URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
13 Noiembrie 2019, 17:42

Scandal cu focuri de armă în Bihor: Trei bărbaţi şi o femeie au fost reţinuţi după ce i-au atacat pe poliţiştii chemați să aplaneze un confict (VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Patru persoane din Ciumeghiu au ajuns, marți seară, în Arestul Poliţiei Bihor, fiind reţinute pentru 24 de ore sub acuzaţia de ultraj sub formă agravantă, respectiv tulburarea liniştii şi ordinii publice, după ce i-au atacat pe poliţiştii chemaţi să intervină la aplanarea unui scandal conjugal.

Potrivit surselor BIHOREANULUI, oamenii legii au fost solicitaţi, marţi după-amiază, să vină în ajutorul unei femei agresate de soţul ei. Ajunşi la faţa locului, poliţiştii i-au despărţit pe cei doi soţi, iar femeia a vrut să plece împreună cu ei. În acel moment, polițiștii au fost atacaţi de familia bărbatului, aceştia îmbrâncindu-i pe poliţişti şi lovindu-i cu pietre.

Pentru a-i linişti pe agresorii de etnie romă, polițiștii au fost obligaţi să folosească spray iritant, dar şi să tragă trei focuri de armă în aer. În final, atacatorii, trei bărbaţi şi o femeie, au fost imobilizaţi cu ajutorul mascaţilor. 

Aceştia au fost conduşi la sediul Poliţiei Salonta, unde au fost reţinuţi pentru 24 de ore, pe numele lor fiind deschis un dosar penal pentru ultraj sub formă agravantă, tulburarea liniştii şi ordinii publice. 

Miercuri, cei patru agresori au fost prezentaţi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Salonta, pentru a fi audiaţi, iar în cursul după-amiezii şi în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi, cu propunere de arestare preventivă. 

UPDATE. Procurorii salontanţi au solicitat, miercuri, arestarea celor patru persoane reţinute în urma incidentului din comuna Ciumeghiu iar în finalul dezbaterilor, Judecătoria Salonta a emis mandate de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile în cazul a trei dintre ei, Ruben Lăcătuş, Arpi Lăcătuş şi Teodor Lăcătuş. În cazul femeii, Luminiţa Lăcătuş, instanţa a decis să o plaseze sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile. Măsura nu este definitivă, cei 4 inculpaţi având posibilitatea să o conteste la Tribunalul Bihor.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
Ultraj
E simplu. Daca nu-i baga la parnaie pt ultraj, o fac de cate ori au chef. Oriunde, oricand, si cu oricine le spune sa respecte legea.
Postat 13 Noiembrie 2019, 23:40 de 232
Nu e prima oara cand tiganii ataca in haita
Este un mod general de agresiune pe care acestia il practica, inclusiv impotriva fortelor de ordine. Fermitatea si hotararea din parte autoritatilor este singurul lucru care poate stopa aceasta situatie grava. Ei trebuie sa stie ca, in cazul in care ataca, vor suporta consecinte grave. Altfel ei iau lipsa de reactie a autoritatilr drept slabiciune si o comit dinou.
Postat 13 Noiembrie 2019, 19:54 de 1011010
Pirandă
Telenovela țigănească. Oare până când mai suportăm prostiile astea ??????
Postat 13 Noiembrie 2019, 18:41 de Sandu1206
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON