficare de pe Șoseaua Borșului era în conflict semi-deschis cel puțin cu locuitorii din Ioșia, pe care consiliul local i-a „furat” de la Transgex și i-a pasat la CET. Având în vedere situația , așa cum și Mircea Matei spunea încă de pe vremea când deținea șefia ANRSC, municipalitatea orădeană ar trebui să nu piardă timp și să scoată la licitație serviciilor de furnizare, transport și distribuție a agentului termic. Varianta procesului in justitie a cazut, primaria Oradea pierzand procesul cu ANRSC. De altfel, în ziua alegerilor locale, primarul Ilie B. le spunea jurnaliștilor cu care a servit o cafea după ce a votat că un scop al deplasării sale la București imediat după 10 iunie ar fi încercarea de a-i convinge pe cei de la ANRSC că CET-ul orădean nu este în culpă și, prin urmare, nu i se poate retrage licența. Doar ca Ilie B. și-a pierdut din șarmul convingător si nu are nicio influență în capitală pe lângă psd. Iata ce declara in primavara lui 2012 presedintele psd Bihor, ioan mang_litorul, la lansarea candidaturii lui Ilie B. : „Atunci când va fi nevoie, vom putea apela la guvernul condus de Victor Ponta” Dacă electrocentrale Oradea nu este „albită” nici în actuala conjunctură politică, înseamnă că sunt probleme într-adevăr mari în felul în care societatea și-a desfășurat activitatea.
Postat 08 Ianuarie 2013, 11:09 de .
CORECT
La bugetari li s/au redus veniturile cu 25 % , fara bonuri de masa, prime iar in companiile de stat s/au mentinut salariile, inclusiv prime de vacanta, de Craciun, de Pasti. Deci dl.primar , in sfarsit, face DREPTATE !
Postat 07 Ianuarie 2013, 20:09 de Dana
PDLeu e viitoru
Vedeti daca n-a putut pdlistuMatei inchide CETu anul trecut si acum doi ani cand inca erau la putere.Acum CET era parasit si muncitorii nu mai aveau ce prime sa ceara iar noi ne incalzeam cu lemne ca sunt paduri destule .De directoru CETului am auzit ca lucreaza pe gratis numai muncitorii iau prime.
Postat 07 Ianuarie 2013, 19:42 de Pdlist
oradea
Sa nu uitam ca in ultimi 6 ani tot super Bolo s-a ocuat de prabusirea cet Oradea dar si de prosperitatea firmei Selina aducand-o printre cele mai profitabile firme din tara.De la CET nu se pot lua comisioane nu-i asa Domn Primar Bolo?!
Postat 07 Ianuarie 2013, 02:58 de Cetatean
Acu e acu ! 2
Pe langa primele luate net in mana la leafa amai sunt o gramada mare de avantaje la plata benergiei electrice si termice la locuintele in care traiesc angajatii din sistem, si multe altele pe care nu le stie nici bOLOVAN- bOLOJANUL !!!
Postat 06 Ianuarie 2013, 20:53 de cunoscator
Acu e acu !
Tata ziua umbla dupa ciubucuri. Fura materiale de la CET si merg de fac instalatii in si dupa servici !!! Asta de cand lumea . Fac concurenta firmelor private si micilor meseriasi ca vin hodiniti le la servici ( ei nu au loc de munca, ei au servici) si au terife mici ca lor li se renteaza ca merge si leafa de la STAT. Si totul mana in mana cu sefii . Si asta peste tot unde sunt echipe de interventie la STAT. Personalul auxiliar numa dupa ciubucuri umbla acoperiti de sefi (ELECTRICA, CET, ...... si altele cu personal la STAT ). Daca ar fi pusi sa scrie ce au facut anul trecut zi de zi ceas de ceas ar fi vai si amar de mama lor, nu ar avea acoperite mai mult de 100 de ore pe tot anul 2012 .
Postat 06 Ianuarie 2013, 20:47 de cunoscator
calm oradeni
Calm dragi oradeni ca nu se intampla nimic.Asa cum Bolojan l-a girat pe Dragos in functia de director la CET in ultimii 4 ani fara sa vada nici un spor si nici o pierdere o sa-l mai tina 4 ani daca nu intra in faliment CET-ul.Prietenii din Voivozi stiu de ce !!!
Postat 06 Ianuarie 2013, 18:20 de green energy
intrebare
d.le primar , sunteti in functie de aproape 5 ani . Cum de abia acum ati aflat despre sporurile acordate celor de la CET ? pe cati ani se incheie un contract colectiv de munca ? sau nu dvs. ati semnat pe contractul care se incheie acum ? ati delegat aceasta competenta vreunuia dintre consilierii care va inconjoara si va canta in struna ? se prea poate , caci alfel imi vine sa cred ca vreti sa ne duceti cu presul !!!
Postat 06 Ianuarie 2013, 15:12 de vlad
Geru-i ger
Nu-i fapta-n orasul asta sa nu se lege de Bolojan! Probabil e ultimul nebun care mai crede ca aceasta caracatita imensa mai poate fi zdrobita. Orice societate isi alimenteaza bonusurile si primele din profit/eficienta. La CET, stim bine, e varza si eficienta si profitul. La ce bani iau de pe noi ca sa dardaim in casa [anul trecut 8mil/luna ap. 4 camere max 22grade], in 20 de ani nu au facut absoul nici o retehnologizare. Sunt constient ca marea vina nu este a celor de jos, dar daca e sa faca revolutie, s-o faca impotriva celor care i-au adus in situaita asta, prin incompetenta si lacomia lor. Nu in ultimul rand, fara suparare.
Postat 06 Ianuarie 2013, 14:59 de Oradean
Nashpa povestea CET-ului
In mod normal stimulente ar trebui sa existe in orice institutie, dar adevarul e ca din moment ce cam la toti aceste stimulente e doar un vis frumos si in conditile in care CET-ul moare incet dar sigur ar trebui si aceia sa primeasca mai putin. In alta ordine de idei cred ca cei de la CET sunt singurii care ne fac sa nu inghetam in apartamente. Managmentul defectuos ar trebui penalizat in primul rand nu muncitorii care lucreaza cu echipamente vechi de aproape juma de secol. E o situatie nasoala prelungita prea mult si lasata tot timpu in paragina.
Postat 06 Ianuarie 2013, 14:22 de doggy_c
stimulente
probabil ADEVARUL e iarasi la mijloc! probabil ca in in proportie de 90-95% angajatii CET fac si ei ce pot! adica n-as zice ca nu muncesc! nemultumirile pot aparea din sistemul invechit care se mai practica! Deci in primul rand MODERNIZARE dar si fara prea multe stimulente in conditiile in care se pune o simpla intrebare? Cine mai beneficiaza de asa ceva?
Postat 06 Ianuarie 2013, 14:11 de TDS
@oradean
In loc sa-l pupi-n cur*te pe multstimatul ilie bolovan, mai bine l-ai intreba pe ce arunca (si) banii tai ! Sa-ti spuna, dar sincer, desi uslamistii mint precum respira, cine dintre angajatii pastoriti de el NU PRIMESTE PRIME ! Sa-ti spuina cui nu i-a fost INDEXAT salariul in 2012. Asta sa faci, sa fii cu capul pe umeri....da' daca-i capul gol....
Postat 06 Ianuarie 2013, 11:58 de Oradean
comentariu
TOATA STIMA PT ILIE BOLOJAN .SA NU VA LASATI DOMNULE PRIMAR PT CA NU SE POATE CA ACESTI OAMENI SA AIBA SPORURI IAR NOI CEILALTI BUGETARI SA NU AVEM NU ESTE CORECT .VA SPRIJINIM SI NOI CETATENI AI ACESTUI ORAS. VA INTREB DOMNULE PRIMAR OARE NU LE ESTE RUSINE LA ACEI OAMENI SA IA ATAT BANET PT CEEEEEEEEEEEEEEE?????????????????????? INCA ODATA FELICITARI.
Postat 06 Ianuarie 2013, 11:30 de oradean
Fara prime
Cat timp e pe minus nu au ce cauta prime de niciun tip.Apoi pot sa-si dea prime si de ziua melcului.
Postat 06 Ianuarie 2013, 09:15 de Marius
mda
din cauza lor e gigacaloria cat e.
Postat 06 Ianuarie 2013, 05:28 de cold
la privati cu ei !
sa mearga ei la privati. acolo sa vada "prime" de Craciun, Paste, etc.
Postat 06 Ianuarie 2013, 05:25 de salariu
nesatuilor
da n au astia cam multe prime si sporuri? prima de vacanta? prima de Pasti? de Craciun? si Ziua energeticianului? hai mai lasa ma n p... mea si ajutor pentru plata energiei electrice? Mai imbuibatilor, ia veniti si cereti asa ceva in sectorul privat sa vedeti ce suturi in kur ati primi.... Nesatuilor, nesimtiti care * prime ca niste capuse, voi stiti ca noi, ceilalti nu pupam nici macar prime de Craciun? Si nu lucram doar iarna ca si voi, si nici pe salarii babane ca si ale voastre, platite tot din banii privatilor.
Postat 05 Ianuarie 2013, 22:22 de cetisiti afurisiti
@grig si alti cet-isti...dar nu numai !
Lucrez la privat, la o multinationala. In noiembrie 2009 luam pana la 3000 de lei in mana + bonuri. Sambetele eram platit dublu, toti ne inghesuiam, normal. Salariu pe carte de munca, nimic la negru. In decembrie 2009 a venit sefuletul de la Bucuresti si ne-a anuntat : gata cu bonurile de masa, gata cu lucrul sambata decat cu aprobarea sefilor din Bucuresti. Majorarile pe 2010 s-au suspendat. La fel si primele de orice fel. Nimeni n-a protestat, nimeni n-a facut miting. In prima parte a lui 2011 ni s-au redat bonurile si s-a mai relaxat lucrul sambata (mai ,,bagam" doua lunar). In 2012 am primit 5% spor. Toti suntem multumiti, sincer ! De ce la stat nu se pot lua masuri rapid si eficient ?!
Postat 05 Ianuarie 2013, 22:02 de altul
Forumisti din alta lume
Fratilor! Cu o singura si notabila exceptie toti sunteti de pe alta lume? Stiti ceva despre lucrul la CET? Poate ca printre \\"forumistii d-lui Simai\\" nu sunt si \\"cetisti\\", insa poate sunt dintre acei care anul trecut au dardait de frig la \\"minus douazeci si ... de grade\\" (afara, in ianuarie spre februarie). Incercati sa va imaginati in ce mod si de catre cine au fost readuse in functiune PE ACEA VREME, IN 24 DE ORE instalatiii a caror disfunctionalitate a afectat un sfert din populatia orasului? Poate chiar de catre cei pe care-i numiti \\"IMBUIBATI\\" si va bucurati ca Primarul le taie 15% ... din cei ... 793 lei pe luna si care sunt chemati noaptea, de sarbatori si in week-end-uri sa remedieze avarii la retele si instalatii mai vechi decat ... \\"insasi CONCEPEREA lui Ilie Bolojan\\" ca fiinta umana!
Postat 05 Ianuarie 2013, 21:02 de Grig
CET
Crezi ,ca daca va mai merge asa ,v-a castiga cineva ceva ????.Un pas trebuie facut,fie el cat de mic,jos cu toate premiile .Cine vrea sa lucreze ,sa lucreze de la mic la mare cu salariul mediu pe tara cine nu ,ii liber,si ei au contribuit la situatia in care este CET-ul,prin primele primite.Sper ca Bolojan sa taie premiile si la restul bugetari.lor
Postat 05 Ianuarie 2013, 17:44 de Ilie
a
bine face...o societate cu pierderi nu poate acorda prime,...bine ca afar sunt 10 grade si primim caloriferele ard
Postat 05 Ianuarie 2013, 16:38 de a
@CARP III
Esti cu caputu\'. Daca tu crezi ca reducerea de 15% a salariilor inseamna 10% din pretul GCal esti mai prost decat prevede legea. Intreg fondul de salarii era 12% din pretul GCal si asta in ultima perioada in care am lucrat la CET, acum probabil ca tot fosdul reprezinta 10% din pretul GCal. Hai sa vorbim discutii!!!!
Postat 05 Ianuarie 2013, 15:00 de Fost CET-ist
Continuare
O mare sansa pentru centrala si pentru oras in acelasi timp, a fost ratata pe vremea stimabilului Groza si mirobolantei Rozi, care au refuzat un credit nerambursabil de 175 de milioane de euro. CET Oradea a fost a doua sau a treia centrala din tara care s-a calificat in acel program de retehnologizare, dar totul a fost ratat prin refuzul primariei din acea perioada de a da curs acelui program. Bolojan este prins acum intre ciocan si nicovala. Cu banii care i-a obtinut, vreo 80 de milioane de euro nu se poate face retehnologizarea pe carbune a centralei (cu tot ce presupune, instalatii de desulfurizare, filtre de fum performante, inlocuirea grupurilor cu unele performante de ultima generatie, inlocuirea retelei primare de termoficare etc), pentru asta ar trebui 175 de milioane de euro (sic), ci doar instalarea unei turbine cu gaz, care dupa umila mea parere este o mare prostie. Asa ca inainte de a arunca cu noroi in cei care lucreaza la CET, mai bine ati incerca sa va informati. O centrala electrica, nu este un simplu SRL sau o masina de taiat paine. Implica multa tehnologie si oameni specializati in exploatarea si intretinerea acetei tehnologii. Sa aveti un an cat mai bun!
Postat 05 Ianuarie 2013, 14:26 de Fost CET-ist
Mare e gradina ta Doamne!
Pe de o parte doriti pret mai mic la GCal, dar in acelasi timp cereti eficientizarea CET-ului. In care univers paralel o societate care este obligata sa vanda sub pretul de productie este eficienta? Cei care bateti din gura fara sens pe forum, aveti vaga idee despre realitatea concreta din CET? Salarii nesimtite? Glumiti. Eu am lucrat 18 ani la CET si am plecat pentru ca din salariul ala nesimtit de inginer la CET nu mai puteam sa-mi intretin familia. Vreti inchiderea centralei? Ok, dar spuneti-mi cu ce o sa va incalziti apartamentele iarna asta si alea care or sa vina? Din pacate, mai toti specialistii adevarati (si au fost) ori au plecat, ori s-au pensionat ori au murit (RIP). Putinii care au ramas dintre specialisti, care sunt prea batrani sa plece ori prea nostalgici ori pur si simplu vor in continuare sa-si faca meseria, nu prea mai au ce face. Nu uitati ca grupurile de la CET se invart din 1965 fara prea mari modificari. Multe centrale din tara ajungeau la randamentul CET-ului din Oradea dupa retehnologizari. Din pacate utilajele invechite, lipsa consumatorilor industriali si prostul management din ultimii ani, fac imposibila functionarea rentabila a centralei.
Postat 05 Ianuarie 2013, 14:15 de Fost CET-ist
La Mulţi Ani Tarzane !
Dar să reducă nu numai cu 15% din veniturile angajaţilor, ci şi cu 10% preţul la gigacalorie, că exact atâta reprezintă aceasta din ponderea salarială majorată cu prime, sporuri, etc.
Postat 05 Ianuarie 2013, 13:37 de Carp III
Corect.
O societate cu pierderi nu poate acorda prime. Corect, domnule primar!
Postat 05 Ianuarie 2013, 13:20 de SAFE
in sfarsit se ia cineva de ei
de la Bolojan ne asteptam la mai multe, la un program complex pe 4 ani, de reducere a datoriei anual/trimestral , deoarece numai in acest fel Oradea va fi vazuta ca si un oras de dorit a trai in el cu servicii de calitate si la preturi reale a realitatii romanesti(cheltuieli de intretinere ce lumea si le poate plati), in ciuda faptului ca la salarii suntem la coada pe plan national, problema este ca serviciile ce le ofera administratiile locale au un pret exagerat de mare/calitate medie,exemplu:transport public,incalzire,impozite si taxe,RER,drumuri(infrastructura),Birocratie
Postat 05 Ianuarie 2013, 13:19 de muncitoru
in sfarsit se ia cineva de ei
in sfarsit are curaj si bolojan sa se ia de ei; de 4 ani trebuia sa faca Bolojan acest lucru, adica CET-ul este pe pierderi si continua sa plateasca salarii nesimtite, dar pierderile tot contribuabilii se platesc, pe scurt, CET a fost dintotdeauna o firma unde oricine isi dorea sa munceasca si nu oricine ajungea acolo numai cu pile mari; Bolojan sa continue acest lucru la toate firmele de stat, inclusiv OTL ,pietele,STRANDURILE etc. altfel, nu mai vede el investitori in Oradea; nici aceasta masura nu e deajuns, pina cind politicienii nu vor legifera deficitul prin lege, adica nu cheltuim mai mult decit incasam/platim datorii,pina atunci politicienii isi vor bate joc de contribuabili dupa bunul lor plac;acestia vin la guvernare, apoi trec in opozitie, dar veniturile lor LEGALE ramin aceleasi, in schimb poporul tot sufera dupa administrarea proasta ramasa in urma de cei alesi; Bolojan trebuia sa aiba curaj sa puna in aplicare programe de revigorare a economiei in Oradea, prin reducerea investitiilor/cheltuielilor ce nu aduc beneficiu orasului si dirijarea acestor bani spre reducerea datoriei orasului, sprijinirea si promovarea IMM-urilor ce au fost distruse in mare numar de PDL
Postat 05 Ianuarie 2013, 13:08 de muncitoru
La lopata cu mitingarii
Mitinguri si proteste ? afara cu toti...inchideti poluatorul si sa faca apoi mitinguri cand vor da peste patroni care le vor da 4-500 ron pe luna....
Postat 05 Ianuarie 2013, 12:45 de Ioan cetistul
proteste?
deci, angajatii societatii de stat, care are pierderi de milionane au pretentii? fac mitinguri? au prime ??? afara cu toti! ce daca nu mai intra la lucru? inchideti hardughia si gata! marsh la munca imbuibatilor, ca in afara de salarii garse, nu produceti decit pierderi. mnezo sa va fu.t.a ca numai pretentii aveti
Postat 05 Ianuarie 2013, 12:26 de xlv
Chiar asa ?!
Cetul asta e in pierdere de cand ma stiu si astia iau prime ???? De aia ni se maresc an de an taxele, impozitele, serviciile, (si) ca sa ia gligor si gasca lui PREMII ???? Pai ia zi-ne, bolovane, cat iau lunar/trimestrial/semestrial/anual cei din primarie, regii, etc premii ??? Cat ai luat premiu ultima oara,,, domnule" primar ?
Postat 05 Ianuarie 2013, 12:23 de Oradean
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Accident grav în Sîntandrei: Două persoane rănite, după ce un Audi s-a lovit cu un Peugeot (FOTO/VIDEO)
  • Gerovital, brandul nr. 1 în România, a deschis primul magazin în Oradea. Inaugurarea s-a făcut cu şampanie, o prezentare Eli Lăslean şi reduceri (FOTO)
  • Voluntariat. 20 de orădeni au plantat flori în piaţa Ferdinand într-o acţiune de înfrumuseţare a oraşului (FOTO / VIDEO)
  • Kirchweih la Palota: Micuţa comunitate de germani şi-a sărbătorit întemeietorul şi protectorul spiritual (FOTO/VIDEO)
  • Morţii cu morţii: Drumul între DN 79 şi cimitirul din Nojorid, presărat cu buruieni înalte de 2 metri! (FOTO)
  • Accident grav pe DN 1: Un bărbat a murit şi o femeie este în stare gravă, după ce o maşină s-a ciocnit cu un autocar (FOTO/VIDEO)
  • Culturi distruse: Grindina a făcut pagube enorme în mai multe localităţi din Bihor (FOTO/VIDEO)
  • Meciuri internaţionale atractive, la turneul internaţional de box 'Memorialul Nicolae Talpoş' (FOTO)
  • The Lion Kings: Campionii României la baschet au prezentat trofeul în faţa fanilor orădeni, fiind primiţi cu aplauze şi confetti (FOTO/VIDEO)
  • Furtună peste Oradea: Ploaia şi vijelia au inundat străzi şi au doborât copaci cu nemiluita (FOTO/VIDEO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON