URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
27 Aprilie 2017, 17:01

Hotel în Aquapark: Primăria Oradea îşi va construi propriul hotel în incinta parcului acvatic

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Administraţia Domeniului Public, care gestionează aquapark-ul Nymphaea, îşi va construi propriul hotel în incinta acestuia. Construcţia va fi ridicată pe o suprafaţă de 1.500 metri pătraţi pe un amplasament situat între cele două bazine de înot şi aquapark.

În coasta lui Mudura

Hotărârea a fost luată joi, de Consiliulul Local, cu unanimitate de voturi, şi este cu atât mai suprinzătoare cu cât nu au trecut nici doi ani de când municipalitatea a vândut către firma Lotus Center, a afaceristului Alexandru Mudura junior, fostul centru Mecena, din imediata vecinătate a aquapark-ului. Amplasamentul, cu o suprafaţă de 1.000 mp, a fost vândut cu destinaţia de hotel la un preţ de 920.000 euro, tocmai pe considerentul că municialitatea nu are experienţă în domeniul hotelier.

Relaţia dintre ADP şi investitor s-a deteriorat anul trecut, chiar înaintea inaugurării aquapark-ului, când reprezentanţii administraţiei locale au descoperit că Lotus Center şi-a înregistrat la OSIM, încă din 2014, denumirea Nymphaea Resort, adică Staţiunea Nymphaea.

"Mulţi clienţi ne-au cerut cazare"

Liviu Andrica, directorul ADP, spune că ideea amenajării unui hotel în incinta aquapark-ului îi aparţine şi nu are nimic în comun cu conflictul, încă mocnit, cu Lotus Center.

"Ideea construirii unui hotel în aquapark a pornit de la faptul că foarte mulţi clienţi ne-au cerut să le oferim şi cazare. Hotelul ar creşte în mod cert atractivitatea aquapark-ului", a declarat Andrica.

Potrivit directorului, au fost cazuri în care turiştii veniţi la Oradea au avut dificultăţi ori să intre în aquapark ori să îşi găsească o cazare, iar construirea unui hotel ar rezolva ambele probleme.

Pe banii ADP...

Andrica a mai spus că investiţia va fi asumată integral de către ADP. "Hotelul va fi construit din fondurile societăţii, fără niciun ban de la Primărie. Lucrările vor demara în cel mai bun caz anul viitor, după finalizarea studiului de fezabilitate al investiţiei şi organizarea unei licitaţii", a declarat directorul.

Surse neoficiale apreciază valoarea investiţiei undeva la 3 milioane de euro, hotelul urmând să fie de trei stele şi să numere circa 100 de camere.

Având în vedere viitorul amplasament, consilierul local Huszar Istvan a cerut în cadrul şedinţei ca imobilul să fie unul multifuncţional. "Propun ca la parterul acestui imobil să fie amenajat un bazin didactic, astfel încât să se poată trece de la bazinul acoperit la bazinul olimpic", a cerut Huszar.

Propunerea consilierului UDMR a fost notată de către preşedintele de şedinţă şi urmează să fie luată în calcul cu ocazia realizării studiului de fezabilitate a lucrării.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
unde-i parcarea?
Tinand cont de aglomeratia din zona si de faptul ca turistii din tara nu vor veni nici cu bicicleta si nici cu tramvaiul, le recomand initiatorilor sa inceapa cu o parcare la baza hotelului (eventual subterana) care sa primeasca un numar egal de masini cu numarul de camere si lase aberatiile cu bazine didactice.. Mai bine s-ar gandi la reabilitarea vechiului bazin Crisul daca tot considera ca e nevoie de bazine in plus.
Postat 27 Aprilie 2017, 19:04 de User anonimizat
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON