URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 19 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Iată că telenovela dintre președintele Consiliului Județean Ilie Bolojan și un grup de cetățeni din Cheriu începe să capete accente tragice. Deși șeful județului le-a oferit un inel, e drept, un inel metropolitan care trecea prin terenurile lor, cei din Cheriu n-au apreciat gestul romantic și l-au târât prin tribunale, pe motiv că le tulbură posesia și buruienile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ca în fiecare an electoral, o grămadă de aleși își schimbă partidul care i-a ajutat să-și câștige mandatele, perioada pre-electorală fiind comparată cu sezonul de Mercato din fotbal. Atât doar că, deși numitorul comun cu fotbalul sunt banii, în politică ar trebui să conteze și factorul moral. Cum aleșilor nu le pasă, însă, de așa ceva (de doctrine și ideologii nici vorbă, iar de fair-play nici atât), alegătorii n-au decât să spună că politica e prostituție, dar să meargă totuși să-i voteze.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat anul trecut, în octombrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie, extrem de importantă, prin care a stabilit că asiguratorul RCA care nu își respectă obligațiile legale trebuie să fie obligat să plătească penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, adică peste 70% pe an, din suma stabilită de instanță cu titlu de despăgubiri.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
22 Octombrie 2019, 09:39

Săptămâna aceasta, Zilele Revistei Familia pentru a XXIX-a oară: preşedintele USR, Nicolae Manolescu, vine la Oradea

Săptămâna aceasta, Zilele Revistei Familia pentru a XXIX-a oară: preşedintele USR, Nicolae Manolescu, vine la Oradea sursa foto: tvr.ro
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

„A XXIX-a ediţie a Zilelor Revistei Familia va fi, ca în fiecare an, o sărbătoare literară”, promite redacţia revistei literare orădene, care anunţă că joia aceasta preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, Nicolae Manolescu, va conferenţia la Oradea, cu acest prilej, despre „lista canonică a literaturii române”  - câte 100 de nume de autori pentru fiecare gen literar, de la poezie şi proză până la critica literară.

Conferinţa preşedintelui Uniunii Scriitorilor va avea loc pe 24 octombrie, cu începere de la ora 17, în Sala Traian Moşoiu a Primăriei Oradea, Nicolae Manolescu urmând să fie secondat de vicepreşedinte, poetul şi prozatorul Gabriel Chifu, director al revistei România literară, criticul Răzvan Voncu, redactor şef al aceleiaşi reviste, criticul Daniel Cristea-Enache, titularul cronicii literare la România literară, filosoful Sorin Lavric, redactor al Revistei România literară, director de programe al Uniunii Scriitorilor, Mircea Muthu, profesor universitar al Filologiei clujene, care vor conferenţia de asemenea pe aceeaşi temă.

Revista Familia îi mai are invitaţi anul acesta pe poetul Adrian Popescu, directorul Revistei Steaua de la Cluj-Napoca, laureat al Premiului Naţional Mihai Eminescu pentru poezie, poetul Vasile Igna, poetul Vasile Dan, redactor şef al Revistei Arca, preşedintele Filialei Arad a Uniunii Scriitorilor din România, poetul Ioan Radu Văcărescu, preşedintele Filialei Sibiu a Uniunii, redactor şef al Revistei Hyperion, poetul şi traducătorul Horia Gârbea, preşedintele Filialei de Poezie a Uniunii Scriitorilor Bucureşti, redactor al Revistei Luceafărul de Dimineaţă, prozatorul Traian Dobrinescu, poeta Hanna Bota.

Dat fiind faptul că „finalitatea acestor liste canonice priveşte şi studiul literaturii române în şcoală”, redacţia Familia anunţă că a doua zi, vineri, 25 octombrie, de la ora 12, invitaţii se vor împărţi între Colegiile Naţionale Emanuil Gojdu şi Colegiul Naţional Mihai Eminescu, unde vor avea loc întâlniri cu elevii şi profesorii, inclusiv recitaluri de poezie.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5614 RON
  • 1 EUR = 4.9715 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON