URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 25 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
07 Iunie 2010, 09:55

La limita supravieţuirii: Minerii de la Băiţa au primit ajutoare de la colegii lor, olteni

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Minerii angajaţi la firma Mineral Mining, din Băiţa, au ajuns la mila societăţii. După ce aceştia au protestat de două ori - o dată blocându-se în subteran şi a doua oară intrând în greva foamei, administratorul suedez al firmei le-a promis că le va plăti salariile, dar acest lucru nu s-a întâmplat.

"Nu ne-am primit nici acum salariile. Degeaba am vrea noi să lucrăm, că nu mai avem cu ce. Firma nu mai are nici bani de motorină, maşinile stau, iar telefoanele directorilor sunt tăiate. Nu ştim ce se va întâmpla", a explicat BIHOREANULUI liderul sindical, Alexandru Iştoc.

Pentru că cei 117 de mineri au intrat în datorii, nu mai pot să îşi plătească ratele la bancă şi abia îşi mai duc traiul de pe o zi pe alta, colegii lor, din Oltenia, i-au ajutat. "E ca un fel de împrumut, fără dobândă, pentru o perioadă, până când vom primi salariile. Am primit 350 de milioane de lei vechi, bani pe care i-am împărţit la începutul acestei săptămâni. Am dat câte 3-5 milioane, fiecăruia, în funcţie de care cât a avut nevoie", a spus Iştoc.

Potrivit acestuia, minerii de la Băiţa trăiesc într-o sărăcie lucie. Bărbatul susţine că, deşi le-a promis salvarea din această situaţie, administratorul suedez îi duce cu vorba: "Am tot vorbit cu el. Şi ne-a tot spus că aşteaptă un investitor, că se aşteaptă confirmarea de la bancă, dar numai nu vine", a mai afirmat liderul sindical.

23 de mineri de la exploatarea de cupru din Băiţa, aparţinând firmei suedeze Mineral Mining, au intrat, la mijlocul lunii trecute, în greva foamei, nemulţumiţi că nu şi-au primit drepturile salariale din februarie. Totodată, ei voiau să ştie ce se va întâmpla din 1 iunie cu cei 117 angajaţi care sunt în şomaj tehnic de la începutul lunii martie, deoarece atunci a expirat termenul legal pentru această formă de şomaj.

Ortacii de la Băiţa au mai protestat, tot pentru neplata salariilor, la jumătatea lunii februarie, atunci blocându-se în subteran. Protestul din februarie s-a încheiat abia după ce Prefectura Bihor i-a asigurat pe mineri că investitorul a virat banii de salarii aferenţi lunilor decembrie 2009 şi ianuarie 2010.

Mina de metale neferoase de la Băiţa este singura de acest gen privatizată după revoluţie. Exploatarea a fost concesionată în schimbul a 8 milioane de euro de către Mineral Mining, societate cu capital integral suedez.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6567 RON
  • 1 EUR = 4.9761 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON